Pelerin în căutarea modelelor

Unii pământeni scoboară în măruntaiele pământului să aducă la suprafaţă lumina ascunsă în straturile din adânc şi s-o dăruiască spre bucurie semenilor. Alţii se ridică cu gândul şi lucrarea la ceruri şi cearcă, smeriţi şi rugători, să pogoare, după câte le sunt puterile, scânteierile celeste şi dăruirea dumnezeiască. Aceştia din urmă, semănători de oameni fiind, după Scripturi, se ostenesc, totodată, să afle lumina din candela lăuntrică a fiilor lui Dumnezeu, aceea împletită în cunună cu frumuseţea despre care Dostoievski a scris că-i leacul salvator al umanităţii. Aceşti vieţuitori ai universului terestru au ageră vedere asupra omenirii. Văd bine şi cele rele, multe răutăţi ce ne năpădesc, dar doresc fierbinte să descopere mai ales grăuntele uranic al binelui şi frumosului din fiinţele omeneşti. E o misiune sacerdotală, conştient asumată, de răspândire a bunătăţii prin puterea exemplului. Săvârşesc o viaţă întreagă ritualul hagealâcului. Sunt mereu pe drumurile pelerinajului sfânt. Au vocaţia împrăştierii luminii. O dau la iveală unde nu te aştepţi, în pierdute colţuri ale contingentului, în întrupările cele mai umile. Ca să dibui luminiţa candelei din amfora omului trebuie să ai darul privirii dincolo de aparenţe şi citirii sufletului în taina lui tăinuită. Un astfel de pelerin se dovedeşte a fi părintele arhimandrit Timotei Aioanei şi în cartea sa nu de mult apărută la Editura "Trinitas", "Pelerin în căutarea luminii".

Autorul bucoavnei amintite este un neostenit miner al cuvântului izvoditor, umblător în găsirea boţului de aur al frumuseţii şi bunătăţii omeneşti. Galeriile în care sapă peregrinul luminii este cel al lăcaşelor sfinte. Ceea ce îi impresionează simţirea sunt "oamenii şi locurile", ca să folosim sintagma sadoveniană, de care, de bună seamă, e sedus. Se opreşte asupra slujitorilor, credincioşilor şi toposurilor sacre în care sălăşluiesc comori şi virtuţi mult plăcute Domnului. Atenţia şi interesul zugrăvitorului de chipuri şi de privelişti se îndreaptă spre ţinuturi intrate în mit şi figuri de notorietate (Athos, Neamţ, Sihăstria, Sfântul Ioan Iacob, Mitropolitul Bartolomeu Anania, monahii Paisie Olaru şi Ilie Cleopa etc.). Dar cu precădere ne înfăţişează făptuitori de bine şi frumos neştiuţi, însă împodobiţi cu daruri de preţ. Valoarea acestora este cu atât mai mare, cu cât trăirea lor a fost şi este una interioară, întru plinirea glasului din înalturi. Asemenea făpturi cu aureolă de sfinţenie oferă pilde puternice ce se încarcă de atributele exemplarităţii şi modelului de a urma (Benedict Ghiuş, Partenie Apetrei, Elisei Slănină, stareţa Pavelina de la Mănăstirea Hurez, Singlitichia Marin etc.). De altfel, părintele arhimandrit Timotei Aioanei se afirmă în această carte, ca şi în cele anterioare, ca promotorul acelei atât de necesare pedagogii a modelelor, ce-ar putea fi mântuitoare pentru poporul nostru. Se consacră pasional acestui exerciţiu. Îl întreprinde haristic şi cu material probator convingător. Izbuteşte pentru că e animat de credinţa că omul poate făptui binele şi înrâuri benefic mersul lucrurilor. Nu este în stare a schimba de unul singur faţa lumii, dar, printr-o roditoare lucrare împreună, are dreptul să spere că e cu putinţă ca omenirea să fiinţeze sub scalda luminii şi nu să se lase cuprinsă în giulgiul întunericului.

Autorul cărţii "Pelerin în căutarea luminii" crede cu tărie în rostuirea existenţei sale în această albie a luminozităţii sufleteşti. Ne arată generos bunătatea şi frumuseţea pentru care alţii nu au ochi să le vadă. În acelaşi timp tâlcuieşte prin cuvânt de învăţătură calea de străbătut. Pelerinul caută modelele ce pot salva omenirea şi dărui lumina cea preacurată.