Politicienii și credința românilor

Octombrie este luna marilor pelerinaje de pe cuprinsul României, în special în Vechiul Regat - la Iași și la București. Anul acesta Cuvioasa Parascheva a adunat la sine un număr imens de închinători, dând peste cap toate prognozele „specialiștilor”, arătându-și uriașa putere duhovnicească. Numai în ziua praznicului au par­ticipat peste 30.000 de persoane, din care televiziunile de știri au socotit doar porțiile de sarmale și numărul leșinaților de epuizare. Dar fiecare cu treaba lui: sfinții cu ratingul duhovnicesc, reporterii cu ratingul comercial...

Altceva însă a atras atenția, în mod particular: reverența pe care candidații la președinția României au făcut-o tinerei fete din Epivata, mu­tată la ceruri acum 900 de ani, ale cărei sfinte moaște au călătorit de-a lungul și de-a latul Balcanilor. Po­liticienii de top s-au arătat între oa­meni (pelerinii de azi, alegătorii de mâine) smeriți, plecați, gânditori, naturali în gesturile de cucernicie. Totul părea pus în dispozitivul de imagine încă de dinainte: haine, atitudine, însoțitori, poziția în cadru etc. Desigur că fiecare dintre noi - când vedem astfel de scene - ne întrebăm dacă prezența politicienilor la astfel de evenimente religioase con­­tează cu adevărat în rezultatul fi­nal de la urne, sau nu? Adică influ­en­țează votul popular gestul de curtoa­zie pe care un politician important îl face în fața sfinților și a preo­ților Bisericii, sau nu? În văzul lumii, desigur, la oră de maximă au­diență.

Contează, și încă foarte mult. Contează să vezi că cel care îți cere votul și în mâinile căruia îți încre­dințezi mare parte din viața ta socială/culturală/economică, pacea sau războiul este ca tine, este ca majoritatea poporului, adică este teafăr sub aspect identitar. Nu este un mutant, un venetic prin ograda istoriei neamului, un vizitator în sufragerie doar la ore nocturne, prin ecranul televizoarelor. E important să vezi că sunt oameni în carne, oase și suflet, că au o raportare la divinitate și lucrează la articularea unei relații cu aceasta. Iarăși, e esențial să observăm că politicienii respectă sensibi­li­tățile duhovnicești ale națiunii, tradițiile ei, dorul netocit de veacuri după Hristos, Sfinți și Biserică. Este vital ca oamenii politici să se integreze acestui etos străvechi (care nu dă semne de oboseală), și să-l întărească/valideze cu prezența lor. Este de o impor­tanță capitală ca aleșii românilor să se poarte deferent, afabil cu clerul Bisericii majoritare, cler care a făcut istorie vreme de sute de ani, adică politică. Iar rezultatele se văd și sunt fructificate inclusiv de politicienii de azi: toate luptele pen­tru neatârnare și păstrarea iden­tității religioase și naționale, momentul 1848, Unirea de la 1859, Răz­boiul de Independență, Unirea Mare, cele două războaie mondiale, obține­rea autocefaliei, rezistența anticomunistă, reîncreștinarea României după 1989, asigurarea unui climat social echilibrat, păstrarea comuniunii cu disapora etc. Marile merite culturale nu le mai socotesc acum, căci orice tur ghidat în România pornește și se oprește la o biserică sau mănăstire.

Și atunci, când ai un asemenea partener de dialog social și lucrare identitară, cum să-l ignori? Mai mult, cum să-l disprețuiești, să-l ataci continuu, să-i dorești marginalizarea - așa cum fac progresiștii (miticii) politicii românești? Cu ce drept, cu ce scop, cu ce gând? Cui prodest? Nimănui, poate doar neantului care naște neant. În rest? E mai bună o Românie fără sfinți? O Românie fără moaște, una fără mănăstiri? Fără pelerinaje? Fără icoane, fără biserici? Fără cler și popor? Doar o masă amorfă de oameni buni de manipulat electoral? Eu cred că nu, și orice om politic trebuie să țină seamă de aceste evidențe care nasc realități politice anume și pe care te poți baza, la o adică: într-o criză majoră, în caz de conflict armat (Doamne ferește!), în cazul unor mari proiecte, decizii etc. Atunci îți trebuie un partener, un sfătuitor, un glas al conștiinței colective. Oare e clar pentru toată lumea?