Paul al VI-lea, despre primii paşi pe Lună

S-au împlinit 40 de ani de când omul a realizat una dintre cele mai importante etape ale cuceririi spaţiului cosmic: primii paşi pe Lună.

Între 20 şi 21 iulie 1969, peste 600 de milioane de persoane, de pe toate meridianele globului, au rămas ore întregi în faţa micilor ecrane sau cu urechea lângă aparatele de radio pentru a urmări în direct, într-o transmisiune de 28 de ore, evenimentul care cu puţin timp înainte era considerat de domeniul fantasticului. „Un pas mic pentru om, un salt mare pentru omenire“, au fost cuvintele transmise în eter de astronautul Neil Armstrong, primul care a atins solul lunar.

În ziua de 21 iulie 1969, la numai 12 ani de la lansarea primului satelit artificial al Pământului, omul a păşit în premieră pe suprafaţa Lunii.

În cadrul misiunii Apollo 11, nava spaţială Columbia (nume tradiţional folosit în SUA) a efectuat zborul între 16 şi 24 iulie 1969, având echipajul compus din Neil A. Armstrong (comandantul misiunii), Michael Collins (pilotul modulului de comandă), Edwin E. (Buzz) Aldrin Jr. (pilotul modulului lunar Eagle, nume dat după vulturul pleşuv, simbol al SUA, de pe însemnele misiunii). A fost cel de-al cincilea zbor cu echipaj uman din programul Apollo şi cea de-a treia călătorie spre Lună.

Misiunea a durat 195 de ore (8 zile) 18 minute 35 de secunde, iar staţionarea pe Lună a durat 21 de ore 36 de minute 21 de secunde. Activitatea efectivă a oamenilor direct pe pământul selenar a durat 2 ore 36 de minute 21 de secunde. În cele aproape 22 de ore de staţionare pe Lună, au fost amplasate instalaţii de cercetare, au fost prelevate 22 de kg de roci selenare, a fost pusă o placă memorială şi s-a înfipt în solul selenar un steag al SUA. Modulul de serviciu a efectuat 30 de revoluţii selenare.

În România, subliniază Radio Vatican, era ora 5:57, 21 iulie 1969, „când Neil Armstrong a pus piciorul şi a lăsat prima urmă umană pe suprafaţa lunară, al doilea pas, apoi un altul, apoi o plimbare de circa 2 ore, practic în absenţă de gravitate, săltând fără zgomot pe cărbunii stinşi... Şi triumful misiunii spaţiale Apollo 11 a marcat o cotitură pentru umanitatea întreagă, care într-o clipă a dat înainte acele orologiului ştiinţei şi al istoriei“.

În urmă cu 40 de ani, la cârma Bisericii Catolice era papa Paul al VI-lea. El a ţinut numeroase discursuri despre acel „zbor fantastic“ înainte şi după eveniment. Astronauţii au fost primiţi într-o audienţă specială, la 16 octombrie 1969. Ei i-au oferit papei o piatră de pe Lună, care este păstrată astăzi la Observatorul Vaticanului.

„Mărire lui Dumnezeu! Şi cinste vouă, oamenilor, artizani ai unei mari şi întreprinzătoare acţiuni spaţiale!“, astfel saluta papa aventura, care făcea ca globul pământesc „să nu mai fie limita de nedepăşit a existenţei umane, ci pragul deschis amplorii de spaţii infinite şi de noi destine“.

Sfântul părinte a vorbit la Castelgandolfo, unde a urmărit la televizor evenimentul: „Cinste tuturor celor care au făcut posibil acest zbor prea cutezător! Onoare vouă, tuturor, care v-aţi angajat în diferite moduri! Cinste vouă, care, aşezaţi în spatele aparatelor voastre prodigioase, guvernaţi, vouă, care faceţi cunoscută lumii lucrarea şi ora, care lărgeşte spre profunzimile cereşti domeniul înţelept şi îndrăzneţ al omului“.

Au urmat apoi cuvintele adresate direct celor trei astronauţi: „Cinste, salut şi binecuvântare vouă, cuceritori ai Lunii, palidă lumină a nopţilor noastre şi a visurilor noastre! Purtaţi-I, cu prezenţa voastră, vocea Spiritului, imnul lui Dumnezeu, Creatorul nostru şi Părintele nostru“.

Dacă Cristos este începutul şi sfârşitul Universului, „nu ne temem - reflecta Paul al VI-lea a doua zi - că credinţa noastră nu ar şti să înţeleagă explorările şi cuceririle pe care omul le face în creaţie şi că noi, ucenicii lui Cristos, am fi excluşi de la contemplarea pământului şi a cerului şi de la bucuria descoperirii lor progresive şi minunate. Dacă vom fi cu Cristos pe cale, vom fi în adevăr, vom fi în viaţă“.

Admiraţia papei pentru geniul şi curajul uman erau evidente. El vorbea despre „o măreaţă zi, o zi istorică pentru omenire“, dar, în aceeaşi zi, şi-a încheiat intervenţia atrăgând atenţia asupra marilor probleme nerezolvate ale omenirii, precum foametea şi războiul. „Unde este adevărata umanitate? Unde este frăţietatea, pacea? Fie ca progresul, care a înregistrat astăzi o sublimă victorie, să îşi îndrepte atenţia spre adevăratul bine temporal şi uman al omenirii.“

Edwin Aldrin, cel de-al doilea om care a păşit pe Lună, a înţeles bine cine este la cârma universului şi care este locul nostru. În drumul de întoarcere din zborul de pe lună, el a recitat Psalmul 8, din care ne oprim la versetele 3 şi 4: „Când privesc cerurile, lucrarea mâinilor Tale, luna şi stelele pe care le-ai făcut, mă întreb: Ce este omul că te gândeşti la el? Sau fiul omului că îl iei în seamă?“.