Pentru un scriitor dintre cei adevărați

Am auzit cu puțin timp în urmă, în Evanghelia duminicală, de un dregător care s-a apro­piat de Domnul și L-a întrebat ce să facă ca să moștenească Viața veșnică sau, într-o altă traducere, ce să facă ca să trăiască veșnic? Sunt mulți oameni care câștigă prin lucrarea și strădaniile lor veșnicia alături de Domnul Slavei.

Îmi place să cred că între ei se află mulți fii de preoți, care s-au trezit de mici copii ascultând Liturghia și bucurându-se de binecuvântarea Sfintei Euharistii.

În a doua jumătate a lunii noiembrie, mi-am amintit o frumoasă poveste de dragoste dintre un scriitor, oamenii și locurile pe care le-a întâlnit. Dintre un scriitor şi locurile natale. Dintre un scriitor, fiu de preot, şi lumea pe care a întâlnit-o în drumurile vieţii sale. Această poveste de iubire a început la Mălini, în ținutul Fălticenilor, mai precis la Poiana Mărului, sub streaşina munţilor Stânişoarei, unde oamenii au trăit dintotdeauna frumos. Exista o nobleţe a trăirilor şi a înfăptuirilor, prin viaţa lor frumoasă şi prin şederea aproape de înălțimi, de unde se vedeau doar muntele, pădurea şi cerul.
Adus ca toți pruncii la apa cristelniței, a fost legănat în braţe de către Nicolae Labiș, fiul învăţătorilor Profira şi Eugen Labiş, prietenii părintelui Ilie Ilisei.

Grigore Ilisei a împrumutat de la el cântecul tainic al locurilor şi poezia pe care oamenii înţelepţi şi sensibili o înţeleg. Într-unul dintre cele mai frumoase locuri ale lumii a început această poveste de dragoste dintre fiul preotului Ilie Ilisei şi zona în care s-a născut şi pe care a revăzut-o mai apoi, deşi s-a stabilit de timpuriu la Iaşi, după terminarea studiilor universitare.

Mi-l amintesc pe părintele Ilie Ilisei, participant la lansarea unei cărţi pe ulița cea mare a Fălticenilor, când erau casele vechi de altădată, din veacul al XIX-lea, cred că prin 1980, într-o librărie unde se lansa romanul „Ceasul Oprit”. Părintele purta dulama de rând, nu cea de sărbătoare, și a stat deoparte, cum am stat şi eu, bucurându-ne de cuvintele frumoase care s-au spus despre opera scriitorului ce a făcut popas, pentru câteva ceasuri, la Fălticeni, în locul copilăriei şi al devenirii sale, într-o vreme când cenzura era aprigă și cărțile apăreau atât de greu și în prea puține exemplare.

La sărbătoarea scriitorului Grigore Ilisei vorbim despre vocaţia prieteniei într-o lume în care prietenia găseşte tot mai puţin loc. Sunt oameni care cred în prietenie, o cultivă, o caută şi o păstrează. Unul dintre aceştia este și sărbătoritul Grigore Ilisei, căutător de-a lungul anilor al frumoaselor prietenii, dialoguri și amintiri cu importanţi slujitori ai Bisericii, cărturari, academicieni, scriitori, pictori, oameni ai spiritului în general. Între ei, academicianul Dan Hăulică, împreună cu soţia sa, Cristina, cunoscut şi apreciat profesor de spaniolă. De asemenea, întâlnirile de poveste cu academicianul Valeriu Cotea, reputat oenolog, cu o impresionantă carieră științifică națională și inter­națională; Dan Hatmanu, inspirat maestru al penelului; Costin Neam­ţu şi Cela Neamţu, artişti care au lucrat picturi și tapiţerii ce au circulat în toată lumea, cu tema predilectă „Fereastra”; academicianul Constantin Ciopraga; pictorii: Călin Alupi, Adrian Podoleanu, Ștefan Hotnog, Constantin Radinschi, Iulia Hălăucescu; scriitorii: Cătălin Ciolca, Nicolae Turtureanu, Ștefana Velisar Teodoreanu (Lili), Valeria Sadoveanu. S-a împrietenit cu mulți profesori universitari și veritabili cărturari, pe care i-a cultivat într-o veritabilă ceremonie de comuniune a prieteniei.

