Se spune în Pateric că trei oameni s-au hotărât să facă ceva pentru Dumnezeu. Şi anume, unul a zis: „Eu mă duc în pustie, pentru Dumnezeu“; al doilea a zis: „Eu, precum scrie în Scriptură - «fericiţi sunt făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema» -, mă duc să-i împac pe oameni ca să mă numesc fiul lui Dumnezeu“; ultimul a zis: „Este scris în Scriptură - «bolnav am fost şi M-ai cercetat» -; eu mă duc să ajut bolnavii“. Şi s-a dus fiecare dintre cei trei la locul pe care şi l-a fixat şi la osteneala pe care şi-a luat-o pentru a se apropia de Dumnezeu. Şi de la o vreme, cei doi care s-au dus, unul să împace pe oameni, altul să îngrijească bolnavii, au văzut că nu au rezultatele dorite de ei şi s-au gândit să meargă la fratele din pustie, să vadă ce a realizat. S-au dus acolo şi i-au spus de necazurile lor, că oamenii nu vor să se împace, că nu se lasă înduplecaţi, că bolnavii nu-s mulţumiţi de felul cum sunt ajutaţi, şi zic: „Frate, tu ce ai realizat, ce ai împlinit aici în retragerea ta?“. Şi fratele zice: „Aduceţi nişte apă din baltă“ (era o baltă acolo şi au adus apă într-un vas). Şi după ce au mai stat de vorbă, de la o vreme apa s-a limpezit în vas şi zice cel din pustie: „Aţi văzut apa asta, când am adus-o, cât era de tulbure. Vedeţi cum este acum? Limpede! Asta am realizat eu în pustie, mi-am limpezit sufletul!“. Şi au constatat cei doi că el a fost cel mai câstigat, că şi-a limpezit sufletul. Dar până-ţi limpezeşti sufletul, îţi vezi murdăriile, îţi vezi mizeria din tine.
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul observa că soții sunt în zilele noastre ca „petardele” sau ca „artificiile”. Nici nu intră bine în casă, obosiți de la serviciile lor, din care luptă să își plătească ratele acumulate ca urmare a dorințelor și poftelor pe care le au, unele dintre ele iraționale și fără valoare în plan spiritual, că imediat „li se aprinde fitilul”. De aici, cuvinte grele, injurii, critici, acuzații, separare, divorț și partaj.
În ianuarie 2026, chiar de ziua Eminescului, pe 15, la Vorona, mănăstirea pe unde poetul își purtase pașii în copilăria sa mitică, exclamând, poate, „Fiind băiet păduri cutreieram/ Și mă culcam ades
În bisericile din Răsărit, astăzi se săvârșește slujba Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul, moment de maximă trăire duhovnicească înaintea marelui prag al Săptămânii Sfintelor Pătimiri. Climax al stărilor spirituale trăite până acum în Postul Păresimilor, Canonul de pocăință este cea mai sigură și directă cale de introspecție, de cercetare a cugetului, de curățire a inimii. Nimic nu se compară cu ceea ce vom trăi în această seară, în biserica noastră parohială, la poalele catapetesmei.
Nu de azi, de ieri, ci deja de câțiva ani, pe baza tehnologiei de recunoaștere facială, softuri specializate și sofisticate încearcă să identifice, în aeroporturi și alte puncte sensibile, persoanele pe care „se vede” că au sentimente de vinovăție, deci pun la cale ceva; s-a pus la punct de asemenea o aplicație care susține că poate „citi” pe fețele elevilor dintr-o clasă dacă sunt sau nu atenți la lecție (mă rog, aici nu cred că era nevoie de vreo aplicație), iar în unele spitale, acești algoritmi încep să fie implementați pentru a determina nivelurile „adevărate” de durere ale pacienților cu afecțiuni cronice și să se decidă astfel dacă au cu adevărat nevoie de medicamente. Această din urmă aplicație pare cam cinică, dar nu asta e prima problemă, ci faptul că toate aceste utilizări ale tehnologiei de vârf se bazează pe un foarte contestabil set de standarde privind felul în care emoțiile și sentimentele se afișează pe fețele noastre.
