Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Pe urmele Domnului, în Samaria

Pe urmele Domnului, în Samaria

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei

Samaria se află între Galileea și Iudeea, iar în vremea Mântuitorului locuitorii acestei provincii nu aveau relații cordiale cu iudeii. Călătoriile care se făceau dinspre Galileea către Iordan erau mai lungi și expuse pericolelor. Samarinenii nu se bucurau de vizitele celor din Galileea și Iudeea.

Provincia Samariei este amintită de câteva ori în Sfintele Scripturi. În Evanghelia de la Luca (9, 52‑54) se spune că Mântuitorul Se afla într‑un sat de samarineni, dar nu a fost primit. Atunci Iacov și Ioan, care‑L însoțeau, I‑au cerut să pogoare foc din cer ca să‑i mistuie, asemenea lui Ilie : Şi a trimis vestitori înaintea Lui. Şi ei, mergând, au intrat într‑un sat de samarineni, ca să facă pregătiri pentru El. Dar ei nu L‑au primit, pentru că El Se îndrepta spre Ierusalim. Şi văzând aceasta, ucenicii Iacov şi Ioan I‑au zis: Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer şi să‑i mistuie, cum a făcut şi Ilie? (Luca 9, 52‑54).

În alt capitol evanghelic ni se spune că Mântuitorul, trecând prin mijlocul Samariei, a fost întâmpinat într‑un sat de zece leproși (cf. Luca 17, 11‑12).

În cartea Faptele Apostolilor, Iisus dă poruncă ucenicilor să vestească Evanghelia: Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului (Faptele Apostolilor 1, 8), referindu‑Se la toți cei care aveau să creadă în El.

După primirea testamentului Mântuitorului, Filip a propovăduit în Samaria și i‑a botezat pe mulți. Tot în Samaria a avut loc și discuția lui Petru cu Simon Magul, care a vrut să cumpere harul Duhului Sfânt: Şi Simon, văzând că prin punerea mâinilor apostolilor se dă Duhul Sfânt, le‑a adus bani, zicând: Daţi‑mi şi mie puterea aceasta, ca acela pe care voi pune mâinile să primească Duhul Sfânt. Iar Petru a zis către el: Banii tăi să fie cu tine spre pierzare! Căci ai socotit că Darul lui Dumnezeu se agoniseşte cu bani. Tu n‑ai parte, nici moştenire la chemarea aceasta, pentru că inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu. Pocăieşte‑te, deci, de această răutate a ta şi te roagă lui Dumnezeu, doară ţi se va ierta cugetul inimii tale, căci întru amărăciunea fierii şi întru legătura nedreptăţii te văd că eşti. Şi răspunzând, Simon a zis: Rugaţi‑vă voi la Domnul, pentru mine, ca să nu vină asupra mea nimic din cele ce aţi zis (Faptele Apostolilor 8, 18‑24).

Cunoscând amestecul credinței și al neamurilor în acest pământ, Mântuitorul i‑a învățat pe ucenici: În calea păgânilor să nu mergeţi şi în vreo cetate de samarineni să nu intraţi, ci mai degrabă mergeţi către oile cele pierdute ale casei lui Israel (Matei 10, 5‑6). De aceea, nici samarinenii nu‑L priveau cu ochi buni pe Domnul.

În localitățile cu rezonanță ale zonei se află Sichemul, care este înconjurat de munții Ebal și Garizim, separați de o trecătoare îngustă. Cei doi munți au avut o importanță deosebită în istoria Țării Sfinte. Cartea lui Iosua vorbește despre o reînnoire a Legământului, care trebuia repetată la șapte ani, cu prilejul Anului Sabatic, la Sărbătoarea Corturilor. Iată, eu vă pun astăzi înainte binecuvântare şi blestem: Binecuvântare veţi avea dacă veţi asculta poruncile Domnului Dumnezeului vostru, pe care vi le spun eu astăzi; iar blestem, dacă nu veţi asculta poruncile Domnului Dumnezeului vostru, ci vă veţi abate de la calea pe care v‑o poruncesc astăzi şi veţi merge după dumnezei pe care nu‑i ştiţi. Când te va duce Domnul Dumnezeul tău în pământul acela în care mergi ca să‑l moşteneşti, atunci să rosteşti binecuvântarea pe muntele Garizim și blestemul pe muntele Ebal (Deuteronom 11, 26‑29).

