Pasărea cu blană

Un renumit caricaturist italian a postat pe site-ul său un filmuleţ despre Italia şi Uniunea Europeană. Filmuleţul prezenta comic diferenţele în bine şi în mai puţin bine dintre italieni şi "europeni". De la indicatoarele auto la autobuze, avioane şi alegeri, diferenţele erau clare şi uşor de recunoscut. Concluzia filmuleţului era că Italia în UE este o mare pizza, amestecată cu de toate.

Despre România nu am văzut încă un filmuleţ asemănător, dar, dacă s-ar face atunci, ar trebui să conţină o secvenţă din filmul italianului, cea în care birocratul italian se transformă într-o caracatiţă care se înşurubează ferm pe scaunul său. O imagine mult prea familiară românului, atât de familiară, încât nici nu mai înţelege că e ceva în neregulă cu ea.

Iată însă că avem parte de o minunată întoarcere la realitatea firească a unei societăţi libere. Un deputat european român a fost prins cu mâţa în sac, a cerut bani pentru a "ajuta" o firmă de lobby să propună un amendament în Parlamentul Europei. Nu a fost singurul, au fost trei: un sloven, un austriac şi un român. Şi la fel ca într-un banc prost, doar românul nu a demisionat până acum.

Când au văzut că nu demisionează, colegii din grupul parlamentar din care făcea parte l-au dat afară. Nici o problemă, s-a mutat din băncile rezervate lor în băncile rezervate independenţilor. Când ceilalţi parlamentari, din celelalte grupuri, au văzut că tot nu renunţă, au început să îl huiduiască la scenă deschisă în sala de şedinţe, cerând imperativ demisia sa, sau tăierea salariului, motivând că prezenţa lui în Parlamentul European afectează integritatea întregii instituţii. Ei bine, nici atunci, eurodeputatul nu s-a sinchisit să plece, ci a înfruntat toate huiduielile, probabil de dragul salariului european şi al pensiei viagere.

Ce spune asta despre România? Spune tot. Ca într-un banc prost. Ca într-o caricatură stângace, pentru că poanta este atât de evidentă, încât nu merită efortul artistului. Spune că la noi, în ţară, politica nu este şi o chestiune de onoare şi reprezentare, ci doar o chestiune de putere, influenţă şi bani. Ca urmare, am exportat la Bruxelles oameni după chipul şi asemănarea noastră, numai că tocmai acolo s-a văzut că ei nu sunt oameni. Ei sunt buni români sau buni specialişti, sau buni politicieni, dar nu sunt oameni de onoare. Mai mult, nici măcar nu sunt oameni suficient de inteligenţi să priceapă cum stau lucrurile în jocul politic european. O minimă decenţă le-ar fi sugerat că, atunci când toată lumea îţi arată uşa, cel mai înţelept ar fi să pleci înainte să fii dat afară brutal.

Dar, dacă acasă nimeni nu pleacă dintr-o funcţie decât cu scandal, de ce nu s-ar putea aşa şi în Europa? Şi uite aşa am exportat în Europa cel mai funest produs al nostru, nesimţirea funciară. Nesimţire pe care o resimţim toţi aici, la noi acasă, cea exhibată de şoferii care trec pe roşu şi te mai şi înjură că te moşmondeşti pe trecerea de pietoni, de escrocii care lasă fără locuinţe bătrânii în numele partidului sau de politicienii care taie pensii şi salarii, dar alocă bani pentru panseluţe şi săli de sport.

Nici nu mai are rost să faci un filmuleţ comic despre România şi UE. Oricum ai încerca, va ieşi tot o tragedie. O tragedie în care lupul este păstor la oi şi clamează cu neruşinare că fără el oile ar fi pierdute. Numai că, în compania elevată a rechinilor europeni, navigatori experimentaţi în apele tulburi, "sărmanii" lupi autohtoni n-au învăţat nici măcar să îşi schimbe părul, ce să mai vorbim de năravuri. Să nu ne pierdem însă speranţa. Fiecare pasăre pe limba ei piere, iar lupii sunt un fel de păsări cu blană.