„Posteşti cu procese, cu certuri, cu procurori şi cu avocaţi?“

Să nu faci greşeala de a te compara cu marii trăitori. Că nu prin nevoinţa şi trăirea lor s-au îndumnezeit numaidecât. Ci prin harul lui Dumnezeu, pentru prezenţa lor. Şi tu, dacă ai această prezenţă, ai străbătut sorocul pentru împărtăşit şi nu eşti altfel decât marii trăitori.

Dar acum se pune o problemă cu aspect tehnic. Când ne împărtăşim? Nu timpul decide. Asta-i o greşeală. Decide intensitatea credinţei tale, inima ta. Cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Ani vrei să-i dai? Vindecă-i rana!“. Acesta-i scopul duhovnicului. Şi dacă îi vindeci rana, îl faci capabil de întâlnirea cu Hristos, prin împărtăşire.

Nu ne împărtăşim pentru că au venit Paştile sau Crăciunul. Ne împărtăşim ca să fim mereu cu Hristos, pentru că nu există numai o împărtăşire cu Sfintele Taine, ci şi o împărtăşire duhovnicească, adică această continuă prezenţă a inimii noastre la Dumnezeu.

S-a discutat foarte mult în lumea trăitorilor, a oamenilor de credinţă şi a duhovnicilor, când să te împărtăşeşti. Unii spun că la patruzeci de zile. Dar nu timpul decide, ci pregătirea ta interioară, pentru că, la un eveniment aşa de mare, ca să-L iei pe Dumnezeu, cu adevărat îţi trebuie o pregătire.

Numărul acesta de patruzeci nu trebuie ignorat. Ce înseamnă numaidecât acest patruzeci? Dragă, mai întâi de toate, un timp ales de Dumnezeu, un timp suficient ca să te pregăteşti pentru marele eveniment ce are în vedere veşnicia. Patruzeci de zile a durat potopul lui Noe. Patruzeci de zile a stat Moise în Muntele Sinai. Patruzeci de zile a postit Mântuitorul. Patruzeci de zile durează Postul Crăciunului şi Postul Paştelui. E un timp suficient ca să te pregătesti pentru marele eveniment care urmează, eveniment bisericesc, mântuitor. A patruzecea zi după zămislirea pruncului se formează inima. A patruzecea zi după moarte putrezeşte inima.

Noi am rămas la patruzeci de zile într-o formă tradiţională, care nu e atât de recomandată. Te împărtăşeşti continuu cu Hristos, duhovniceşte, iar când te pregăteşti şi printr-o postire… Nu numaidecât postirea este o condiţie. Nu o faci pentru că ţi s-a spus s-o faci, ci ca să te smerească trupeşte, să renunţi la o serie întreagă de porniri spre rău: lăcomii, curvii, judecăţi. Posteşti cu procese, cu certuri, cu procurori şi cu avocaţi? Asta nu! Şi atunci, împărtăşirea este în funcţie de curăţirea inimii tale.