Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Portretul unui bătrân desăvârşit, avva Ammonas

Portretul unui bătrân desăvârşit, avva Ammonas

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 28 Ian, 2014

Despre avva Ammonas, cel pe care Biserica îl pomeneşte la 26 ianuarie, nu ştim foarte multe. În afara celor 11 apoftegme din Pateric îi mai sunt atribuite 14 scrisori duhovniceşti, cu o tematică similară celei abordate de avva Antonie, al cărui ucenic a fost. Marele bătrân i-a profeţit urcuşul duhovnicesc. Iar profeţia avvei Antonie s-a împlinit, „căci avva Ammonas a înaintat atât de mult, încât datorită bunătăţii sale nu mai ştia ce este răul“ (Ammonas 8). În această stare, după 14 ani de nevoinţă în deşert a fost hirotonit episcop. Iar slujirea lui a fost una atipică pentru vremea lui, şi nu numai. Un ierarh neobişnuit de iertător, de bun şi de blând. Conform uzanţelor vremii, episcopul împlinea şi funcţia de judecător al comunităţii sale. Avva Ammonas, cu reflexele sale pustniceşti dobândite în lungii ani de nevoinţă, refuză să pedepsească. Judecata este pentru el prilej de îngăduinţă, de manifestare a iubirii, a bunătăţii şi a compasiunii pentru slăbiciunea aproapelui. Cu toate că o asemenea purtare atrage asupra lui critici aspre, pe care le primeşte cu smerenie. Când o femeie îl acuză de nebunie, bătrânul îşi asumă: „Vai, câtă osteneală mi-am dat prin pustietăţi ca să dobândesc nebunia aceasta“ (Ammonas 9). Avva se mişcă limpede pe o cu totul altă scară a valorilor.

Avva Ammonas înţelege viaţa creştină ca pe o intensă aşteptare a lui Hristos şi a dreptei Lui judecăţi. Se lasă cu totul în mâinile lui Dumnezeu. Fără ezitare. Ajunge după ani de nevoinţă să dobândească pacea, iar echilibrul său transpare în sfaturile pe care le dă celor care îl caută.

Avva venea în întâmpinarea nevoilor celorlalţi, fără a aştepta să i se ceară. Bătrânul, aflat într-o corabie pe Nil, a cerut corăbierilor să îl ducă la mal pentru a „mângâia inimile“ câtorva fraţi care aveau nevoie de ajutorul lui.

Acesta este bătrânul avva Ammonas, ierarhul a cărui dragoste şi bunătate a depăşit orice constrângeri sociale sau instituţionale.

În ultima apoftegmă care îi este dedicată, ascetul descrie în puţine cuvinte lucrarea monahului. Este întrebat despre semnificaţia cuvintelor din Scriptură „calea îngustă şi strâmtă“, iar avva răspunde: „Iată ce înseamnă calea cea îngustă şi strâmtă: să-ţi zdrobeşti gândurile şi să-ţi tai propriile dorinţe pentru voia lui Dumnezeu. Asta înseamnă: Iată, noi am lăsat totul şi am venit după Tine“.

În centrul acestei descrieri se găsesc două activităţi, două lucrări ale monahului şi, în definitiv, ale creştinului: zdrobirea gândurilor şi tăierea dorinţelor pentru Dumnezeu - cerinţe care ar putea părea distrugătoare. Ordinea duhului este alta decât ordinea lumii.

Zdrobirea gândurilor despre care vorbeşte avva Ammonas este ieşirea din zumzetul gândurilor, care umple mintea omului ca un roi de albine. O minte plină de gânduri nu este gata pentru rugăciune. Nu se poate coborî în inimă câtă vreme fiecare din aceste gânduri este o formă de evadare, o ieşire în afară. Tocmai de aceea trebuie calmate gândurile, pentru a putea face loc singurului gând necesar - cel al invocării permanente a Numelui lui Dumnezeu.

De cealaltă parte sunt dorinţele. Şi ele asaltează sălbatic pe cel care se aşază la rugăciune. Să îţi tai dorinţele înseamnă să îţi tai voia proprie pentru a o face una cu voinţa lui Dumnezeu. Cele două lucrări la nivelul gândurilor şi al dorinţelor ocupă timpul monahului şi îl definesc.

Această ultimă apoftegmă a avvei Ammonas încheie şirul scurt de texte care îi sunt dedicate în Patericul egiptean acestui ierarh blând şi iubitor, un portret cum rar ne este dat să întâlnim în literatura bisericească.