Triburile israelite s‑au așezat între cei doi munți, șase triburi pe muntele Garizim și șase pe muntele Ebal, iar în vale se aflau slujitorii care înconjurau Chivotul lui Dumnezeu. Acolo s‑au citit cuvintele Legii, rostindu‑se binecuvântările și blestemele. Binecuvântat să fie cel care cinstește pe tatăl său și pe mama sa. „Amin”, au strigat triburile. Întorcându‑se spre muntele Ebal, au proclamat blestemul, blestemat să fie cel care nu cinstește pe tatăl și pe mama sa. „Amin”, au răspuns triburile de pe muntele Ebal și, tot în această formă, au continuat binecuvântările și blestemele. Când vor veni asupra ta toate cuvintele acestea, binecuvântarea şi blestemul, pe care ți le‑am spus eu şi le vei primi în inima ta în toate popoarele, printre care te va împrăștia Domnul Dumnezeul tău, și te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău şi, cum ți‑am poruncit eu astăzi, vei asculta glasul Domnului Dumnezeului tău, tu şi fiii tăi, din toată inima ta şi din tot sufletul tău, atunci Domnul Dumnezeul tău va întoarce pe robii tăi şi se va milostivi asupra ta şi iar te va aduna din toate popoarele printre care te‑a împrăştiat Domnul Dumnezeul tău (Deuteronom 30, 1‑3).

Muntele Ebal a întreținut o stare de teamă legată de blesteme. Pe el nu s‑a construit niciodată vreo biserică, rămânând, până astăzi, un loc preferat de vrăjitori și slujitori ai întunericului, la care vin oameni de departe, chiar de pe alte continente.

În primul pătrar al veacului al XX‑lea, arheologii au găsit o piatră rudimentară, care se presupune a fi fost Altarul ridicat de Iosua pe Muntele blestemelor.

Pe muntele Garizim se află o stâncă uriașă, care în tradiția samaritenilor este locul jertfei lui Avraam, iar în apropiere se află 12 pietre aduse de către Iosua din Iordan. Arheologii au scos la iveală urmele unei vechi bazilici octogonale, pe care împăratul bizantin Zenon a ridicat‑o în cinstea Născătoarei de Dumnezeu, după ce a înăbușit revolta samaritenilor către sfârșitul veacului al V‑lea. Bazilica exista în veacul al VIII‑lea și se consideră că de acolo s‑au inspirat constructorii pentru Moscheea lui Omar din Ierusalim. Printre ctitori s‑a numărat și împăratul Iustinian, care a înconjurat bazilica cu un zid de apărare.

Conform tradiției, la marile sărbători, samarinenii își părăsesc locuințele și stau pe toată perioada festivităților pe muntele Garizim. An de an ceremonia sacrificării mielului pascal adună foarte mulți turiști, veniți din diferite locuri ale lumii pentru a vedea desfășurarea evenimentelor. Acest ritual are loc la începutul sărbătorii Paștilor, când bărbații tineri și copiii îmbrăcați în alb se adună în acest spațiu, iar marele preot, dimpreună cu preoții și bătrânii, după un timp de rugăciune, aduc mieii care trebuie înjunghiați cu o singură lovitură de cuțit. Cei de față, începând cu marele preot, își scaldă fruntea în sânge, iar apoi mănâncă pâine nedospită și ierburi.

Femeile nu au îngăduința de a participa, cina pascală fiind consumată în picioare, potrivit prescripțiilor din cartea Ieșirii, iar resturile sunt aruncate în foc.

Lângă fosta cetate Sichem se găsește Fântâna lui Iacob, numită Bir Yaqub de către arabi, cu o adâncime de 35 m. Iacob a săpat aici o fântână întrucât, asemenea tuturor nomazilor, dorea să aibă surse proprii de apă, spre a nu fi dependent de locuitorii comunităților învecinate, asemenea bunicului său, Patriarhul Avraam.

Cetatea Sichem din Samaria ne oferă o lecție importantă! Întrucât alții nu L‑au primit pe Mântuitorul și I‑au cerut să plece din hotarele lor, locurile respective au rămas pustii. La Samaria, într‑un loc neprimitor la prima vedere, Mântuitorul a rămas și a propovăduit în acele ținuturi Evanghelia, împreună cu ucenicii Săi. De aceea, cuvintele propovăduite au rodit.

