Postul iertării

În ziua în care credincioşii ortodocşi îşi iau la revedere de la bucatele „de dulce“, în lăcaşurile de cult se citeşte, în cadrul Sfintei Liturghii, pericopa de la Matei 6, versetele 14-21. fragmentul se referă la post, conţinând sfaturi bi- ne-venite legate de asceza fiecăruia dintre noi. O asceză neîmplinită de protopărinţii neamului omenesc, Adam şi Eva, ceea ce a dus la izgonirea lor din Rai, eveniment ce a dat şi numele acestei duminici (a Izgonirii lui Adam din Rai). Atunci când vorbim de post sau când căutăm sfaturi în această privinţă, gândul nostru zboară spre reţinerea de la anumite produse, de origine animală. Şi nu puţini sunt cei care afirmă că „nu pot ţine post“, deoarece nu se pot hrăni fără carne, lactate etc. Din start se pleacă greşit, căci, de am fi atenţi la versetele mai sus menţionate, am observa că prima îndrumare nu este de natură alimentară, ci de tip comunional: „Că de veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc“ (v. 14). Cu alte cuvinte, orice drum începe în pace cu ceilalţi, cu iertarea lor, cu îngăduirea căderilor acestora. Doamne, de am avea bucuria să ni se acopere ochii la căderile semenilor şi să trecem uşor peste greşelile lor... „Iar de nu veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşalele voastre“ (v. 15). Deci este fundamantal să avem linişte în suflet, în dialogul nostru cu toţi oamenii. Să nu urâm, să nu dorim răul, să nu purtăm ranchiună. Putem să o luăm şi ca o formă a iubirii de sine, a dorinţei de mântuire a noas-tră. Dacă iertarea păcatelor noastre, multe şi grele, depinde de noi, de ce să fim aprigi cu cei din jur, cercetându-le vieţile, descoperindu-le erorile, condamnându-le metehnele? Cât de bine este ca drumul tău spre Împărăţia cerurilor să fie bătătorit cu pietrele faptelor rele ale celor din jur, pe care însă calci cu frică de Dumnezeu, cu încredere în mila Sa, cu nădejdea în pronia divină care ne fereşte de ispite şi vrăjmaşi.