Pelerini cu dor de cer la racla Sfintei Parascheva

Mulţi ani la rând am observat cu atenţie, evlavie şi sinceră admiraţie mulţimile de pelerini, tot mai numeroase, care veneau s-o venereze pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, în special la ziua pomenirii ei. Aş putea spune însă că la Iaşi fiecare zi din an este o sărbătoare închinată ocrotitoarei Moldovei.

Nu-mi amintesc vreo zi în care biserica să fi fost goală, fără credincioşi, iar în cele mai multe zile catedrala devenea neîncăpătoare. Ar fi fost nevoie de un spaţiu de trei-patru ori mai mare pentru a-i primi pe "căutătorii Împărăţiei cerurilor". Oameni bolnavi, cu diagnostice cutremurătoare, săraci, nenorociţi, mâhniţi şi uitaţi de alţii aduceau rugăciunile la racla ei. Dintre cei care primeau răspuns bun, mulţi se întorceau să-i mulţumească. Observam mereu că biserica era plină de credincioşi când se citea Paraclisul Cuvioasei, după slujba Vecerniei, iar oamenii vărsau zilnic lacrimi cu nădejdea izbăvirii, prin rugăciunile sfintei. Îmi amintesc şi de evlavia ierarhilor, a clericilor şi monahilor care îngenuncheau în catedrală, cerându-i Sfintei Parascheva ajutor şi sprijin în lupta războiului nevăzut. În unele zile, fără să fi fost anunţaţi, îşi făceau apariţia grupuri numeroase de credincioşi însoţiţi de ierarhi şi preoţi din Grecia, Serbia şi Bulgaria. Unii dintre ei rămâneau toată ziua în catedrală, în priveghere şi rugăciune.

Cinstirea Sfintei Parascheva se observă permanent, dar mai ales la ziua pomenirii ei, la 14 octombrie în fiecare an. Cu o săptămână înainte de sărbătoarea ei, de dimineaţă până seara târziu, mii de credincioşi îşi îndreaptă paşii către lăcaşul Sfintei Parascheva.

Nu pot apoi uita evlavia totală a credincioşilor veniţi de departe care petreceau nopţile în rugăciune afară sub cerul liber. Era o dorinţă liber asumată, pentru că în Iaşi existau suficiente posibilităţi de cazare gratuită. Aşteptau în frig, toată noaptea, în rugăciuni şi cântări scoaterea în procesiune a moaştelor din catedrală. Ce să mai spun de bucuria oamenilor când Sfânta Parascheva era purtată pe străzile Iaşilor în procesiunea "Calea Sfinţilor". Oamenii aveau lacrimi pe obraz, lacrimi însoţite de căldura inimii şi de dorinţa comuniunii cu Sfinţii.

Când Sfânta era aşezată sub baldachinul de pe esplanada catedralei, mii şi zeci de mii de credincioşi aşteptau uneori mai bine de 20 de ore la rând să venereze sfintele moaşte. Nimic nu era în zadar. Fiecare credincios în parte primea câte un dar de la Milostivul Dumnezeu prin rugăciunile Sfintei Parascheva.

Printre cei care aşteptau la rând erau oameni trecuţi de 80 de ani, cu puterile împuţinate, cu suferinţe grele şi mâhniri sufleteşti. La capătul pelerinajului lor plecau bucuroşi, nutrind speranţa că anul viitor vor fi din nou prezenţi la sărbătoare.

Se aflau printre pelerini credincioşi cu rânduieli aspre, care posteau câte o zi şi o noapte, refuzând şi ceaiul cald care le era oferit. Era aceasta o rânduială izvorâtă din credinţa puternică şi lucrătoare a fiilor Bisericii. Nu vă ascund că toate aceste exemple pe care le-am întâlnit au constituit pentru mine adevărate modele şi recunosc că n-am reuşit să mă ridic niciodată la înălţimea trăirii lor.

La pomenirea Sfintei Parascheva, ca în fiecare zi, un dor permanent mă încearcă. E dorul după binecuvântarea ei, după mijlocirile ei pentru nevrednica mea persoană.

Acest lucru se poate întâmpla. E firesc să avem doruri după Dumnezeu, după Sfinţi, după oameni buni care ne-au arătat într-o zi a vieţii noastre un semn de bunăvoinţă.

În fiecare an la ziua pomenirii Sfintei Parascheva, amintirile se aşază în suflet ca boabele de rouă peste frunze în vreme de cumplită secetă, şi-i sunt recunoscător celei mult milostive pentru slujirea preoţiei pe care am primit-o demult, în vremea tinereţilor, tocmai în ziua prăznuirii ei. Bucuriile şi trăirile perioadei dintre anii 1990 şi 2008 petrecuţi în cetatea Sfintei care ocroteşte Moldova de aproape 400 de ani rămân în sufletul meu o comoară de mare preţ pe care o voi păstra mereu şi-o voi lua dincolo, la vremea hotărâtă.