Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Pășind prin porțile timpului, așteptând răsplata Stăpânului

Pășind prin porțile timpului, așteptând răsplata Stăpânului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei

Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a publicat lucrarea La porțile timpului - Dialoguri cu mari duhovnici, autor fiind cunoscutul om de radio și scriitor Mircea Motrici. Cartea ne aduce aminte figura luminoasă a unui misionar odrăslit dintr‑o cunoscută familie de sacerdoți și dăruit întru slujirea cuvântului care zidește.

Așa a fost cunoscut Mircea Motrici de către ascultătorii Radio România Actualități și cititorii cărților sale. La fel de cunoscută este și doamna lui, Rozalia Motrici, care, după trecerea scriitorului la cele veșnice, s‑a străduit mult să facă mai departe cunoscută opera lui, să retipărească o parte dintre cărți ori manuscrisele pe care le‑a găsit în sertar. Mircea Motrici rămâne, astfel, prezent printre noi, iar cartea aceasta ni‑l prezintă ca un misionar creștin, din postura de credincios, care nu lipsea de la Sfânta Liturghie, căuta îndemnul duhovnicului, se ruga și admira viața Bisericii din Bucovina și nu numai.

Această carte ne face părtași unor gânduri și trăiri înalte ale celor pe care Mircea Motrici i‑a întâlnit. Ne mărturisește că „vorbele uneori sunt rare, aspre sau blânde. Puterea cuvântului pătrunde ca un aer proaspăt de munte, dând aripi pașilor următori prin viață în marea respirație a pământului ce încinge zbuciumul universului intim”. Ne spune că „aducerea acestor cuvinte spre altarul sufletului reprezintă o datorie, pentru că izvorul lin sau agitat al secundei de viață merită și opriri duhovnicești”, unde gazde sunt acești oameni, călugări, ierarhi, preoți, cu trăirile lor înalte, cu gingășie, cu chipurile legendare, cu priviri adânci, iar dialogurile sunt popasuri la răscruce de drumuri, între bine și rău, între nădejde și înfrângere, între lumină și întuneric.

Mircea Motrici ne spune că „duhovnicii, marii rugători ,sunt străjeri, adică stejari cu rădăcini în alte veacuri”. Dumnezeu a rânduit să‑i cunoască, în calitatea de reporter, prieten al mănăstirilor, de rudenie apropiată și executor testamentar, editor al operei unchiului său, arhimandritul Dionisie Udișteanu, apropiat Patriarhului Teoctist și altor mulți ierarhi și slujitori ai Bisericii noastre. Acest lucru i‑a oferit lui Mircea Motrici privilegiul de a se afla în preajma unor oameni de la care a avut mereu de învățat și ale căror cuvinte le‑a așternut în pagină, pentru ca nu cumva să se piardă.

Autorul mărturisește că intenția lui este de „a semăna cuvinte în loc de a oferi buchete de flori” și ar dori ca într‑o zi cei regăsiți în paginile cărții să fie împreună, în ceata drepților, cum sunt deja, fără ca noi să știm. Ne mărturisește că, „într‑o zi, poarta timpului se va deschide și vestea va sosi”.

Mi‑l amintesc pe Mircea Motrici din mult folositoarele dialoguri pe care le‑am avut, fiind legați de aceeași zonă a obârșiei noastre, însă în ultima perioadă când l‑am vizitat la spital, unde se afla pe patul de suferință, devenise un alt om, înțelegea altfel viața. Aș putea spune că era senin, sperând că se va face bine, iar plecarea lui atât de timpurie a fost un semn de întrebare, dar și o lecție pentru cei care se cred nemuritori. Mircea Motrici a înțeles că viața este doar o trecere. După cum ne spunea părintele Cleopa, pe care Mircea Motrici l‑a intervievat, despre Adam, căruia i s‑a adresat o întrebare, cum a fost viața, iar el a răspuns: „Ca o trecere și ca o ușă, pe una am intrat și pe cealaltă am ieșit”. Dacă și cei care au trăit mult și care s‑au bucurat de atâta binecuvântare spun aceste adevăruri, cum am mărturisi noi altceva?

În paginile cărții, ne reține atenția dialogul pe care l‑a purtat Mircea Motrici cu părintele Cleopa. Marele misionar avea, printre celelalte daruri, pe cel al cuvântului. Vorbea cu o deschidere ieșită din tipare. A fost atât de deschis celorlalți, încât nu cred, în afară de momentele de neputință trupească, să fi refuzat pe cineva vreodată. Iar dacă cineva îi adresa vreo întrebare, el vorbea un ceas sau două.

Pe părintele Cleopa l‑a intervievat, cu răspunsurile și smerenia care îl caracterizau, numindu‑se pe sine „moșul putregai”, amintind de operații, de faptul că mâna dreaptă i‑a fost ruptă, nu mai putea merge pe picioare și aștepta veșnica pomenire. Informațiile pe care părintele Cleopa i le‑a oferit erau legate de istorii sfinte, de călugării sfinți pe care i‑a întâlnit, unii dintre ei nevoindu‑se apoi la Sfântul Munte Athos, iar rudenii de‑ale părintelui Cleopa se aflau și ele fie în cimitirul Mănăstirii Sihăstria, fie în alte țintirime cu sfinți.

