Precizări, reconstituiri, reaşezări

Se scrie mult, se citeşte puţin, se publică otova. Spiritul critic (autocritic?) e în scădere, precum, uneori, cotele apelor Dunării.

E în floare „elitismul“ şi populismul. Trăim în extreme! Pe termen lung sunt liniştit: „vijeliile“ se vor calma, iar esteticul îşi va regăsi armoniile. „Formele“ şi „fondul“, atât de junimist dezbătute în Iaşii lui Maiorescu, Pogor, Gane, Negruzzi, Creangă şi Xenopol, se vor reîntregi…

Au existat şi vor coexista „conflicte între generaţii“. Important este ca acestea să fertilizeze, să dinamizeze, să antreneze artele.

Copiii noştri sunt mult mai polemici decât noi, monologatorii de odinioară. E bine!

În acelaşi timp, nimeni nu va reuşi „desfiinţarea“ lui Homer, Baudelaire sau Lucian Blaga. Entuziasmele demolatorilor (de regulă lipsiţi de argumente) trec repede. Furtuni în pahare cu apă tulbure!

Cei care doresc neapărat tărăboi nu fac decât să consolideze şi să repună în valoare OPERE. Biografiile, desigur, sunt discutabile şi disputabile. Precizările, reconstituirile, reaşezările devin utile din timp în timp. Sensibilităţile, grilele de evaluare se schimbă.

Fără rădăcini suntem ai nimănui. Fără continuitate n-avem legitimare. Dincolo de seismele politice conjuncturale, credinţa, artele ne însumă, nu ne risipesc.

Oricum, soluţia nu este să copiem, să parodiem, să batem pasul pe loc. Nonconformistul Dali i-a continuat, în formulă proprie, pe Bosch şi Breughel, să zicem, fără a-i anula, în vreme, peste timpuri şi mode…

Scrisul este libertate absolută, inclusiv la nivelul punerii în pagină, al „gramaticii“ şi esteticii proprii. Importantă este finalitatea estetică, declişeizarea, „înaintarea“ în sens axiologic. „Revoluţia“ în poezie poate fi numită Villon, Rimbaud, Esenin, Bacovia sau Cezar Ivănescu…

Orice sistem politic are părţi bune şi segmente discutabile. Nimic nu e perfecţiune, în afară de Dumnezeu. Secole de-a rostogolul, pământenii au tot experimentat sisteme politice. Ca orice formulă ideologică, şi noul nostru regim (de fapt vechi, interbelic, reactualizat cu mijloace şovăielnice în România) are denivelări…

Literatura nu deţine „teritorii“, decât convenţionale. Românii din Canada sau din Spania sunt fiii limbii şi culturii româneşti. Vrem, nu vrem, ne globalizăm, prin dialog, prin călătorii, prin internet, prin traduceri (câte şi cum sunt!), prin familii mixte (de la fotbalişti la oameni de afaceri, de la culegătorii de zmeură până la academicieni). Religia, matematica, muzica, arhitectura sunt universale. Literatura ne oferă identitate, legitimitate într-un COR al lumii.

Ne-am mascat, ne-am de-mascat, am recuperat exilul, am fost recuperaţi.

Explozia jurnalistică, presa literară, editurile noi, media în general, parteneriatul instituţiilor de stat cu cele private, manualele alternative (oricât de discutabile), anchetele literare, interviurile, dicţionarele, istoriile literare, recâştigarea multor cuvinte (interzise sau marginalizate), toate acestea sunt realităţi ale libertăţii de asociere, de exprimare, de dialog.

Schimbarea la faţă aparţine fiecăruia dintre noi.