Potențialul spiritual al tinereții

Ca stare de tranziție între copilărie și maturitate, tinerețea este vârsta marilor opțiuni și a întâlnirilor memorabile, plinătatea regească a ființei umane. La o sinceră introspecție, fiecare om matur în căutarea momentelor esențiale din viața sa se întoarce către anii de tinerețe. Iar când privim viitorul de dincolo de zariștea acestei lumi, icoana trupurilor duhovnicești de după învierea de obște poartă, invariabil, pecetea tinereții, ca vârstă a veșniciei.

Maturitatea ne aduce mai multe certitudini, care nu ne fac neapărat mai fericiți, dar, cu siguranță, ne dau mai puțină libertate interioară. Anii idilici ai copilăriei rămân suspendați în cotloanele memoriei, având gustul proaspăt al nevinovăției, dar și al dependenței totale de cei mai mari, părinți sau educatori. Tânărul nu este doar obiect pasiv al educației, o bucată de argilă atât de moale încât să o poți modela după bunul plac. El însuși își pune și pune întrebări, se autoeducă, privește critic spre ceilalți, iar receptivitatea lui la nou este mereu deschisă. Se angajează în relații interpersonale cu cei de vârsta lui, dar este totodată implicat în comunitatea în care trăiește, pentru că el nu doar primește, ci și dăruiește. De aceea, căutările și entuziasmul din anii tinereții sunt rezerve spirituale pentru toată viața.

Generozitatea devoțiunilor, temeritatea în acțiune, intensitatea arderilor și mărimea idealurilor pot fi uneori disproporționate față de lumea în care trăim și pot derapa în proiecte donquijotești. „Faima celor tineri este puterea lor” (Pilde 20, 29), însă tinerii sunt mai expuși greșelilor. De aceea, Psalmistul ne îndeamnă la rugăciune: „Păcatele tinereților mele și ale neștiinței mele nu le pomeni, Doamne!” (Psalmi 24, 7). Privind cu drag către tânărul bogat în căutare de răspuns la probleme existențiale, Mântuitorul Hristos ne-a îndemnat pe toți să facem la fel, să-i iubim pe tineri, să-i ajutăm și să nu-i judecăm.

Tinerețea adevărată nu este doar o chestiune de biologie și de cronologie umană, pentru că dominantele ei ne însoțesc, mai mult sau mai puțin vizibil, și după ce intrăm în ceata adulților. Ca stare de spirit, tinerețea ne ferește de rigidități și de autosuficiență. Astfel înțeleasă, ea poate fi asemănată cu starea de trezvie din ostenelile asceților și cu relația dinamică dintre părinți și fii din șirul generațiilor umane. Tânărul ajuns el însuși la stadiul de părinte (biologic sau spiritual) nu se dezice de demnitatea filială și-i privește pe cei care îi urmează cu iubirea și cu atenția de care a avut parte și el odinioară. Pentru societatea umană consecventă cu ea însăși, educația tinerei generații este o prioritate, iar educația educatorilor, o constantă. Nimeni nu este numai dăruitor, așa cum nimeni nu rămâne doar primitor. Chiar dacă părinții, duhovnicii, dascălii, antrenorii, formatorii specializați de orice fel nu primesc direct și nemijlocit reacții la rezultatele muncii lor, ei știu că odată cu deprinderile împărtășite celor tineri au sădit în sufletele acestora și puterea de a dărui.

Fiecare generație tânără este o nouă șansă pentru întreaga comunitate, un izvor de vitalitate și creativitate reînnoită. Energiile fizice, intelectuale și emoționale ale tinerilor pot schimba lumea. Tinerețea nu trebuie să rămână un ideal nostalgic, tinerețea nu poate fi izolată, trecută în muzeul biografiei personale. Potențialul spiritual al tinereții însuflețește întreg lanțul vieții și menține verticalitatea noastră de ființe create după chipul lui Dumnezeu, în căutarea paradisului pierdut.