Pensiile, între ilegal şi imoral

De câteva săptămâni România are o problemă gravă. Pensiile speciale ale militarilor recalculate au ajuns la nivelul pensiilor medicilor şi profesorilor ca urmare a unui proces de recalculare a vechimii şi de aplicare a aceluiaşi algoritm care se aplică în stabilirea pensiilor fiecărui cetăţean. Ample proteste au izbucnit spontan, iar Curtea Constituţională a decis că măsura recalculării pensiilor este ilegală.

Este însă această măsură a recalculării şi imorală? Aparent da, pentru că pensionarii militari sunt privaţi de un drept câştigat prin lege, de altfel aceasta a şi fost argumentaţia Curţii Constituţionale din România, dar şi a magistraţilor care anul trecut au interpretat o decizie a Curţii Europene a Drepturilor Omului privitoare la diminuarea pensiilor în Letonia ca fiind aplicabilă pensiilor lor, şi anume că pensiile sunt un drept justificat obiectiv, iar limitarea nejustificată a sa ar fi interpretată ca o privare de proprietate. Guvernul şi-a apărat decizia recalculării justificând că plata pensiei este un drept, nu şi cuantumul său. Cine are dreptate, guvernul, CEDO, magistraţii?

Chestiunea nu este numai strict legală ci este una esenţialmente morală pentru că sistemul de pensii de stat nu este un sistem de tip investiţie privată, acumulare de capital şi plată ulterioară din capitalul plătit anterior, ci un sistem redistributiv prin care o generaţie plăteşte pentru generaţiile anterioare. Sistemul de care beneficiază toţi cetăţenii României presupune proporţionalitatea dintre contribuţiile plătite de-a lungul activităţii şi pensia stabilită după încetarea ei. Această proporţionalitate este considerată a fi în principiu corectă faţă de toată lumea. Eşti susţinut financiar la bătrâneţe în raport cu procentul cu care i-ai ajutat financiar şi tu pe ceilalţi pensionari în timpul vieţii tale active. Ca urmare, este normal ca un magistrat sau un militar să aibă o pensie mai mare decât un vânzător, pentru că salariul lor era mai mare şi contribuţia lor era mai substanţială. Problema este cu cât mai mare. Răspunsul moral şi corect este cu cât a contribuit mai mult la sistemul de pensii anterior. Dar legea actuală nu ţine cont de acest răspuns, ci stabileşte un raport aberant, complet nejustificat etic, cu mult mai favorabil decât în cazul pensionarului de rând.

Acest lucru nu este nici pe departe un drept, ci un privilegiu nemeritat obţinut exclusiv ca urmare a poziţiei de forţă din sistemul de stat. Legea pensiilor ar trebui să fie unică şi universală ca să poată fi considerată corectă. Nu numai că legislaţia actuală nu respectă acest principiu de bun-simţ în chestiunile publice, dar imoralitatea sa este

dublă pentru că perpetuează şi accentuează imoralitatea anterioară, când aceste categorii erau deja privilegiate prin salarii şi sporuri cu mult mai mari faţă de restul populaţiei, în condiţiile în care sistemul care i-a privilegiat era un sistem abuziv şi autoritar, pe care ei l-au slujit din poziţii-cheie. Ca preţ al reconcilierii naţionale, această imoralitate primară a fost trecută cu vederea. Dar insistenţa cu care aceşti oameni vor să îşi creeze noi privilegii este nu numai un afront la adresa bunului-simţ, ci şi o dovadă a faptului că sistemul abuziv şi autoritar se perpetuează încă.

Pensia este un drept legal şi toţi cei care au contribuit la sistemul de pensii au dreptul de a beneficia de plata sa, dar pentru a fi şi un drept moral ar trebui ca ea să corespundă unor criterii juste aplicabile tuturor. Actualul sistem nu face acest lucru, ci stabileşte arbitrar şi abuziv o serie de categorii care sunt excluse de la principiul general. Ca urmare, este profund imoral.

Ceea ce ar fi moral ar fi de exemplu ca statul să compenseze miile de ore de muncă forţată făcute de profesori, medici, militari în termen, muncitori, agricultori, deţinuţi politici în timpul regimului comunist, ore care nu se regăsesc în calculul vechimii sau al contribuţiei la pensii. Abia atunci recalcularea ar fi cu adevărat morală. Nu numai că ar tăia privilegiile, dar ar şi compensa nedreptăţile.

Măsura Guvernului de recalculare a pensiilor este o încercare timidă şi involuntară, pentru că nu avea ca scop dreptatea, ci salvarea situaţiei financiare a bugetului de stat, de a rectifica imoralitatea sistemului. Dar ca ea să poată fi completă ar trebui să încerce măcar să repare nedreptăţile trecutului şi să impună un principiu clar şi aplicabil tuturor, care să ne arate că suntem într-un stat de drept, şi nu într-un regim al nedreptăţii.