Prefaceri şi simboluri

În zorii acelui timp al schimbării de după 22 decembrie 1989, un edificiu emblematic al defunctului regim comunist, Hotelul Partidului din Iaşi, aflat pe esplanada dintre Mitropolie şi Teatrul Naţional, ale cărui lucrări de extindere şi modernizare abia luaseră sfârşit, a trecut, la stăruinţele Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei de la acea vreme, în patrimoniul Bisericii. Era o spectaculoasă schimbare la faţă, cu multiple semnificaţii. Pe de o parte, se săvârşea un act reparatoriu pentru numeroasele deposedări ale bunurilor bisericeşti, ce avuseseră loc în timpul comunizării României, iar pe de altă parte, un loc ce se voise fără de Dumnezeu se aşeza în constelaţia aşezămintelor sacre. Edificiul a primit la vremea aceea destinaţia de cămin şi pe frontispiciul acestuia a fost încrustat numele Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de bine creştinesc. Primenit şi împodobit cu semnele credinţei, căminul a primit cu generozitate pelerinii veniţi la Iaşi, mai ales pentru a se închina la moaştele Cuvioasei Parascheva, dar a fost, totodată, şi spaţiul generos în care mulţi ieşeni şi-au pomenit semenii la trecerea lor în veşnicie. De asemenea, unii dintre cei mai merituoşi studenţi teologi şi-au găsit aici adăpost ospitalier pe perioada studiilor.

În ultimii doi ani, edificiul a fost supus unor ample şi profunde lucrări înnoitoare, multe veritabile opere de artă meşteşugărească, realizate de artiştii lemnului de la Schitul Stavnic, sub bagheta părintelui stareţ, arhimandritul Amfian Rogoşcă. Dar cea mai însemnată prefacere a fost cea privitoare la menirea unei asemenea instituţii. Întâistătătorul, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Teofan, secondat de consilierul său pentru învăţământ, arhimandritul Hrisostom Rădăşanu, şi de decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“, preot prof. univ. dr. Ioan Vicovan, a gândit şi a materializat un nou rost pentru ceea ce a fost până atunci căminul şi l-a transformat în Colegiul „Sfântul Nicolae“. Nu-i, aşadar, o simplă schimbare  de titulatură, ci una de fond, conceptuală, ce vizează climatul în care se formează noua elită de slujitori ai Bisericii. Peste o sută dintre  studenţii teologi au fost selectaţi pe criteriul meritului ca să alcătuiască aici o comunitate şi să vieţuiască în comuniune. A reînviat prin această iniţiativă, cum a remarcat rectorul Universităţii „A. I. Cuza“, Vasile Işan, la resfinţirea locaşului din prima decadă a lunii octombrie 2014, spiritul care domnea în timpurile aurorale  mai ales în mediile universitare din Italia, unde colegiile formau comunităţi în lăuntrul cărora tinerii trăiau din plin bucuria comuniunii şi bunei comunicări. La rându-i, IPS Teofan a subliniat că, într-adevăr, ţelul urmărit prin crearea noii instituţii a fost acela de a da studentului teolog „posibilitatea să crească aproape de biserică şi să prelungească în ambianţa de rugăciune ceea ce învaţă în orele de curs“.

Atmosfera în care a avut loc inaugurarea colegiului şi resfinţirea edificiului reînnoit cu gust şi rafinament artistic a respirat în toată cuprinderea sa frăţietatea existenţei laolaltă. Toţi cei prezenţi la impresionantul moment solemn au împărtăşit ca la o agapă creştină darurile primite de la Dumnezeu. Ieşeau la iveală în acele ceasuri prăznuitoare semne ale unui mâine făgăduitor. Tinerii, cu ţinuta lor cuviincioasă, academică mai ales lăuntric, se pregătiseră meticulos pentru binecuvântata clipă. Ofereau prin purtarea lor temeiuri luminoase şi nădejdi îndreptăţite pentru viitor. Lucrarea ce-a urmat în cele câteva luni, implicarea cu entuziasm tineresc şi competenţă a membrilor Colegiului „Sfântul Nicolae“ în activităţi pastorale, dar şi culturale, caritabile şi sociale, a probat convingător viabilitatea acestei făpturi. Ultima lor reuşită, organizarea concertului de ţinută de colinde al Mitropoliei, care a adus la lumină, duminică 14 decembrie 2014, zăcămintele cele de preţ ale spiritualităţii româneşti de toată întinderea Moldovei, a încununat aceste prime aproape trei luni de existenţă rodnică a noii instituţii, ce este în primul rând una a climatului sufletesc şi îmbrăţişării duhurilor.

Trecuseră peste două decenii de când o incintă atee se creştinase. Prefacerea aceasta, spre deosebire de multe altele din societatea românească postdecembristă, ce s-au dovedit doar formale, se arată a fi una de adâncime şi cu o valoare simbolică.