Pelerin la peștera Sfântului Grigorie Palama

Anul comemorativ 2022 este un prilej de a redescoperi viața și mai ales scrierile Sfântului Grigorie Palama, ierarh cunoscut mai mult în mediul teologic și mai puțin în rândul credincioșilor.

În acest context, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, am realizat recent, pentru postul de televiziune TRINITAS TV, un documentar dedicat „teologului luminii necreate”. Producția filmului mi-a prilejuit întâlnirea cu persoane și locuri deosebite, atât din țara noastră, cât și din Grecia, care au dat mărturie despre viața și opera Arhi­episcopului Tesalonicului. În cele ce urmează, mă voi opri la Schitul Prodromu de lângă orașul Veria, unde Sfântul Grigorie Palama a trăit între anii 1326 și 1331. Este vorba mai exact despre o peșteră, unde marele Părinte al Bisericii se nevoia în decursul unei săptămâni.

Drumul care duce la așezământul monahal pleacă din Veria și urcă versantul de răsărit al muntelui din apropiere. După o distanță de aproximativ 10 km, ajungem la biserica ocrotită de Sfântul Proroc Ioan Botezătorul. Ne-a fost alături Înaltpreasfințitul Părinte Pantelimon, Mitropolit de Veria, Naousa și Kampania, care a adus la București spre închinare un fragment din moaștele Sfântului Grigorie Palama. Ne-a întâmpinat părintele arhimandrit Porfirie Prodromitul, starețul așezământului monahal, în care astăzi se nevoiesc 3 călugări. De la el am aflat că biserica în care slujea Sfântul Grigorie Palama la începutul secolului al 14-lea nu mai există în forma inițială, fiind incediată în anul 1822 în urma unui atac otoman, atunci când a fost distrusă și biblioteca mănăstirii. Lăcașul de cult a fost ulterior rezidit, primind același ocrotitor spiritual pe care l-a avut odinioară.

Tot de la părintele stareț aflăm că regiunea aceasta a fost locuită de călugări înainte de venirea Sfântului Grigorie Palama, mărturii istorice indicând faptul că monahismul în zona Piería este cu 100 de ani mai vechi decât cel athonit. În acest sens, se cunoaște că Sfântul Cuvios Antonie din Veria, ocrotitorul spiritual al orașului, s-a nevoit în aceste locuri, el trecând la Domnul în jurul anului 950. Încă de atunci, pe ambele maluri ale râului Aliákmonas, din regiunea Imáthia, trăiau în rugăciune părinți cu viață duhovnicească sporită. Cel care a adus în aceste locuri viețuirea de obște a fost Sfântul Cuvios Dionisie, care era și el aghiorit, și care a venit aici în anul 1523.

Geormorfologia actuală a locului nu este aceeași ca aceea din timpul neovinței sfântului isihast, atunci nefiind ridicat barajul râului Aliákmonas. Această curgere de apă era una violentă, provocând și alunecări de teren, precum și erodări în rocă, creând astfel peșteri vizibile și astăzi.

În epoca în care a trăit aici Sfântul Grigorie Palama, întreaga coastă a Pieriei, de la schit și până în orașul Sérvia, care este o localitate mică lângă Veria, era locuită de monahi isihaști, unul dintre aceștia fiind Iacov, ucenic al Sfântului Grigorie Sinaitul și care a ajuns Episcop de Sérvia, pe atunci eparhie sufragană Arhi­episcopiei de Tesalonic.

De la biograful Sfântului Grigorie Palama, Sfântul Filotei Kokkinos, aflăm că a venit aici în anul 1326, alături de o mică obște din care făceau parte și frații săi, monahii Teodosie și Macarie. Cinci zile din săptămână se nevoia sfântul în peștera din apropiere, iar sâmbăta și duminica cobora la biserică pentru a sluji Domnului (fusese hirotonit preot în anul 1326 de Mitropolitul Ieremia al Tesalonicului) și pentru a purta convorbiri duhovnicești cu credin­cioșii (Filotei II Kokkinos preasfântul patriarh al Constantinopolului, „Cuvânt la cel întru sfinți Părintele nostru Grigorie, arhi­episcopul Tesalonicului”, în Grigorie Palama, Scrieri I. Tomosuri dogmatice. Viața. Slujba. Studiu introductiv și traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Sibiu, Ed. Deisis, 2009, p. 488). Pentru a urca la peșteră, se merge pe o potecă de la schit, timp de 10-15 minute. Drumul se parcurge ușor, însă calea pe care a străbătut-o Sfântul Grigorie pentru a ajunge la desăvârșire a fost grea.

