Perspectiva ultimei trepte

Pericopa evanghelică din Duminica a XXX-a după Rusalii (Luca XVIII, 18-27) este un foarte bun exemplu de pedagogie creştină, redarea unei modalităţi extraordinare de apreciere a rezultatelor cuiva, dar şi de ridicare a ştachetei măcar din punct de vedere moral.

Chiar dacă fragmentul ne oferă suficiente chestiuni care ar merita dezbătute şi analizate, găsim de cuviinţă să revelăm un aspect minunat din punctul de vedere al stilisticii textului scripturistic. În acest capitol al XVIII-lea, din care face parte şi istoria dialogului Mântuitorului Iisus Hristos cu dregătorul cel bogat, avem exemplificarea unui climax, a unei scări pe ale cărei trepte se află, la niveluri din ce în ce mai înalte, câte un model de vieţuire umană.

Vorbind ucenicilor şi celorlalţi care erau de faţă, Hristos le spune pilda judecătorului nedrept (1-8), indicându-l pe injustul împărţitor al dreptăţii ca paradigmă a omului nebun, rătăcit de Dumnezeu ("era un judecător care de Dumnezeu nu se temea şi de om nu se ruşina" - v. 2).

Iar "către unii care se credeau că sunt drepţi şi priveau cu dispreţ pe ceilalţi", a zis pilda vameşului şi a fariseului (v. 9-14). Înregistrăm un progres, măcar acum vorbim de cineva care respecta rânduielile legii Vechiului Testament, chiar dacă într-un mod strict formal, neîncălzit de apropierea de semeni şi de o conştientizare a slăbiciunilor sale.

La nivelul următor se află câţiva prunci care erau aduşi la El ca să-i atingă, să-i binecuvânteze şi pe care Hristos-Domnul ni-i prezintă ca model pentru cei care vor să primească Împărăţia lui Dumnezeu (v. 17).

Pe o a patra treaptă imaginară se află personajul principal al acestei duminici: dregătorul cel bogat care păzise poruncile din tinereţile lui. Ce diferenţă este între el şi fariseul cu puţin mai înainte descris? Ei bine, tânărul bogat nu este ispititor, nu este formal şi îşi conştientizează starea de imperfecţiune morală. El vrea să fie desăvârşit. Ştie că nu este şi caută să descopere ce îi mai trebuie. De altfel, acesta este şi motivul pentru care el se situează pe o treaptă superioară chiar şi celei a pruncilor, deoarece el era împlinitor sincer al Legii, doritor de a ajunge în sânurile lui Avraam, pe când micuţii binecuvântaţi aveau o puritate caracteristică vârstei lor fragede. Cu toate acestea, aşa cum era probabil firesc, el se află înaintea ultimului salt pe scara noastră imaginară. Mai este ceva. "Iisus i-a zis: Încă una îţi lipseşte: Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie" (v. 22).

Ei, şi cine este pe ultima treaptă? "Iar Petru a zis: Iată, noi, lăsând toate ale noastre, am urmat Ţie." Da, probabil că era cât se poate de logic ca acolo sus să fie cineva care nu mai are nimic să-l dezechilibreze. Apostolii lăsaseră totul şi ajunseseră în vârf. Ca ei, istoria Bisericii avea să înregistreze o pleiadă de sfinţi mărturisitori, cuvioşi, ierarhi şi mireni care au urcat cu răbdare şi nădejde în Dumnezeu la măsura "bărbatului desăvârşit", pe scara iubirii de Dumnezeu şi de semeni. Am înţeles încă o dată că Sfânta Scriptură nu este doar o sumă a poruncilor lui Dumnezeu, a pildelor de viaţă şi mai ales o istorie a mântuirii. Cartea Cărţilor este, chiar dacă nu în primul rând, şi un tezaur literar pe care suntem datori să nu îl desconsiderăm. Şi încă un lucru. Poate că dregătorul bogat a vândut până la urmă averile sale, nu ştim. Ceea ce înseamnă că pentru toţi există, cât timp ne mişcăm în această viaţă, posibilitatea infinitului, perspectiva ultimei trepte.