Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Persecuţii din trecut şi de azi

Persecuţii din trecut şi de azi

Un articol de: Cornel Cadar - 28 Noi, 2008

La începutul lunii octombrie a fost ridicat la cinstea altarelor un preot din fosta Iugoslavie: Francisc Bonifacio, ucis din ură faţă de credinţă de miliţienii lui Tito, în anul 1946. Ceremonia de beatificare, care a avut loc în catedrala din Trieste, a fost ocazie de rugăciune şi de amintire a ororilor comunismului. În acelaşi timp, s-au amintit şi locurile unde şi astăzi creştinii suferă pentru credinţa lor.

Francisc Bonifacio, italian, s-a născut la 7 decembrie 1912, în Pirano (Slovenia), într-o familie numeroasă; a fost al doilea din şapte copii. Simţindu-se chemat la preoţie şi încurajat de parohul lui, Francisc intră la Seminar în anul 1924. În timpul Seminarului, pe care îl începe la Capodistria, rămâne orfan de tată. Termină studiile la Gorizia, unde este hirotonit la 27 decembrie 1936. Ca preot, îşi desfăşoară misiunea la Pirano, Cittanova dâIstria (Novigrad), Villa Gardossi (Crassizza), cu o grijă deosebită faţă de tineri, bătrâni şi bolnavi.

După război, noul cadru politic al zonei (ocuparea din partea Iugoslaviei a teritoriilor care odinioară erau sub steagul italian) a făcut ca toţi cei de origine italiană, în special preoţii şi călugării, să fie priviţi cu suspiciune. Însă, în întreaga Iugoslavie a început persecuţia împotriva Bisericii. Catolicii şi ortodocşii au fost arestaţi şi închişi deopotrivă, aşa cum s-a întâmplat şi în România şi în fostul bloc comunist, în general.

Conform unei anchete publicate de Revista „La Civiltà Cattolica“ în anul 1952, până în acel an numărul preoţilor şi a călugărilor catolici ucişi de regimul lui Tito se ridica la 378. După alte studii apărute mai târziu, persecuţia religioasă în Iugoslavia a făcut: 2 episcopi morţi în închisoare, 430 de preoţi ucişi şi 1.954 de arestaţi şi închişi.

Francisc Bonifacio organizează întâlniri catehetice în case şi încearcă, prin predicile sale, să-şi avertizeze credincioşii de consecinţele propagandei ateiste. Îi îndeamnă să se roage şi să vină la Liturghie. Polarizează în jurul său întreaga populaţie. „Tinerii din localitate nu urmează iniţiativele regimului, dar sunt cu el“, observă autorităţile vremii. Devine incomod, un obstacol în calea progresului ideologic comunist. Este ameninţat şi, în cele din urmă, se decide arestarea lui şi a altor doi parohi din satele vecine. La 11 septembrie 1946, în timp ce se întorcea dintr-o localitate vecină, a fost luat de patru miliţieni titoişti, care „l-au torturat cu cruzime, aruncându-l într-o dolină, ca pe carcasa unui câine“. Avea 34 de ani. Martorii au relatat mai târziu că, înainte de a muri, preotul şi-a iertat asasinii.

Când fratele său a cerut autorităţilor amănunte, a fost acuzat de propagare de informaţii false şi arestat. Ani de zile, cele întâmplate nu au putut fi cunoscute. Apoi, cineva a reuşit să vorbească cu unul dintre miliţieni, care a povestit cum Francisc a fost dus cu o maşină şi, înainte de a fi aruncat în groapă, a fost bătut, dezbrăcat, lovit cu un pietroi în faţă, aplicându-i-se şi două lovituri de cuţit.

O caracterizare a preotului istrian a fost reconstruită din amintirile fratelui, Giovanni Bonifacio, în vârstă de 84 de ani, şi încredinţată redacţiei Radio Vatican: „Era un preot care trăia Evanghelia alături de lume. Niciodată, dar niciodată, nu era singur, ci întotdeauna în mişcare, printre bolnavi, la catehism, în călătorii. Se întorcea acasă tare obosit şi, când ajungea, recita Rozariul, iar ziua următoare îşi continua activitatea pastorală. Când l-au ridicat era 11 septembrie, iar lumea a aflat imediat, pentru că au sunat clopotele. Ziua următoare m-am dus să-l caut prin pădurile din împrejurimi, iar mama ne încuraja pe ceilalţi din familie, spunându-ne: «Răbdare, aveţi răbdare. O să vedeţi că-i vor da drumul…». Dar, din păcate, nu l-au eliberat... După aceea, am aflat câte ceva despre cum l-au ucis, dar fără să nutresc vreodată sentimente de ură faţă de cei care i-au făcut rău fratelui meu. Chiar şi acum îi iert, căci fratele meu a fost primul care a iertat, tocmai în momentul în care îl asasinau“.

Arhiepiscopul Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, cel care a prezidat ritul beatificării în ziua de 4 octombrie, a subliniat cum şi astăzi Biserica este supusă persecuţiilor, iar creştinilor le este negată - în mod vădit - libertatea religioasă sau le este limitată, aşa cum se întâmplă în Afghanistan, Arabia Saudită, Coreea de Nord şi China.

„Există o adevărată geografie a terorii“, a subliniat prelatul, dând ca exemplu China, unde sunt întemniţaţi episcopi, preoţi şi simpli credincioşi; Etiopia, unde este persecutat oricine predică Evanghelia, şi Eritreea, unde aproximativ 2.000 de creştini sunt deţinuţi. De asemenea, a amintit Nigeria - unde discipolii lui Cristos sunt răpiţi pentru a fi apoi convertiţi cu forţa la islam -, India, dar şi alte state, precum Sudanul, unde creştinii sunt masacraţi, bisericile sunt arse, la fel spitalele, şcolile şi casele unor congregaţii, toate acestea întâmplându-se în mijlocul indiferenţei lumii.