Pot refuza medicii avortul din motive de conştiinţă?

Iată titlul unui articol care a apărut de curând într-un cotidian central despre situaţia de la Maternitatea Giuleşti, unde un medic a refuzat să intervină în cazul unei gravide în timpul avortului, invocând credinţa religioasă, care îi interzice să o asiste.

Concluzia articolului, care tronează sfidător încă de la începutul textului, ca nu care cumva să poată trage cititorii alte concluzii nedezirabile, este că doctorii care refuză să participe la avort nu sunt "acoperiţi" de lege, pentru că printre motivele pe care le-ar putea invoca un medic pentru a refuza să trateze un pacient conform Legii 95/2006, art. 653-654 nu "figurează" motivele religioase sau de conştiinţă din partea personalului medical.

Legea e clară, şi legea tot la fel de clar încalcă şi mai clarele prevederi ale Constituţiei României, care spune tăios de clar în articolul 29 aliniatul 1 că

"libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale." Mai jos în articolul 41 aliniatul 1 se spune că "dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă". Şi mai jos, articolul 42 tot aliniatul 1 spune răspicat şi concis că "munca forţată este interzisă". Aliniatul 2 al aceluiaşi articol 42 ne spune că nu constituie muncă forţată îndatoririle militare şi cele asimilate acestora, munca celor condamnaţi penal şi prestaţiile legate de calamităţi naturale.

Pe scurt, dacă medicii sunt oameni, cetăţeni ai României, nu sunt în timpul exercitării îndatoririlor militare, sau condamnaţi penal, sau în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol, şi au conştiinţă sau credinţă, iar această conştiinţă sau credinţă le interzice să participe la avorturi, atunci sunt liberi potrivit Constituţiei să refuze avortul din motive de conştiinţă. Punct. Conform Constituţiei. Nu avem ce să discutăm. O lege, oricare ar fi ea, nu poate restrânge exercitarea drepturilor fundamentale garantate de Constituţia României.

Îmi cer iertare cititorilor mai puţin obişnuiţi cu verdicte atât de tranşante şi care s-ar fi aşteptat la o discuţie mai profundă, mai duhovnicească sau mai subtilă cu privire la ce înseamnă avortul pentru un creştin, la îndatoririle duhovniceşti ale medicului, şi la răul cumplit pe care îl face pentru mamă, familie, medic şi societate practica avortului. Dar situaţia aceasta, în care puţinii oameni care încă mai au conştiinţă şi credinţă sunt ameninţaţi public cu o lege evident strâmbă necesită un răspuns prompt şi fără subtilităţi.

Faptul că libertatea de conştiinţă a unui om, în cazul acesta un medic, este îngrădită şi acesta este forţat să acţioneze împotriva voinţei sale este inacceptabil în orice societate care pretinde că pune omul în centrul preocupărilor sale, fie ea laică, seculară sau atee. Duşmanii libertăţii sunt mulţi şi mulţi se ascund după "legi" strâmbe şi nivelatoare. Dar după experienţele cumplite ale totalitarismului nazist şi comunist, a gândi că poţi impune cuiva prin lege cum să gândească sau ce să facă în meseria lui, cu viaţa lui nu e decât proba unei adeziuni făţişe la principiile care au dus la moartea a milioane de oameni în secolul XX. Iar împotriva acestor principii este datoria noastră creştinească şi umană de a protesta energic şi fără reţinere.