Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Persoane care îmbogăţesc lumea

Persoane care îmbogăţesc lumea

Un articol de: Cornel Cadar - 06 Feb, 2010

Există persoane care aleg să se detaşeze total de lume, făcând o alegere clară şi decisivă a urmării lui Cristos prin cele trei sfaturi evanghelice: sărăcia, curăţia şi ascultarea. În felul acesta, acestea încearcă să fie cât mai asemănătoare cu Iisus, cu stilul Lui de viaţă de sărăcie, de castitate şi de ascultare faţă de Tatăl.

Majoritatea trăiesc în mănăstiri, unele au ales să trăiască în schivnicie, altele, pur şi simplu, în mijlocul societăţii. Unele duc o viaţă contemplativă (viaţă claustrală sau de clauzură), altele o viaţă activă, dedicându-se educaţiei copiilor sau tinerilor, slujirii în spitale, îngrijirii persoanelor bolnave sau slujirii celor din închisoare. Acestea sunt persoanele consacrate: călugări şi călugăriţe care se dedică lui Dumnezeu într-un anumit institut pentru a sluji cauza Evangheliei în lume.

Văzându-i în mănăstiri sau pe stradă, călugării şi călugăriţele ne amintesc de faptul că trebuie să ne îndreptăm gândul şi inima mai des spre cer. Mănăstirile sunt adevărate oaze spirituale. Sunt ca o chemare de a ieşi din această lume materialistă, ce se închide în orizonturile pământeşti, pentru a descoperi adevăratul destin al omului, destinul veşnic, întâlnirea cu Domnul.

În întreaga lume sunt aproape un milion de catolici care au părăsit activităţile obişnuite ale lumii pentru a-şi dedica viaţa lui Dumnezeu. Ei formează împreună marea familie a persoanelor consacrate. Totalul bărbaţilor consacraţi este de 190.549, dintre aceştia, preoţii călugări fiind 135.593. Numărul călugăriţelor este de două ori mai mare decât preoţii şi de paisprezece ori mai mare decât călugării care nu sunt preoţi (746.814).

Sunt din toate naţiunile şi rasele (de exemplu, ţigani sunt aproape o sută). Numărul lor este în scădere în Europa, Oceania şi în America de Nord, stabil în America Latină şi în creştere în Africa şi Asia (unele ţări asiatice - precum Singapore, Vietnamul, Indonezia, Coreea, Filipine, India şi chiar China - înregistrează o deosebită înflorire).

Pentru ei, Ioan Paul al II-lea, în anul 1997, a instituit o zi specială în care să se amintească şi să se celebreze vocaţia lor specifică: Ziua Mondială a Persoanelor Consacrate. A fost aleasă ziua de 2 februarie (Întâmpinarea sau Prezentarea Domnului la Templu), pentru că la patruzeci de zile de la naştere, părinţii lui Iisus au urcat la templul din Ierusalim pentru a-L oferi pe Fiul lor Domnului.

Acum 14 ani, papa s-a gândit ca în această zi, într-un mod special, persoanele consacrate să mulţumească lui Dumnezeu pentru marele dar al vieţii consacrate, fiind invitate să celebreze împreună faptele minunate pe care Domnul le-a împlinit în ele. Totodată, această zi aduce în centrul atenţiei promovarea şi aprecierea vieţii consacrate în rândul întregului popor al lui Dumnezeu. Ziua este o invitaţie pentru toţi de a ne gândi la aceste persoane care se roagă pentru noi sau ne slujesc în diferite domenii.

„Vrem să înălţăm la Domnul un imn de mulţumire şi de laudă pentru însăşi viaţa consacrată. Dacă ea nu ar exista, cât de săracă ar fi lumea! (...) Viaţa consacrată este importantă tocmai pentru faptul de a fi semn de dăruire şi de iubire, şi aceasta cu atât mai mult într-o societate care riscă să fie sufocată în vârtejul a ceea ce este efemer şi util“, a spus Benedict al XVI-lea, în cadrul rugăciunii de seară din ziua de 2 februarie. Celebrări şi întâlniri cu persoanele consacrate au avut loc în toate diecezele din lume.

Claudia Pogorilovski este din Bucureşti. A terminat Conservatorul. Avea în faţă un viitor strălucit. Dar a ales „să lase aplauzele şi spectacolele muzicale, iar acum cântă neîncetat laude Domnului, cu harpa şi cu inima“ într-o mănăstire de clauzură din Roma. Se numeşte acum sora Maria Anunţiata. „Cel mai mult, scrie ea, îmi plăcea în orchestra Ateneului, credeam că Ateneul mă poate face fericită, dar uneori mă-ntrebam: dacă în noaptea asta Ateneul ar dispărea într-un incendiu, ce-ar rămâne din fericirea mea? Asta să fie fericirea, ceva ce poate să dispară într-o noapte? Scena, luminile, aplauzele nu mă mai satisfăceau, lăsau în mine un mare gol; căutam ceva, altceva, dar nu ştiam nici eu ce caut, unde să caut; eram neliniştită, cum zice Sfântul Augustin: «Ne-ai făcut pentru tine, Doamne, şi neliniştită e inima noastră până când nu se va odihni în Tine». În seara de Crăciun a acelui an, mergeam singură spre catedrală, rugându-mă Rozariul. Ninsese de curând, era totul alb, multă linişte şi pace. De-odată am simţit în suflet o bucurie şi-o lumină atât de mare cum nici nu-mi închipuisem vreodată că poate exista pe lumea asta. Era Iisus, şi mă chema să las totul şi să-L urmez, şi-aşa am făcut; din seara aceea am început o viaţă nouă, adevărata viaţă, pentru că am descoperit adevărata fericire, singura fericire: Iisus“.