Părintele Tănăsache Costea, blândul duhovnic al studenților

L-am întâlnit pe părintele Tănăsache pentru prima oară în urmă cu aproape un sfert de veac. Auzisem vorbindu-se despre el de la mama, care avea o cunoștință comună cu familia părintelui. Pe parcursul anilor, am admirat dragostea părintelui de Dumnezeu, de studenți și de oameni în general. Mereu zâmbitor, glumeț, deschis și răbdător, felul de a fi al părintelui provenea din străfundurile sufletului său, de om iubitor. Chiar când trebuia să mustre pe cineva, o făcea cu dragoste, cu blândețe.

Răbda nesfârșit pe cei sâcâitori, obositori, care nu doreau sau nu puteau să înțeleagă cuvinte simple. S-a dedicat studenților ca nimeni altul și s-a străduit în calitatea sa de cadru universitar să îi învețe pe viitorii slujitori ai sfintelor altare dragostea de a sluji. 

Povestea cu stilul său inconfundabil întâmplări din vremea tine­reții: de exemplu cum a încercat Securitatea să-l convingă să devină „C.I.-ist“ (colaborator al Direcției de Contrain­formații). Relatarea stârnea hohote de râs în rândul celor care îl ascultau, cum a reușit să păcălească „organele”.

Părintele Tănăsache a plecat pe neaș­teptate din această lume așa cum a trăit: fără să rănească pe cineva. Prin cuvânt și faptă a încercat să mângâie sufletele celor pe care i-a păstorit. A picurat în inimile lor dragostea de Dumnezeu despre care a vorbit cu cuvântul, dar mai ales cu fapta. A slujit până în ultimele clipe cu aceeași bucurie ca la început. 

Toți cei care l-au cunoscut și i-au fost apropiați au simțit că sunt studenți în apropierea părintelui. Nu este nici unul care să nu fi avut de învățat ceva de la el. O îndrumare tipiconală sau un sfat părintesc era dispus întotdeauna să le ofere. 

Nu a prețuit cariera academică, iar după ce a devenit pensionar, dragostea părintelui pentru slujire nu a scăzut. Era același om plin de bucurie izvorâtă din Sfânta Liturghie.

Poetul grec Odysseas Elytis scria când­va că poezia începe acolo unde moartea nu are ultimul cuvânt. Nici asupra părintelui Tănăsache moartea nu are ultimul cuvânt, el rămânând viu în memoria și rugăciunile celor care l-au prețuit.

Plecarea părintelui Tănăsache la Domnul mă întristează profund, dar lui îi aduce bucuria prezenței lângă Hristos, Cel pe care L-a slujit cu atâta dragoste.