Peștera în care s-a nevoit a fost sfințită prin rugăciunile lui fierbinți către Dumnezeu, prin pomenirea neîncetată a numelui sfânt al Mântuitorului Iisus Hristos, prin închinăciunile și îngenuncherile fără de număr, prin înflăcărarea duhului său de harul Duhului Sfânt și prin îndumnezeirea minții sale, curățită de orice gând și orice nălucire prin același har desăvârșitor. Prin asprele postiri și rugăciunea monologică, devenise un „rug aprins” de focul energiilor divine necreate, revărsate asupra lui de Cel ce este Lumina lumii. În această singurătate a grotei, încăperile sufletului său au devenit mai încăpătoare pentru aproapele, căci Sfântul Grigorie îi purta în rugăciune pe toți. Aici este paradoxul: se ruga pentru cei din lume, semenii săi, dar se dezlipise de cele „din lume”, adică de atașarea excesivă de lucruri, urmând astfel cuvintelor Sfântului Apostol Ioan: „Nu iubiți lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubește lumea, iubirea Tatălui nu este întru el; Pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului și pofta ochilor și trufia vieții, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume” (1 Ioan II, 15, 16). Dar pentru ce curgeau lacrimile sfântului isihast, din moment ce Îl urmase pe Hristos încă din tinerețe? Sfinții Părinți ne asigură că autenticitatea vieții lăuntrice rezidă mai ales în conștiința nevredniciei și a smereniei.

Așa precum Fiul lui Dumnezeu a lăsat cerurile, coborând în ieslea săracă a Betleemului, tot astfel Sfântul Grigorie a lăsat în urma sa palatul împărătesc din Constantinopol, unde crescuse, alegând sărăcia cu duhul în peștera smerită, fără lumina zilei, pe care a umplut-o însă de harul și lumina rugăciunilor sale, prin chemarea numelui Domnului Iisus, unificân­du-și mintea și inima, sufletul și trupul, în rugăciunea isihastă.

Ce l-a determinat pe ieromonahul Grigorie să trăiască în recluziune și cum folosea timpul petrecut în peșteră? Ne-a răspuns părintele stareț Porfirie: „Aceste întrebări ni le adresează permanent credincioșii care vin aici. Cum îndura singurătatea? Desigur că monahii din toate timpurile, fără îndoială și Grigorie, de la bun început primesc singurătatea ca pe o mângâiere a lui Dumnezeu. Plecarea din lume a monahilor nu are loc din cauza unei revolte împotriva lu­mii sau că nu ar fi putut să-i încapă lumea, ci pentru că o râvnă mai mare este cea care îi atrage. Grigorie provenea dintr-o familie foarte bogată și foarte cunoscută. Ce l-a determinat pe Grigorie să renunțe la toate acestea și să se zăvorască în peșteră? Exact dragostea dumne­ze­iască, această chemare a lui Dumnezeu, această odihnă, împăcare a omului cu Dumnezeu care naște în inimă o pace desăvârșită”.

Tânărul Grigorie practica asceza încă din adolescență, din perioada când trăia în Constantinopol. Eforturile sale fizice și spirituale însă s-au întețit treptat. Mai întâi la Mănăstirea Vatoped, la Marea Lavră a Sfântului Atanasie, la Schitul Glossia, culminând cu nevoința din peștera rece și umedă a Veriei. Sfântul Filotei Kokkinos, referindu-se la perioada petrecută de Grigorie aici, amintește că: „Avea pe atunci 30 de ani și un trup sănătos, pentru că nu se apropiase de el încă nici cea mai scurtă boală. De aceea a atacat lupte încă mult mai mari și o conduită mai aspră, topindu-și trupul cu postiri și privegheri lungi” (Filotei II Kokkinos prea­sfântul patriarh al Constantinopolului, „Cuvânt la cel întru sfinți Părintele nostru Grigorie, arhiepiscopul Tesalonicului”, în Grigorie Palama, Scrieri I. Tomosuri dogmatice. Viața. Slujba. Studiu introductiv și traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Sibiu, Ed. Deisis, 2009, p. 488). După 5 ani petrecuți aici, alături de 10 ucenici, în anul 1331, din cauza incursiunilor ilirilor, revine în iubitul său Munte Athos, în sihăstria Sfântului Sava. Avea să urmeze perioada pentru care Dumnezeu îl pregătise toată viața și pentru care va rămâne în istoria Bisericii: scrierea celor 9 triade și a Tomului aghioritic, ca urmare a disputei cu Varlaam din Calabria, care sistematizau învățătura despre energiile divine necreate sau harul dumnezeiesc.

Este poate de neconceput pentru omul contemporan modul de viață oferit de marele sfânt isihast. De la palat, din marele oraș cosmopolit al Constantinopolului, la privațiunile oferite de cavernă. Însă, imposibilul este imposibil până când cineva îl transformă în posibil. Iar cel care a realizat aceasta a fost Sfântul Grigorie Palama.