În marea Sa iubire de oameni, Domnul nu a creat nimic la voia întâmplării. Fiecare demers a tot ceea ce ne înconjoară este încărcat cu o pedagogie profundă. Să luăm de exemplu pâinea. Vitală pentru om, nu lipseşte de pe masa omului. Dar proaspătă şi bine rumenită cum o primim, ea străbate un drum lung şi anevoios până să ajungă la noi. Bobul de grâu a înţeles că trebuie să moară mai întâi şi să putrezească în pământ, după cuvântul Mântuitorului, pentru a da roadă, dar omul nu a înţeles că trebuie să moară păcatului pentru a se bucura de lumina dumnezeiască.
Pronia divină nu permite ca sămânţa din care va ieşi pâinea să cadă numai lângă drum, pentru ca păsările să o mănânce, doar în loc pietros, ca să se usuce, sau între spini, ca să fie înăbuşită.
El Însuşi fiind Pâinea Care S-a pogorât din cer (Ioan 6, 35), înmulţeşte în continuare pâinile, după cum şi înainte de Întruparea Sa, a dăruit mană din ceruri precum este scris: „Pâine din cer le-a dat lor să mănânce” (Ioan 6, 31).
Dar lucrarea Domnului nu o exclude pe cea a omului. Şi după cum pâinea se frământă pentru a-şi împlini scopul de a hrăni, tot astfel şi omul trebuie să îndure cu răbdare frământările vieţii pentru a-şi găsi odihna sufletului. (Paul Negoiţă)
.jpg)