.jpg)
Duminica a 5-a din post (a Cuvioasei Maria Egipteanca) Marcu 10, 32-45 În vremea aceea Iisus a luat la Sine iarăşi pe cei doisprezece şi a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple: Iată, ne suim
„În vremea aceea, ieșind din părțile Tirului și Sidonului, a venit Iisus la Marea Galileei, prin mijlocul hotarelor Decapolei. Și I-au adus un surd, care era și gângav, și L-au rugat să-Și pună mâna peste
Fraților, Dumnezeu, când a dat făgăduință lui Avraam, de vreme ce n-avea pe nimeni mai mare, pe care să Se jure, S-a jurat pe Sine Însuși, zicând: «Cu adevărat, binecuvântând te voi binecuvânta, și
Sfântul Ierarh Artemon (secolul I) era din cetatea Seleucia, din Pisidia (Asia Mică), şi a trăit în epoca apostolică din primul secol al istoriei creştine. În timpul activităţii sale misionare, Sfântul
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 548-550 „Părintele Ilarion a fost în lume plutaș pe râul Bistrița. Într-o noapte de iarnă, pe când se
În contextul Anului omagial comemorativ al sfintelor femei din calendar, în această Duminică a 5-a a Postului Mare se cuvine să ne îndreptăm gândul și inima spre sfintele cuvioase care au fost odrăslite de pustiul cel mult roditor al virtuții. Departe de zgomotul lumii, în tăcerea și asprimea pustiei, ele au rodit țarina inimii, prin rugăciune, smerenie și nevoință, devenind pilde vii de credință și dăruire pentru toți cei care caută apropierea de Dumnezeu. Viețile lor ne arată că adevărata rodire nu vine din belșugul celor materiale, ci din adâncul unei inimi curate și din lucrarea virtuților.
Sărbătoarea Bunei Vestiri este hramul istoric al Bisericii Domneşti de la Curtea Veche. Înaintea acestui praznic împărătesc este oportun să oferim câteva repere istorice ale celui mai vechi lăcaş de cul
„Şi i s-a spus lui Saul: «Iată David este la Naiotul Ramei!». Şi a trimis Saul slujitori să prindă pe David; dar când au văzut aceştia ceata prorocilor prorocind şi pe Samuel povăţuindu-i, S-a pogorât Duhul lui Dumnezeu peste slujitorii lui Saul şi au început şi ei a proroci. Spunându-se acestea lui Saul, el a trimis alţi slujitori, dar şi aceştia au început a proroci. Apoi Saul a trimis al treilea rând de slujitori şi începură şi aceştia să prorocească. Mâniindu-se, în sfârşit, Saul a plecat el însuşi la Rama şi a mers până la izvorul cel mare din Soco. Acolo a întrebat şi a zis: «Unde sunt Samuel şi David?». Şi i s-a spus: «Iată aici în Naiotul Ramei». Şi a plecat el acolo, la Naiotul Ramei. Dar pe cale S-a pogorât peste el Duhul lui Dumnezeu, iar el a mers prorocind până a ajuns la Naiotul Ramei. Acolo s-a dezbrăcat de haine şi a prorocit înaintea lui Samuel şi toată ziua aceea şi toată noaptea a şezut dezbrăcat. De aceea se zice: «Au doară şi Saul este printre proroci?»” (I Regi 19, 19-24).
La 1 martie 1837, în Humulești, la poalele Cetății Neamțului, a văzut lumina zilei Ion Creangă, scriitorul care, prin inegalabila sa operă, ne redeschide mereu lumea curată a copilăriei și frumusețea
Tăcerea arată măreția, puterea și iubirea lui Dumnezeu, Care mereu ne iubește și lucrează în tăcere, spre binele nostru. El până acum lucrează, zice Mântuitorul (Ioan 5, 17), vindecă, mângâie, alină și tămăduiește rănile păcatelor și orgoliilor noastre, ascunzându-Se tainic în lucrările Sale, izvorâte din iubire, lucrare cu putere, învăluite în smerenie, delicatețe și multă gingășie.
