Paştile, sensul vieţii noastre

În deplină continuitate cu Biserica începuturilor, Paştile rămân centrul credinţei şi cultului Ortodoxiei. Întreaga noastră Liturghie, întreaga noastră teologie sunt centrate pe această biruinţă pe care Hristos a câştigat-o asupra morţii şi a iadului, biruinţă care este Hristos Însuşi, şi ceea ce suntem chemaţi toţi să devenim întru El.

Da, Hristos Cel Înviat ne învie, căci El, Cel neseparat, existenţa pură în comuniune, poartă întru Sine întreaga umanitate. Moartea biologică şi toate morţile parţiale care o preced şi jalonează în chip tragic existenţa noastră nu mai sunt acum decât treceri, "paşti" în sensul propriu al cuvântului, treceri prin intermediul cărora Învierea ne investeşte pe măsura adevăratei noastre credinţe, pentru că moartea spirituală, care le înglobează şi pe care ele o simbolizează, este de acum abolită. Totul are un sens, un sens veşnic. Sfântul Grigorie al Nissei explică faptul că "fiindcă trebuia să se facă întoarcerea de la moarte a întregii noastre firi, Dumnezeu S-a plecat spre stârvul nostru întinzându-ne mâna celor ce zăceam aici… şi prin trupul Său a dat firii începutul învierii". Mai mult "învierea unui mădular se întinde la tot, potrivit continuităţii şi unităţii firii, comunicându-se de la parte la întreg".

Învierea nu e prin urmare reanimarea unui cadavru în modalităţile lumii căzute, supuse morţii, ci metamorfoza radicală a acestor modalităţi, inaugurarea transfigurării omului şi a universului. Începând cu Paştile şi Paştile sunt întotdeauna sensul, viaţa, lumina unei vieţi mai puternice decât moartea şi care inversează direcţia acesteia - nu neantul, ci Duhul -, toate acestea ne vin prin moarte şi prin momentele de moarte din existenţa noastră, dacă, printr-o smerită încredere, le identificăm cu rănile de-viaţă-făcătoare ale Celui Înviat.

De aceea, singurul păcat, spunea Sfântul Isaac Sirul, este poate acela de a nu acorda îndeajuns atenţie Învierii. Omul nu mai trebuie să se teamă de judecată şi să "merite" mântuirea, el trebuie să primească cu toată credinţa sa iubirea care îl învie. Cuvântul decisiv în această privinţă a fost spus de Maxim Mărturisitorul: moartea lui Hristos pe Cruce este judecata judecăţii, osânda osândei."

(Olivier Clément, Adevăr şi libertate. Ortodoxia în contemporaneitate (Convorbiri cu Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I)