Evanghelia ne face cunoscut faptul că Iisus a ajuns la această fântână și a avut un dialog cu femeia samarineancă, de unde și al doilea nume dat de arabi fântânii, Fântâna Samarinencei, după cum citim în consemnarea scripturistică a Sfântului Ioan, în capitolul al IV‑lea.

Mântuitorul, ostenit de călătorie, ședea lângă fântână, pe la ceasul al șaselea, când o femeie a venit să scoată apă. Femeia L‑a întrebat: „Cum Tu, iudeu, ceri de la mine să bei apă, care sunt femeie samarineancă?” Femeia a adresat o astfel de întrebare pentru că iudeii nu aveau legătură cu samarinenii. Iisus i‑a zis: „Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu și cine este Cel care zice: Dă‑mi să beau, tu ai fi cerut să bei și El ți‑ar fi dat apă vie”. „Doamne, I‑a zis femeia, n‑ai cu ce să scoți apă și fântâna este adâncă, de unde ai putea așadar să ai această apă vie? Ești Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacob, care ne‑a dat fântâna aceasta și din care au băut el însuși și feciorii lui și vitele lui?” Și atunci Mântuitorul i‑a descoperit adevăruri minunate, spunându‑i că oricine bea din această apă însetează, dar cel care va bea din apa pe care o va da El nu va mai înseta niciodată. Mântuitorul i‑a mai descoperit și viața ei zbuciumată și dezordonată, atenționând‑o: cinci bărbați ai avut, iar cel pe care îl ai acum nu‑ți este bărbat. Descoperind că stă de vorbă cu un proroc, femeia L‑a întrebat: „Unde se cuvine să ne închinăm, la Ierusalim sau pe acest munte?” Iar Mântuitorul i‑a răspuns: „Vine ceasul când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr”. După întrevederea tainică și provocatoare în același timp, femeia s‑a dus în cetate și a vestit celorlalți, spunând că s‑a întâlnit cu Mesia și i‑a invitat să vină să‑L vadă și să se bucure de întâlnirea cu El. Această întâlnire, urmată de reacția firească pe care omul trebuie să o aibă în fața apropierii de Dumnezeu (dacă omul e conștient de prezența lui Dumnezeu în fiecare clipă a vieții lui) face din Samarineancă prima femeie „Apostol” (misionar), prin purtarea mesajului evanghelic în cetatea sa.

Întrucât Mântuitorul a vorbit despre apa cea vie în această regiune, vreme îndelungată s‑a folosit apa fântânii pentru Taina Sfântului Botez, iar scriitori din primele veacuri creștine vorbesc despre bisericuța construită în apropierea fântânii. Lăcașul nu a scăpat de furia samarinenilor din veacurile al V‑lea și al VI‑lea. Tradiția ne spune că Iustinian a luat colacul de piatră din jurul fântânii și l‑a dus la Constantinopol, fiind păstrat, vreme de mai multe secole, în Biserica „Sfânta Sofia”.

În veacul al XIX‑lea, Patriarhia Ierusalimului a cumpărat terenul din jurul fântânii și a început construcția unei mari biserici pe temeliile celei distruse, însă, din cauza izbucnirii Primului Război Mondial, ea nu a putut fi terminată. De‑abia la începutul mileniului al III‑lea s‑au finalizat lucrările de construcție și înfrumusețare. Comunitatea creștină din acest loc, redusă numeric, este permanent supusă ostilităților, amenințărilor și chiar martiriului, cum s‑a întâmplat către sfârșitul veacului al XX‑lea, când unul dintre slujitorii Bisericii, arhimandritul Filumenos (canonizat de Patriarhia Ierusalimului), a fost martirizat chiar în locul apropiat Fântânii Patriarhului Iacob.

Acest slujitor al Bisericii Ierusalimului a mărturisit în anul 1979, în fața necredincioșilor, iubirea sa față de Mântuitorul Hristos. Este pomenit de Patriarhia Ierusalimului în rândul sfinților (neomartir), parte din sfintele sale moaște aflându‑se în biserica măreață, asemenea unei catedrale, construită în locul unde Mântuitorul a poposit și a propovăduit cuvintele învățăturii Sale.

