Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Paza simţurilor

Paza simţurilor

Un articol de: Arhimandritul Teofil Părăian - 01 Martie 2008

Paza simţurilor e grija de a nu-ţi băga în minte, în conştiinţă, lucruri care vin prin simţuri şi care pot să tulbure aşezarea minţii. Un sfânt din Grecia, care a trăit la Sfântul Munte, Sfântul Nicodim Aghioritul, a scris o carte intitulată „Paza celor cinci simţuri“, o carte adresată unui episcop, care i-a cerut lucrul acesta şi în care el îl învaţă pe episcopul respectiv cum să-şi păzească vederea, auzul, mirosul, gustul, pipăitul, îi dă anumite îndrumări, îi spune ce greşeli poate să facă cineva prin simţuri. De exemplu, cum ar fi acum, el nu a avut în vedere lucrurile acestea pentru că nu erau pe vremea lui, să priveşti la televizor sau la cinematograf lucruri care după aceea, intrând în suflet te urmăresc, te asupresc, revin ca o obsesie. În „Pateric“ se spune despre un părinte trăitor în pustie că trei ani de zile a fost luptat de o imagine a unei fete arabe care aduna spice după secerători.

În Filocalie, de fapt, se spune că nu simţul e vinovat, ci simţul este ca o poartă prin care ajunge în conştiinţă, ajunge la creier, la inimă, la simţire, o imagine, o situaţie care n-ar fi în conştiinţa noastră dacă n-ar fi poarta simţurilor.

Eu am cunoscut, de exemplu, un cetăţean, care nici nu vede, nici nu aude. E groaznic să nu poţi să comunici cu un om de acesta. El de fapt a fost demutizat până la urmă. S-au ocupat de el mai mulţi oameni, în principal o profesoară pe care am avut-o şi eu şi care aproape că nu putea spune cum, ce metode a folosit pentru a intra prin simţul pipăitului în conştiinta lui.

Fiecare simţ aduce ceva ce ţine de el şi care nu poate fi înlocuit de alt simţ. Noi, când zicem paza simţurilor, nu ne gândim la înlăturarea simţurilor, ci ne gândim la disciplinarea lor. Avem în vedere grija de a introduce în sufletul nostru, în viaţa noastră interioară, numai lucruri care sunt pozitive şi care pot îmbunătăţi, pot îmbogăţi viaţa sufletească. Dacă eu, de exemplu, acum vorbesc, vorbesc având în vedere că cel care îmi stă în apropiere mă aude, că cei care ascultă află de la mine lucruri pe care le pot afla pentru că au simţul auzului. Eu am posibilitatea să emit cuvintele pentru că m-a lăsat Dumnezeu şi ne-a lăsat Dumnezeu pe toţi care puteam face aceasta ca să putem vorbi. Deci, Dumnezeu însuşi a avut în vedere simţurile ca mijloace de comunicare. Şi prin aceasta există posibilitatea ca omul să se îmbogăţească. Deci e un mare dar de la Dumnezeu să ai sănătoase toate simţurile.

Paza simţurilor nu este altceva decât o punere în rânduială a simţurilor, o disciplinare, în aşa fel încât să introducem în conştiinţa noastră, în existenţa noastră intimă, lăuntrică, ceea ce putem primi prin simţuri din afara noastră.