Predica fără cuvinte

Credinţa adevărată trăieşte prezenţa lui Dumnezeu şi pregustarea Împărăţiei Sale, iar această trăire defineşte modul de viaţă al credinciosului care transmite astfel celorlalţi ceea ce trăieşte. Cândva, în pustiu, un bătrân a spus ucenicului său: „Astăzi vom merge în lume să predicăm!“ „Să fie binecuvântat, avva!“, răspunse ucenicul. Au pornit la drum către oraş. Când au ajuns acolo, au vândut lucrul lor de mână, au cumpărat ceva provizii, au vizitat pe câţiva şi, când a început să se însereze, bătrânul a spus: „E timpul să ne întoarcem la mănăstire“. „Dar nu ai spus, avva, că vom merge astăzi să predicăm lumii?“, zise ucenicul. „Şi ce am făcut toată ziua?“, îi replică bătrânul.

Singura noastră predică autentică o reprezintă modul nostru de viaţă, iar atunci când suntem avizi după putere şi iubitori de slavă deşartă, când dăm o importanţă deosebită strălucirii exterioare, când vrem să ne laude şi să ne divinizeze ceilalţi, atunci propovăduim în mod nemincinos lumea în sensul ei rău şi pe mamona. Cehov dă un excelent exemplu de credinţă adevărată în povestirea sa Duelul, unde un diacon îi spune unui intelectual biolog: Am un unchi, un preot care are o astfel de credinţă încât, în vremuri de secetă, când merge la câmp să se roage pentru ploaie, îşi ia cu el umbrela şi impermeabilul, ca să nu fie plouat la întoarcere. Aceasta deci este credinţa adevărată. Când vorbeşte despre Hristos, răspândeşte o lumină şi cei care îl ascultă sunt emoţionaţi până la lacrimi. Aici tu înveţi continuu, măsurând străfundul mării, despărţind pe cei neputincioşi de cei puternici, scriind cărţi, provocând pe oameni la dueluri, şi toate rămân cum au fost. Însă numai un singur cuvânt să scoată cu ajutorul Duhului Sfânt un avvă şi toate se vor întoarce la 180 de grade. (Adaptare de Augustin Păunoiu după o pildă din volumul „Omul fără chip“, pr. Filotheos Faros, Editura Egumeniţa, 2013)