Părintele Cleopa sau dorul după un părinte

Pe părintele Cleopa nu l-am întâlnit niciodată. În decembrie 1998, când s-a mutat la cele veşnice, eram doar un copil. În 1999 am mers la Mănăstirea Cernica să-l întâlnesc pe părintele Ilarion Argatu. Cu un zâmbet blajin mi-a amintit vorbele părintelui Cleopa: „Răbdare, răbdare, răbdare...“ N-am înţeles atunci de ce mi-a spus aceste cuvinte, dar trecerea timpului mi-a dovedit câtă înţelepciune ascundeau. În faţa greutăţilor vieţii, răbdarea este singura atitudine înţeleaptă, în vremuri de ispită, răbdarea în rugăciune este esenţială.

Citind documente din arhive referitoare la viaţa monahală în perioada comunistă, am înţeles că vorbele părintelui Cleopa ascundeau o mare taină. Era chiar taina vieţii sale. A fost îndelung răbdător când regimul comunist îşi intensifica politica antireligioasă. A preferat să fie pribeag printre codri, prieten al vieţuitoarelor din pădure, asemeni Sfântului Serafim de Sarov. A făcut ascultare şi a mers la Mănăstirea Slatina pentru a revigora viaţa monahală de acolo. Cu un program drastic a păzit obşea de imixtiunile neprietenilor. Cine avea răbdare rezista pravilei asemănătoare cu cea din Athos.

În lumea de astăzi, aceste întâmplări par desprinse dintr-un timp ireal. Greu de înţeles cum monahii au rezistat atât timp prigoanei şi nu s-au lăsat îndepărtaţi de sfintele slujbe, crezând până la capăt în vocaţia lor. La Sihăstria a fost înconjurat de o mulţime de credincioşi. Un sfat, o binecuvântare, o vorbă de încurajare sau de mustrare aduceau alinare în sufletele celor ca-re treceau pragul mănăstirii. Oamenii simţeau credinţa puternică şi simplitatea monahală. Era parcă o transpunere în lumea Evului Mediu, când ţăranii şi călugării erau apropiaţi şi îşi dădeau seama că au aceeaşi cultură rurală.

Printre cei care au păstrat cu sfinţenie amintirea părintelui a fost şi Mitropolitul Bartolomeu Anania. Între fotografiile sale de suflet se regăseşte şi una în care stă smerit părintele Cleopa. În poză ierarhul nu apare, însă astfel l-a simţit mereu aproape pe părintele. De părintele Cleopa ţi se face dor chiar dacă nu l-ai cunoscut. Ascultând înregistrările sau citind cărţile cu poveţele sale, îţi dai seama cât de mult le lipseşte celor de azi un asemenea părinte. Prin sfaturile sale poate că am fi vorbit mai puţin, i-am fi judecat mai puţin pe semeni, am fi cârtit mai puţin împotriva nedreptăţilor sau, mai pe scurt, am fi avut mai multă răbdare. Vorbele părintelui sunt ca un ecou neşters în curgerea timpului: „Răbdare, răbdare, răbdare...“ (Dr. Dorin-Demostene Iancu)