Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Paşi înainte în dialogul teologic dintre catolici şi ortodocşi
S-a încheiat în Cipru, în oraşul istoric Paphos - în care au predicat Evanghelia Apostolii Pavel, Barnaba şi Marcu -, cea de-a XI-a Reuniune a Comisiei Mixte Internaţionale pentru Dialogul Teologic dintre Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe.
Cu scopul de a identifica punctele comune, întâlnirea s-a desfăşurat în perioada 16-23 octombrie şi a avut ca temă: „Rolul şi exercitarea primatului episcopului Romei în primul mileniu al Bisericii“. Este vorba, după cum s-a afirmat de către ambele părţi, despre o problemă de mare importanţă. Lucrările comisiei au fost prezidate de Mitropolitul Ioannis Zizioulas de Pergam, teolog ortodox, şi de Cardinalul Walter Kasper, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor, teolog catolic. Au fost prezenţi la reuniune 20 de membri catolici şi, cu excepţia Patriarhiei Bulgariei, au fost reprezentate toate Bisericile Ortodoxe (24 de delegaţi), adică Patriarhia Ecumenică şi Patriarhiile de Alexandria, Antiohia, Ierusalim, Moscova, Serbia, România, Georgia şi Bisericile Ortodoxe ale Ciprului, Greciei, Poloniei, Albaniei, teritoriilor cehe şi Slovaciei. Din România, între membrii Biserici Ortodoxe au luat parte PS Ciprian Câmpineanul, vicar patriarhal, şi diaconul Ioan Ică, profesor de teologie. Din partea Bisericii Catolice, a participat PS Florentin Crihălmeanu, episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla. La întâlnirea precedentă (Ravenna, 8-14 octombrie 2007), reprezentanţii Patriarhiei de Moscova au părăsit sesiunea din cauza prezenţei reprezentanţilor Bisericii din Estonia, invitată ca Biserică autonomă de Patriarhia Ecumenică, însă nerecunoscută de Patriarhia de Moscova. Controversa a fost rezolvată la întâlnirea primaţilor Bisericilor Ortodoxe, care, la invitaţia Patriarhului ecumenic Bartolomeu, a avut loc la Fanar (12 octombrie 2008), în care s-a convenit să fie invitate doar toate Bisericile autocefale. Cu privire la temă, în prima parte a anului 2008 au lucrat două subcomisii mixte, cu misiunea de a aduna elementele istorice care ţin de perioada examinată. Apoi, s-a întâlnit comitetul mixt de coordonare (Elounda, Creta, 27 septembrie-4 octombrie 2008), care a elaborat sinteza în formă de proiect de discuţie, supus sesiunii plenare din Cipru. Participanţii la întâlnirea din Paphos au examinat câteva mărturii istorice semnificative, cu privire la rolul avut de episcopul de Roma în primul mileniu. S-au oprit la mărturiile din prima parte a perioadei, începând cu predica Sfinţilor Petru şi Pavel la Roma şi continuând cu părinţii apostolici: Clement Romanul („Scrisoarea Bisericii din Roma adresată creştinilor din Corint“), Sfântul Ignaţiu („Scrisoarea din Antiohia către romani“, Sfântul Irineu, controversa cu privire la data Paştilor dintre Anicet şi Policarp, Victor şi episcopii din Asia, Sfântul Ciprian etc. Pentru toate mărturiile s-au căutat punctele de interpretare comune. Studiul va fi continuat la următoarea sesiune plenară de anul viitor (20-27 septembrie 2010), găzduită de Cardinalul arhiepiscop de Viena, Christoph Schönborn. Delegaţii catolici şi ortodocşi au avut şi momente de rugăciune. În ziua de 17 octombrie, delegaţia catolică a celebrat Liturghia în Biserica catolică „Sfânta Cruce“, din Nicosia, fiind prezentă întreaga delegaţie ortodoxă. A doua zi, membrii ortodocşi au celebrat dumnezeiasca Liturghie în Biserica „Phaneromeni“, tot la Nicosia, în prezenţa delegaţilor catolici. Membrii catolici au definit documentul de lucru drept „o bună bază“, confirmând „intenţia de a continua dialogul cu încredere reciprocă în supunere la voinţa Domnului“. La rândul lor, reprezentanţii ortodocşi - arată comunicatul final -, comentând „reacţiile negative faţă de dialog din partea anumitor cercuri ortodoxe“, le-au „reţinut unanim neîntemeiate şi inacceptabile“, spunând că „răspândesc informaţii false şi confuze“. Prin urmare, „toţi membrii ortodocşi ai comisiei reafirmă că dialogul continuă din decizia tuturor Bisericilor Ortodoxe şi este condus mai departe în fidelitate faţă de Adevărul şi Tradiţia Bisericii“. „Cei care nu doresc dialogul se opun voinţei comune a Bisericilor Ortodoxe“, a declarat într-un interviu mitropolitul de Pergam, Ioannis Zizioulas. Această nouă fază a dialogului teologic a fost iniţiată cu cea de-a IX-a sesiune de la Belgrad în anul 2006, având ca tematică generală „Consecinţele ecleziologice şi canonice ale naturii sacramentale a Bisericii: catolicitatea şi autoritatea în Biserică“. Întrunirea din Cipru s-a bazat pe documentul final de la Ravenna din anul 2007. Începutul activităţii acestei comisii este din anul 1980, când reprezentanţii celor două Biserici s-au întâlnit la Patmos-Rodi. „Raporturile dintre membrii catolici şi ortodocşi ai comisiei au fost foarte bune, amicale, senine, a declarat la încheierea întrunirii Cardinalul Walter Kasper. Am discutat o chestiune foarte, foarte complexă, o temă care are o încărcătură emotivă de multe secole: rolul episcopului Romei în comuniunea universală a Bisericii din primul mileniu. Am făcut mici paşi înainte în direcţia justă. Dar, tocmai pentru că este o chestiune delicată, paşii sunt mici şi lenţi. Ceea ce este important, însă, este că - în ciuda manifestărilor contrare care au existat din partea unor exponenţi, mai ales ai Bisericii Greciei - toţi reprezentanţii ortodocşi au fost hotărâţi în a continua dialogul. Astfel, ne vom întâlni anul viitor la Viena, în Austria“.