„Pariul valah” , o piesă de teatru valoroasă dedicată Brâncovenilor

Recent, a apărut la Editura Academiei Române volumul „Pariul valah”, de Ion Coja. Este vorba despre o piesă de teatru, care poate fi considerată în același timp un roman dramatic. O filă din panegiric, pe care o citești cu uimirea unui dialog în care te implici cu trup și suflet. Și aceasta pentru că citești fapte din viața Sfinților Martiri Brâncoveni. Mai clar, este vorba despre un scenariu desfășurat pe 168 de pagini, în două acte. O adevărată provocare, pentru că nimic din tot ceea ce întâlnești poate în viețile Martirilor Brâncoveni nu te lămu­rește până la capăt asupra fundamentului care duce la cinstirea ulterioară. Sinceri cu noi, uneori nu știm pe cine pomenim în calendare, și totuși, intrând în scenă este posibil să devenim creștini autentici sau măcar spectatori atunci când nu suntem noi înşine autorii unor fapte de maximă importanţă.

Grigore Brâncuș confirmă în postfața sa calitatea literară a acestui text: „Un subiect ce pare greu de abordat. Ion Coja s-a încumetat să aducă pe scenă tragedia cumplită a principelui valah și a reușit să ne dea un text convingător. Formula dramatică de care s-a folosit este una modernă, adresată spectatorului și cititorului de azi, a cărui optică asupra trecutului istoric este mult diferită față de a generațiilor mai vechi. Ion Coja ține seamă de publicul «nou» de care va avea parte, dar nu coboară la nivelul acestuia, ci încearcă să-și ridice spectatorii la înălțimea semnificației extraordinare pe care o capătă destinul unic, fără de pereche, al lui Vodă Constantin Brâncoveanul. Sunt convins că Ion Coja a reușit, a câștigat Pariul valah, care va plăcea în primul rând cititorilor tineri”.

Așadar, o puternică mărturisire de credință a autorului, dar și o piesă de certă valoare culturală, „Pariul valah” trece dincolo de sfera criticii literare, în atenția regizorilor, iar cititorului încântat îi rămâne doar să aștepte  punerea în scenă.

Redăm aici câteva dialoguri din piesa lui Ion Coja. 

Actul al doilea

Personaje: Cancelarul, Ahmet, Vânzătorul de lozuri/Regizorul TV, Trecătorul, Turc 1, 2, 3, 4, Pescarul, Copilul, Bărbatul, Femeia, Grupul celor șase, Voci din public, Gealații  [Ultimele pariuri, ultimele lozuri și ultimele clipe]

„TURC 1 (smulge buletinul): 5 la 1!... 5 pentru cine? la 1, unu pentru cine?

VÂNZĂTORUL (se înțelege de la sine): Pentru Prea... (explicând) Adică Vodă, și feciorii lui, se turcește, toți cinci, cinci odată, dar abia după ce cade prima căpățână, una, a lui giner-su... Se face cinci la unu? (la ureche) Este varianta cea mai căutată în ultimele ore! [...]

PESCARUL: 0 la 6... (către Copil) adică?

COPILUL: Adică... (e speriat).

VÂNZĂTORUL: Adică... harșt! toți șase!”

[Cancelarul așază masa festivă și dă fiecărei puteri locul potrivit, conform unei liste. În stânga scenei, mai în față, pe cheiul Bosforului, un pescar și câțiva gură-cască]:

„PESCARUL (trage de năvod, ajutat de copil): Hai la tata, hai...

COPILUL (scâncit): Taică... [...]

PESCARUL (aspru): Ține-ți firea, copile!... Trage! Ține bine! Vezi că scapă! [...]

COPILUL: Sunt doi, nene Petrache!...

PESCARUL [...] (privește în interiorul năvodului) Tu esti, Radu tatii!.. Cu cine mai ești, mă, băiete? [...] Nu văd bine!.. Întoarce-l puțin... Văleu, Ștefane, Ștefăniță... Mă băieți... Voi sunteți... voi ați fost nedespărțiți! [...]

COPILUL: Taică...

PESCARUL: Ce-i, Prâslea tatii?

COPILUL: E rândul meu?

PESCARUL: Nu te grăbi! (își acoperă fața cu mâinile)[arătându-i ce minunată e lumea asta toată, și la Horezu și aici, trage năvodul] ... Ăsta trebuie să fie bădița Costaș [...] Vodă Constantin al meu... al II-lea Constantin Vodă Brâncoveanu... Cel mai mare...

COPILUL (se uită în năvod):  [...] Unchiul Enache...

[Ahmet intră în scenă cu un sicriu]

VOCI: Și Vodă?

AHMET: E cu mine Vodă! [...] Capul ăsta... nu dau voie la nimeni să... (pune capacul la cutie și o strânge la piept) E cel mai bun...

PESCARUL: Boier vechi și domn creștin...”