Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Pasiuni irelevante

Pasiuni irelevante

Un articol de: Pr. Paul Siladi - 31 Mai, 2017

Părinții deșertului erau oameni practici, țărani simpli majoritatea dintre ei, insensibili la reflecția sterilă și fără finalitate. Curiozitatea este însă un mecanism puternic, iar întrebările pe care le naște nu sunt mereu importante, cu greutate. Câteodată curiozitatea generează pasiuni irelevante, explozii temporare, fără durată și fără forță.

„Părinții de la Sketis s-au adunat, odată, și se certau cu privire la Melchisedec, dar uitaseră să îl cheme și pe Avva Kopris. Într-un târziu l-au chemat și pe el și l-au întrebat ce părere are. El s-a lovit peste gură de trei ori și a zis: «Vai de tine, Kopris, n-ai făcut ceea ce ți-a poruncit Dumnezeu să faci, dar umbli după ce nu ți-a cerut». Auzind aceasta, frații au fugit îndată la chiliile lor.”

Scripturile sunt foarte prezente în viața Părinților deșertului, care le citeau cu regularitate. De fapt, asceții sunt impregnați de textele sacre, la care fac foarte adesea referire indirect, fără să le citeze livresc. Melchisedec, această apariție misterioasă, fulgurantă din Vechiul Testament, preot al Dumnezeului Celui Preaînalt, a fost subiect de discuție al asceților în diverse contexte. Tipul acesta de reflecție, chiar dacă nu este irelevant, se găsește pe un plan secund în raport cu nevoința, care este lucrarea principală, cotidiană, de la care nu fac rabat.

Din nou detaliile apoftegmei sunt importante, pentru că ele arată cum gândesc bătrânii; detaliile sunt expresia indirectă, nemediată, a vieții lor. Avva Kopris, monah retractil, izolat, nu participă de la bun început la discuția obștii despre Melchisedec. Se pare totuși că bătrânul se bucura de mare respect din partea comunității, pentru că discuția nu se putea încheia fără intervenția Avvei Kopris. Opiniile divergente ale monahilor începuseră deja să degenereze într-o ceartă; bătrânii nu se puteau pune de acord. Acesta este momentul în care intervenția Avvei Kopris este salutară, pentru că el reașază ierarhia lucrurilor. Modul în care pune totul într-o nouă perspectivă este emblematic: fără critică frontală, fără judecată personală și cu asumare deplină.

Bătrânul refuză să se implice în dezbaterea care a dezbinat comunitatea și pe care o socotește a fi lipsită de relevanță duhovnicească. Nu îi condamnă pe cei care s-au pasionat de un asemenea subiect, ci se condamnă pe sine pentru deșertăciunea preocupărilor sale. În cazul Avvei Kopris nu cred că avem de-a face cu o ipocrizie pedagogică, ci mai degrabă cu asumarea personală, reală a preocupărilor întregii comunități ca pe ale sale. Dacă își asumă imaturitatea comunității, se și pocăiește pentru ea, ca pentru ceva al său, personal. Nu există distanță rece și disprețuitoare pentru că ascetul o anulează prin dragostea sa cuprinzătoare.

Acesta este singurul mod în care creștinul poate să fie prezent în lume: asumând-o în dragoste, cu toate slăbiciunile ei, ca pe ale sale proprii. Iar lucrarea aceasta, făcută consecvent, în timp își dovedește eficiența. Așa cum frații din comunitatea Avvei Kopris înțeleg repede inutilitatea dezbinării lor, la fel prin asumare în dragoste a slăbiciunilor lumii, vocea creștinilor se va face auzită cu multă putere.