Am fost impresionat de dulcele grai pe care îl auzeam adeseori la Radio Iaşi, într-o vreme când scrii­torul era redactor și apoi direc­tor al Postului de radio, măiestritele cuvinte ale scriitorului, aşezate în paginile ziarului „Zori noi”, astăzi „Crai nou” de la Suceava, sau în publicaţiile de la Iaşi, unde a ostenit cu sârg din anii tinereții.

În vremea directoratului la TVR Iaşi, realiza o emisiune intitulată „Divanul cu prieteni”, unde erau invitaţi cele mai importante figuri ale culturii și artei, cu discu­ții pe teme variate, emisiunea bucu­rându-se de o largă audiență. A fost prezent în acest cadru cultural și Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei în acele vremuri.

A venit apoi vremea întâlnirii mele cu opera scriitorului şi gândesc la legătura dintre Cuvântul întrupat în istorie şi cuvintele frumoase care s-au scris de către mulți fii de slujitori ai Altarului.
Așa am descoperit cuvintele prin care îi cinstește pe Dumnezeu și pe oameni și, cum era firesc, între cei pe care i-a cinstit și a căror viață le-a așezat-o în ramă de poveste, mulţi la număr, dacă nu cei mai mulţi, au fost slujitori ai Altarului.

A scris în cuvinte de o mare sen­sibilitate, profunzime şi fru­mu­seţe despre slujitori impor­tanți ai Bisericii noastre, patriarhi, ierarhi, ieromonahi sau chiar preoți de mir: Patriarhii Teoctist și Daniel, Mitropolitul Bartolomeu Ana­nia, arhim. Cleopa Ilie, iero­schimonahul Paisie Olaru, arhim. Ioanichie Bălan, arhim. Partenie Apetrei şi alţii. A surprins în cuvintele pe care le-a aşezat în pagină trăiri și idei extraordinare - care uneori au scăpat atenţiei celorlalți.

După cinstirea acordată lui Dumnezeu şi oamenilor, a urmat întotdeauna cinstirea acordată Altarelor sfinte, mănăstiri şi biserici, prin cuvinte frumos scrise, scriitorul descoperindu-se ca un iubitor al acestora şi cronicar neîntrecut al lor. Prin toate locurile pe unde a trecut a adunat din tezaurul de mărturii și a lăsat el însuși deosebite mărturisiri cu o bogată valoare istoriografică. A scris despre Catedrala Patriarhală, despre „Mănăstirea Mănăstirilor”, cum a numit Lavra Neamţului, sau despre Altarul de la Putna, despre Văratec şi Agapia, despre biserica Fălticenilor Vechi, înnoită de tatăl său, despre Stavropoleos, Radu-Vodă, Pasărea, Țigănești, Cernica, precum și despre multe altele.

Iscusitul mânuitor de slovă se află sub ocrotirea Cuviosului Grigorie Decapolitul, un sfânt apărător al Ortodoxiei, întrucât s-a născut, tocmai în ziua pomenirii acestuia din anul 1943. Una dintre dorinţele sale fierbinţi a fost aceea de a ajunge la moaştele Sfântului Grigorie, iar în urmă cu doi ani a reușit să revadă Capu Piscului, din ţinutul Muscelului, unde familia sa a fost trimisă în evacuare la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, dar a ajuns atunci, în același drum şi la moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, de la Mănăstirea Bistriţa Vâlcii. Despre localitatea Capu Piscului, retrasă în munţii din ţinutul Muscelului, a scris foarte frumos, refăcând drumul pribegiei şi al războiului pe care l-a trăit împreună cu familia sa pe când avea numai un an.

Povestea de iubire a scriitorului continuă şi va continua multă vreme, pentru că adevăratele poveşti de dragoste nu se încheie de fapt niciodată. Scriitorul, cu agenda fără spații libere, găseşte întotdeauna timp să scrie din suflet rânduri pe care le trimite cotidianului „Ziarul Lumina” tocmai din dorinţa de a cinsti Biserica neamului său şi pe părintele său, preotul Ilie Ilisei, care ar fi dorit în anii slujirii sale preoţeşti să poată scrie şi el în paginile unei publicații, dar atunci acest lucru era imposibil. Una dintre dorinţele tatălui său o împlineşte acum fiul cel iubit şi neuitător.

Atât de puțin putem spune, când ar trebui să vorbim mult și să scriem pe măsură pentru oamenii de suflet. Este doar una dintre sărbătorile scriitorului ce scrie iscusit și putem afirma: pentru altele este prea de­vreme...