Expresia „Mânca‑v‑ar Raiul să vă mănânce!” revenea adeseori între cuvintele părintelui, de asemenea și cuvintele psalmistului „Bine voi cuvânta pe Domnul, în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea!” sau „În tot locul stăpânirii Lui, binecuvântează suflete al meu pe Domnul!”. I‑a amintit și lui Mircea Motrici și, prin el, celor care au ascultat interviul, precum și tuturor celor care îl vor citi, că avem datoria neîncetat să ne rugăm, amintind cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, care spune: „O, creștine, dimineața să te rogi trei ceasuri, seara trei, iar la miezul nopții măcar un ceas!” Aceasta era calea pe care părintele Cleopa o arăta tuturor și pe care el a împlinit‑o în viața sa. Frumusețea cuvintelor părintelui Cleopa o va descoperi fiecare revăzând sau citind pentru prima dată acest interviu.

Frumoase alte pagini ale cărții sunt dedicate arhimandritului Iachint Unciuleac, în capitolul numit „Aripi de Ceaslov”. Pe părintele Iachint reporterul l‑a surprins spunându‑i cuvinte despre istoria Mănăstirii Putna, mărturisindu‑i că „nu el vorbește despre Ștefan, ci marele voievod vorbește prin el”. Chipul de legendă al Sfântului Voievod Ștefan cel Mare a fost deslușit prin cuvintele arhimandritului Iachint, care a fost și el străjer la Putna vreme îndelungată.

Ceasurile de taină petrecute în compania părintelui de către Mircea Motrici revelează gânduri și mărturisiri de suflet pe care un astfel de călugăr îmbunătățit le împărtășea celorlalți vorbind despre Putna cu o iubire fără margini, identificându‑se cu acel loc.

Despre ultima zi a petrecerii părintelui Iachint printre noi, Mircea Motrici ne spune: „Pași fără cuvinte, tăcere”. Ne mărturisește întâmplarea de la înmormântare, când părintele Ionel Maloș i‑a îndemnat pe cei prezenți: „Suntem aici mulți fii duhovnicești ai părintelui Iachint, să nu punem mâna pe lopată, să‑l acoperim cu mâinile noastre, să ne ajute și credincioșii. Vom lua pământ cu mâinile și poate astăzi vom reuși să umplem groapa. Nu puneți mâna pe lopată! Prea mult ne‑a iertat, prea mult ne‑a binecuvântat ca să nu avem atâta dragoste față de părintele!”.

Un alt interviu este cu duhovnicul de la Schitul Colciu de la Athos, părintele Dionisie Ignat. Am reținut din acest dialog întrebarea reporterului: „Credeți că în mileniul al treilea Ortodoxia va fi în pericol?”, iar Dionisie Ignat ne spune: „Se poate ca Ortodoxia să fie smerită de dușmani, că are prea mulți dușmani, dar trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să caute cu milă și cu îndurări spre noi, spre poporul nostru și spre întreaga Ortodoxie”. Părintele Dionisie vorbea despre liniștea prin care călugărul se poate apropia mai mult de Dumnezeu, decât prin alte fapte bune.

Și părintele protosinghel Petroniu Tănase este prezent în paginile cărții, cu a sa înțelepciune monahală, având cuvinte pline de profunzime, care au schimbat viața multor frați începători, dar și pelerini care au poposit în obștea lor.

Episcopul Gherasim Putneanul, care a fost 15 ani stareț și ghid la Mănăstirea Putna, are numeroase gânduri prezente în carte. Nici nu se putea altfel!

Arhimandritul Dionisie Udișteanu (1900‑1984) era rudenie cu Mircea Motrici, iar principalele lui date biografice și cuvinte de folos sunt redate în această carte.

Arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților, trecut la Domnul în anul 2020, este și el prezent prin câteva interviuri pe care Mircea Motrici le‑a realizat în perioada de păstorire a ierarhului la Suceava. S‑au întâlnit de multe ori, au dialogat, cred că au fost și alte mărturisiri decât cele așezate în pagină, dar acestea rămân deosebit de prețioase.

Orice astfel de discuție păstrează amintiri importante din istoria monahismului românesc, cu file tainice păstrate de duhovnici. Dacă aceste amintiri s‑ar pierde, am fi mult mai săraci.

Mircea Motrici a făcut multe drumuri și a avut popasuri duhovnicești și intelectuale cu oameni minunați. A cunoscut mulți dintre slujitorii Bisericii, dar și importante personalități ale vieții publice și culturale care au poposit într‑un răstimp de un sfert de veac în județul Suceava. Pe mulți dintre ei i‑a condus în diferite locuri și a vorbit despre ei, amintind opiniei publice cele mai importante repere ale prezenței lor în Bucovina. Cred că banda lui magnetică a înregistrat încă multe alte cuvinte de folos.

Cele câteva evocări din paginile cărții sunt deosebit de prețioase. Pe de o parte, ne aduc aminte de lucrurile cu adevărat esențiale ale vieții, pe de altă parte, ni‑l readuc aproape pe Mircea Motrici, unul dintre prietenii Bisericii și al slujitorilor ei!

 

Citeşte mai multe despre:   prezentare de carte