Patriotismul, un orizont larg de iubire

Momentul acesta al Marii Uniri trebuie sărbătorit într-un orizont deschis, într-un orizont continental. Acest continent din care facem parte, cel european, e ca o mare familie multilingvistică, o comunitate de spirit ce vine din Antichitatea greco-latină până la noi.

Suntem cu toții frați întru europenism. Istoria generală, care e o istorie a adulților, e lucrul cel mai greu de priceput pentru un copil. Un copil deștept este mult mai susceptibil de a învăța matematicile cele mai complicate decât de a înțelege istoria omenească și în general comportamentul public. Orizontul lui este dublu: într-un fel mai mare și într-alt fel mai mic. E un orizont personal și un orizont cosmic.

Mi-aduc aminte cum mă scotea tatăl meu în nopțile senine, înainte de a mă culca, să văd cerul înstelat și-mi explica diversele constelații. Și mă simțeam consubstanțial cu universul în care trăiam. Dar zona socială, istorică îmi era mult mai greu de priceput. Toată lumea aceasta a adulților îmi era inaccesibilă. Motivațiile ei nu le înțelegeam. Am luat cunoștință de ele, dar în străfundul lor nu le pricepeam. Nu înțelegeam de ce se întâmplă lucrurile așa. A trebuit să cresc, să devin eu însumi adult pentru ca să încep să-mi dau seama de existența și caracterul lor inevitabil.

Copilul are un acces la faptul istoric care i se inculcă, i se spune: „Uite, așa s-au întâmplat lucrurile. Oamenii au făcut cutare și cutare lucru”. Asta nu înseamnă că și înțelege. Poate să memoreze, poate să reproducă, poate să spună la rândul lui lucrurile pe care le-a învățat. Nu înseamnă că înțelege. E mult mai ușor să înțelegi o problemă matematică, fără formalisme prea complicate, decât să înțelegi o faptă istorică, atunci când ești copil.

Grație lor avem România Mare. Să ne rugăm pentru ei! Și să le fim recunoscători! Eroismul nu are nimic de-a face cu gesticulația eroică. Este visul suprem pe care ți-l asumi pentru ca să-ți realizezi idealul. Ceva pe care vrei să-l ai cu orice preț și pentru care, într-adevăr, merită să-ți riști viața. Îți riști viața ca s-o asiguri pe a succesorilor tăi. Ceea ce ne leagă este momentul, secțiunea prin timp. Când eu mă nășteam, aici se desfășura o luptă pe viață și pe moarte.

Patriotismul se vede în realizările, în felul în care te-ai dăruit comunității tale ca să realizezi ceva în beneficiul ei… și al tău propriu, bineînțeles, implicit. Patriotismul, în sensul lui elementar este un sentiment al domiciliului. Mă simt acasă. Mă simt acasă printre oamenii care mă-nconjoară, mă simt acasă prin limba pe care o vorbesc și care-mi place, în realizările care mă înconjoară și care sunt rezultatul efortului și dăruirii semenilor din jurul meu. Și sentimentul acesta deschis, acest atașament deschis, ca un fel de disponibilitate de a cuprinde în afectivitatea ta și alte zone decât cele care-ți sunt constitutive în mod evident. Niște rădăcini care depășesc limitele comunității tale lingvistice și ale orizontului tău istoric... cu un mileniu, cu două milenii în urmă.

Nu poți fi patriot român, maghiar, bulgar, grec, german, francez fără să fii european în același timp. Un atașament deschis… da, poți să-i spui un orizont al deschiderii. Dar acest orizont nu implică în mod obligatoriu ideea de atașament. Atașament înseamnă, în fond, iubire. Dar nu iubire idolatră, care se închide asupra obiectului unei pasiuni. Ci o deschidere asupra întregului univers, asupra întregului orizont care-ți stă deschis în față. Aș defini iubirea de țară printr-un fel de lărgire continuă a iubirii propriului cuib, pe care-l lărgești ca să cuprindă și alte ­cuiburi și nu numai cuiburi care sunt locuite de zburătoare din aceeași specie, ci și din specii învecinate. Care nu au un singur fel de a ciripi, ci mai există și alte feluri de ciripire, care are farmec la fel de intens pentru cei care o folosesc precum [are] ciripirea ta proprie pentru tine însuți. Poate să o și înveți și accezi în felul acesta la farmecul ei propriu. Și să-ți dai seama că e de aceeași calitate și de același nivel cu farmecul propriei tale ciripiri.

Iubirea e o noțiune care poate acoperi terenuri din ce în ce mai largi. Ea nu trebuie să se rezume la vizarea unui singur punct al realității, chiar dacă intensitățile diferitelor iubiri, din ce în ce mai largi, diferă între ele, și dacă iubirea punctuală este cea mai intensă, e vorba însă de un orizont al iubirii, al deschiderii, al îmbrățișării – de o disponibilitate de a îmbrățișa și de a înțelege care te îmbogățește.

Problema iubirii nu se pune în termeni de „merită” sau „nu merită” să o iubești. Problema iubirii e problema iubirii de cămin, iubirii de familie, lărgită. Iubire de cartierul în care ai copilărit. Iubire de școala în care ai învățat să citești, să ai acces la cultură.

Patriotismul e un orizont larg de iubire care se creează clipă de clipă de-a lungul vieții. (Cuvinte rostite recent la întâlnirea cu ­elevii Colegiului Național „Ferdinand I” din București)