Pregătiri pentru aniversarea Edictului de la Milano

Se vor împlini anul viitor 1.700 de ani de la Edictul din Milano. Numeroase sunt iniţiativele care vor marca evenimentul. La finalul lunii trecute, la Rimini (Italia) s-a desfăşurat aşa-numitul meeting cu intervenţia a numeroşi profesori universitari.

Din întâlnirea dedicată celui de-al 17-lea centenar al Edictului de la Milano a reieşit că figura lui Constantin cel Mare este una complexă. Un împărat care a semnat actul de naştere al libertăţii religioase, dar şi-a păstrat toate puterile şi titlurile, inclusiv titlul de pontifex maximus, apropiindu-se de creştinism în mod treptat.

Născut la Naissus, în Moesia (azi Nisa), la 27 februarie 272, ca fiu al Sfintei Elena şi al lui Constantinus Chlorus (viitorul împărat Constanţiu I), la 25 iulie 306 este proclamat augustus de către armată. Uşor-uşor cucereşte întreaga putere, toate provinciile occidentale sunt reunite sub autoritatea sa şi devine "totius orbis imperator" ("împărat al întregului pământ").

După bătălia de la Podul Milvius de lângă Roma împotriva lui Maxentius din anul 312 îşi schimbă atitudinea faţă de creştinism. Avea să treacă la cele veşnice în duminica Rusaliilor (22 mai) din anul 337, sub acoperişul palatului său de la marginea Nicomediei (astăzi Izmit - Turcia, pe malul Mării Marmara). Cu câteva zile înainte ceruse şi primise Botezul din mâinile episcopului Eusebiu al Nicomediei.

Constantin a pus capăt persecuţiilor creştinilor în teritoriile sale, a dat libertate Bisericii, a restituit bunurile creştinilor şi a sprijinit creştinismul. Edictul de la Milano din februarie-martie 313, prin care se acordă libertate creştinismului, este actul cel mai răsunător.

La meetingul de la Rimini, conform relatării făcute de publicaţia LâOsservatore romano, după încadrarea edictului în contextul istoric contemporan, s-a vorbit despre Constantin şi despre următorii "împăraţi botezaţi", cum ar fi Constanţiu al II-lea, Valentinian al II-lea şi Teodosiu prin ochii şi cuvintele lui Ambrozie. Guvernatorul şi apoi episcopul milanezilor foloseşte argumente extrase din experienţa sa de jurist, înainte de avertismente: Ambrozie se opune "sălbăticiei" puterii civile, afirmând că împăratul nu este mai presus de Biserică, este supus legilor şi este un om în faţa lui Dumnezeu. În acest sens există o posibilitate de salvare şi pentru putere; cine este învestit cu o mare autoritate are mereu nevoie de cineva care să-i amintească de faptul că este făcut pentru infinit, şi nimic din "omenesc" nu poate să umple vreodată năzuinţa sa de infinit.

Decizia lui Constantin de a se îndrepta spre creştinism nu a fost un pas dictat de convenienţă, aşa cum mai continuă să se spună, ci o decizie absolut neaşteptată. "Constantin este o victimă a istoriei, sau mai bine, a necunoaşterii acesteia", a spus unul dintre profesori, căutând să concluzioneze intervenţiile precedente. "Istoria este o materie care de multe ori nu este considerată în mod corespunzător... Constantin este o figură revoluţionară, victimă a miturilor istoriografice contradictorii de pe când era încă în viaţă."

A fost detestat de păgâni şi privit cu neîncredere de creştini; de fapt, gestul său a deschis creştinismul maselor populare. Unul dintre cuiele de la cruce primite de la mama sa Elena - s-a subliniat la Rimini - l-a făcut pinten (frenum) pentru calul său; nu a fost o decizie lipsită de reverenţă, aşa cum ar putea părea la prima vedere, dar un simbol plin de înţeles, ca şi cum ar arăta că creştinismul pune frână puterii.

Edictul de la Milano reprezintă o temă încă de actualitate, la atâtea secole distanţă, "mama tuturor libertăţilor" (profesorul Stefano Alberto), cum a subliniat în raportul său Giorgio Feliciani, profesor de drept canonic. "Libertatea religioasă este afirmată de Carta Drepturilor Omului publicată în 1948 de către ONU. În realitate însă, în multe părţi ale lumii - în mod surprinzător chiar în prima lume, nu numai în ţările în curs de dezvoltare - nu este recunoscută." În ţările democratice occidentale lipsa libertăţii religioase pătrunde mai adânc în societate cu măsuri care tind s-o reducă la un drept privat. "Un prim exemplu a fost acum câţiva ani prin excluderea sărbătorii Crăciunului din agenda omagiu realizată de Uniunea Europeană."

Cel mai bun mod de a proteja libertatea religioasă - a conchis profesorul Feliciani - este de a o exercita, manifestând în mod deschis în societate credinţa proprie.

Constantin cel Mare, unul dintre marii împăraţi ai Imperiului Roman şi primul împărat creştin, rămâne, aşa cum îl numeşte un Martirologiu, "împăratul prea pios, care cel dintâi a dat celorlalţi principi un exemplu strălucit de apărător şi susţinător al Bisericii".