Sfântul Filumen (Sofocle - din botez) s‑a născut în Lefcosia, la data de 15 octombrie 1913. În anul 1927, la vârsta de 14 ani, a plecat împreună cu fratele său la Mănăstirea Stavrovouniou (Cipru), după ce au primit binecuvântarea duhovnicului lor și a evlavioșilor lor părinți. Acolo au rămas aproape șase ani, apoi Exarhul Sfântului Mormânt i‑a îndrumat să studieze la Școala Sfântului Sion a Patriarhiei Ierusalimului (1934).

În 1937 au fost tunși monahi, Sofocle primind numele Filumen și Alexandru - Elpidie. La data de 5 septembrie același an, au fost hirotoniți ierodiaconi, iar în 1939 au absolvit Gimnaziul Patriarhiei. Părintele Elpidie a plecat din Țara Sfântă, slujind în alte locuri, iar Filumen a rămas la Ierusalim 45 de ani fără întrerupere, până în ceasul muceniciei lui. În anul 1943, a fost hirotonit ieromonah și, după ce a împlinit diferite ascultări la Patriarhie, slujind întotdeauna cu responsabilitate și bună‑cuviință, în ziua de 8 mai 1979 a primit o nouă ascultare la Fântâna lui Iacov, unde a slujit până la moartea martirică, în 29 noiembrie 1979. Acolo a întâmpinat multe probleme de la fanaticii care mereu îl amenințau că, dacă nu va părăsi fântâna și nu își va lua icoanele și Sfânta Cruce, îl vor ucide. El însă le răspundea că nu va părăsi niciodată istoricul loc de închinare și pelerinaj, fiind gata să‑și dea viața pentru Evanghelie. În seara zilei de 29 noiembrie 1979, câţiva fanatici au pătruns în spațiul Fântânii lui Iacov și, în timp ce sfântul săvârșea Vecernia, l‑au atacat, maltratat cu o secure, cruzimea lor fiind greu de exprimat, iar la final l‑au omorât. Au vandalizat biserica și crucea și au aruncat acolo o grenadă, distrugând locul.

Este cutremurătoare mărturia părintelui Sofronie, care a luat cinstitele moaște ale Mucenicului Filumenos, ca să‑l îmbrace și să‑l pregătească de înmormântare. Acesta a consemnat că trupul său a rămas cinci zile după martiriul său cald și moale. Tulburătoare este, de asemenea, mărturia fratelui său după trup, părintele Elpidie, care, deși era la multe mile distanță, a auzit glasul părintelui Filumen spunându‑i: „Fratele meu, m‑au ucis pentru slava lui Dumnezeu. Te rog să nu te revolți...”

Biserica îl cinstește la data de 29 noiembrie, iar cortul lui plin de bună mireasmă și făcător de minuni se află înlăuntrul noii și măreței biserici, cu hram întreit, care a fost zidită la Fântâna lui Iacov și sfințită în anul 2008, în numele Sfintei Fotini Samarineanca, al Sfântului Iustin și al Sfântului Filumen.

Ctitor al noii biserici este părintele arhimandrit Iustin, de loc din insula grecească Ikaria, un monah cu multă răbdare și alese virtuți, căruia Sfântul Filumen i s‑a arătat de multe ori și îl ocrotește, așa cum poartă de grijă și locului plin de sfințenie și pe creștinii pelerini. Mii de ortodocși vin în fiecare an să se închine la sfintele lui moaște, la Fântâna lui Iacov, în Samaria.

Nu prea departe de fântâna lui Iacov se află și mormântul lui Iosif, despre care citim în Facerea 48, 21‑22: „Apoi a zis Israel către Iosif: «Iată, eu mor; dar Dumnezeu va fi cu voi şi vă va întoarce în ţara părinţilor voştri. Deci, eu îţi dau ţie, peste ceea ce au fraţii tăi, Sichemul, pe care l‑am luat eu cu sabia mea şi cu arcul meu din mâinile Amoreilor»”. Înainte de a muri, Iosif i‑a pus pe fiii lui Israel să jure zicând: „Dumnezeu are să vă cerceteze, dar voi să scoateţi oasele mele de aici!"(Facerea 50, 25).

În secolul al V‑lea, împăratul Teodosie al II‑lea a dat poruncă să se adune osemintele patriarhilor. Când s‑a săpat în locul respectiv, a fost găsit un sarcofag de marmură, neatins, despre care s‑a spus că aparținea lui Iosif, cel vândut de frații săi. Rămășițele au fost transportate la Constantinopol și depuse în Marea Biserică a Cetății.

Citeşte mai multe despre:   Duminica Samarinencei