Poezie creştină

Aş vrea...

aș vrea ...
să-mi cer iertare celor care nu mai sunt
și să-mi audă ruga, fiind încă pe pământ.

aș vrea ...
să cer iertare pomului ce l-am tăiat ușor
și florilor călcate cu pas nepăsător.

aș vrea ...
să cer iertare pâinii nedată la flămând
și apei, de cel însetat cerută oricând.

aș vrea ...
să cer iertare obrazului udat cu lacrimi
și inimii zdrobite de multele mele patimi.

aș vrea ...
de Tine, Doamne, ca să fiu iertat
de tot ce nu credeam a fi păcat.

Ochii sufletului

În mare zi, spre Ierihon,
Mergea Fiul de-mpărat,
Vine Domnul izbăvitor
De mulţime-nconjurat.

Oamenii slavă ridică
Murmurând numele Lui
Doar sărmanul Bartimeu
Sta în tina drumului.

Și, deodată, el tresare,
Aude mulțimile fremătând,
Simte o blândă mângâiere
Ce se-apropie, mergând.

Un braț parcă îl prinde
Şi-l ridică de pe jos
Când aude prin mulţime
Numele „Iisus Hristos”.

„Doamne, privește spre mine!
Ai milă de robul Tău!
Numai Tu îmi ești nădejdea
Veșnic Fiu de Dumnezeu!”

Toți îl împing fără de milă
Și îl ceartă cu dispreţ:
„Să nu ceri nimic acum
Eşti un orb, nu om măreț!”

Bietul om mai cu putere
Din negura lui striga:
„Iisuse ... Tu, Lumina lumii
Ajută-mă, să pot vedea!”

Într-atâtea voci răsunătoare
Domnul aude doar un glas,
Simte multă suferință
Se oprește, lângă orb a rămas.

„O, Bartimeu... ţi-am simţit durerea
Dintre toţi te-am auzit,
Ce voieşti să-ţi fac aicea?
Acum la ceas de asfinţit?”

„O, Domnul meu să văd lumina
Aș vrea să îmi capăt vederea,
Blându-ți chip să-l pot privi,
Aceasta îmi este durerea!”

Mântuitorul priveşte cu milă
La ochii triști din chip smerit,
„De acum vei primi vederea!
Credinţa ta te-a mântuit!”