Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
„Pelerinajul încrederii pe pământ“
Mulţi au ales să întâmpine trecerea dintre ani în biserică sau acasă, în rugăciune. I-au mulţumit lui Dumnezeu pentru binefacerile din anul 2009 şi au cerut har şi ajutor pentru noul an 2010.
Zeci de mii de tineri au petrecut trecerea dintre ani în rugăciune în oraşul polonez Poznan. De la 29 decembrie 2009 până la 2 ianuarie 2010, peste 30 mii de tineri au participat la întâlnirea anuală promovată de fraţii Comunităţii ecumenice din Taizé, ca etapă a „Pelerinajului încrederii pe pământ“, aşa cum îi plăcea fratelui Roger, fondatorul comunităţii, să numească astfel de întâlniri. Întâlnirea de la Poznan a fost a patra de acest tip găzduită în Polonia (după Wroclaw: în 1989 şi 1995 şi Varşovia: în 1999). La invitaţia arhiepiscopului Stanislaw Gadecki şi a responsabililor locali pentru ecumenism, au participat tineri din diferite Biserici şi comunităţi creştine din toate ţările europene, de la Atlantic până la Urali. Au fost prezenţi şi tineri din România (Din Moldova au participat aproape 40). În cele patru zile, dimineaţa, tinerii au participat la programul din 150 de parohii ale Diecezelor de Poznan şi Gniezno. În cursul după-amiezii s-au reunit la Târgul Expoziţiei din oraş, pentru rugăciuni în comun şi întâlniri pe teme cu caracter social şi spiritual. Rugăciunile au constat în momente de tăcere, alternate cu citirea de pasaje din Sfânta Scriptură, cu recitarea psalmilor şi cântare. Mulţi dintre tineri au dat mărturie despre angajarea în favoarea dreptăţii, solidarităţii şi păcii în lume. O temă de reflecţie a fost cea despre libertate „pentru care mulţi s-au luptat în secolul al XX-lea şi care pare astăzi atât de firească pentru cei care au mai puţin de 25 de ani“. În timpul rugăciunii din fiecare seară, fratele Alois Loser, priorul Comunităţii din Taizé şi succesor al fratelui Roger, a propus câte o meditaţie. El a publicat „Scrisoarea din China“, care, tradusă în circa 50 de limbi, a fost pusă la dispoziţia tinerilor la sosirea în Poznan. Comunitatea din Taizé menţine relaţii cu Biserica din China de mai bine 20 de ani. Prin intermediul „Operaţiunii Speranţa“, comunitatea a tipărit în anul 2009 un milion de Sfinte Scripturi în limba chineză şi le-a distribuit în toate regiunile ţării. La sfârşitul lunii noiembrie 2009, fr. Alois a încheiat o călătorie de trei săptămâni în China, fiind însoţit de doi fraţi ai comunităţii, un chinez şi un coreean. Despre experienţa din China a scris: „Cât dinamism al credinţei în rândul creştinilor acestei ţări! Admirăm perseverenţa şi fidelitatea lor. Mulţi ne-au povestit despre suferinţele pe care părinţii şi bunicii lor le-au îndurat pentru credinţă. Am întâlnit credincioşi care, cu umilinţă, joacă un rol activ pentru a construi viitorul ţării lor“. Papa Benedict al XVI-lea, Patriarhul ecumenic ortodox Bartolomeu I şi arhiepiscopul anglican de Canterbury Rowan Williams au trimis tinerilor mesaje. Ei i-au încurajat pe tineri, arătând că au încredere în ei şi aşteaptă de la ei o mărturie de speranţă în lume. În mesajul Papei se poate citi: „Sfântul Părinte are încrederea că veţi merge să-i întâlniţi pe cei care au pierdut sentimentul de Dumnezeu, pe cei care Îl caută orbeşte, uneori chiar fără să ştie acest lucru. Ei au nevoie să întâlnească adevăraţi martori care să facă să strălucească pentru ei chipul lui Cristos. După întoarcerea în ţările voastre, Domnul să inspire în voi gesturi şi cuvinte care să-L facă accesibil altora, să vă insufle speranţa vieţii şi elanul pe care Duhul Sfânt vrea să-l dea fiecărei vieţi umane. Da, bucuraţi-vă pentru setea pe care El a pus-o în voi: aceasta exprimă demnitatea voastră de fii şi fiice ale lui Dumnezeu“. Din partea Patriarhului Bartolomeu I, tinerii au primit îndemnul „de a fi martori activi ai lui Cristos Care S-a născut, martori ai lui Cristos Care a înviat, ai lui Dumnezeu Care a intrat în istorie, ai Dumnezeului Creaţiei. Dar în ce fel să fie dusă această mărturie? O spune Însăşi Cristos în Evanghelia după Ioan: «Prin aceasta vor recunoaşte toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii» (Ioan 13, 35). Aşadar, nu vă fie teamă“. Arhiepiscopul Rowan Williams le-a scris tinerilor: „Am văzut cum umanitatea este desfigurată şi rănită de false idei de bogăţie, de false idei de siguranţă şi de libertate. Vocaţia noastră de creştini este de a dezvălui în faţa lumii întregi adevărul destinului nostru uman… Aceasta necesită generozitate fără limite, hotărâre în faţa pericolului şi al sacrificiului pe care le implică vocaţia, şi mai ales bucuria de a continua pe această cale“. Întâlnirea de la Poznan a fost cea de-a 32-a reuniune anuală a „Pelerinajului încrederii pe pământ“. Întâlnirea s-a înscris în drumul spiritual început în anul 1978, la Paris, de către regretatul Frère Roger Schutz, fondatorul Comunităţii din Taizé. A fost visul fr. Roger de a înfiinţa o comunitate care să promoveze reconcilierea, prin întâlniri ale creştinilor din diferite confesiuni. Astfel de întâlniri au avut loc la Paris, Barcelona, Londra, Roma, Praga, Viena, München, Budapesta, Milano, Lisabona, Zagreb, Geneva, Bruxelles. În felul acesta, „spiritul de la Taizé“ a traversat Europa, într-un itinerar alimentat de speranţa de a construi o lume mai bună.