Preot Jerzy Popieluszko

Rareori filmele, chiar dacă se bazează pe fapte reale, pot impresiona în aceeaşi măsură ca şi evenimentele pe care le prezintă. Realitatea este, evident, mai pregnantă decât ficţiunea, ea fiind „viaţa“ în sensul cel mai direct al acesteia. Ficţiunea rămâne dorinţa de a întregi realitatea cu adaosuri pe care autorul le doreşte imparţiale, dar care sunt inevitabil subiective. Nu se poate altfel, fiecare dintre noi interpretează în felul său un fapt petrecut. Diversitatea de păreri, de concepte şi idealuri este, de asemenea, un dar de la Dumnezeu. Faptul este important, deoarece numai aşa putem să ne apărăm de orice ideologie care, ca o amăgire uriaşă, îşi propune tocmai să topească ceea ce fiecare dintre noi are specific, dar şi mai sfânt, în speranţa modelării unei mase amorfe de suflete subjugate, incapabile de a mai decide singure pentru ele. Dorinţa de a ne domina unii pe alţi este o ispită veche, ce renaşte sub diferite forme. Indiferent de substratul ideologic, se poate afirma că toate aceste încercări sunt, fără excepţie, manifestări ale slăbiciunii omeneşti, unde setea de putere şi vanitatea fără margini ne face să uităm de menirea noastră pe acest pământ, de legătura cu Dumnezeu pe care suntem chemaţi să o adâncim pentru a putea, cu ajutorul Lui, să păşim pe calea care duce la viaţa adevărată, la Împărăţia Cerurilor.

În octombrie se vor împlini 25 de ani de la moartea preotului polonez Jerzy Popieluszko, ucis de ofiţeri de securitate polonezi. Un tânăr regizor, Rafal Wieczynski, a dedicat un film acestui preot martir, care a devenit un simbol al rezistenţei spirituale împotriva unei ideologii distrugătoare. Au apărut de-a lungul anilor mai multe filme şi cărţi legate de tristul eveniment din octombrie 1984, dar acest film este cel mai apropiat de realitate, de ceea ce a fost, oricât de îngrozitoare au fost acele întâmplări. Părintele Popieluszko nu a fost un activist politic, el rămânând până în clipa morţii un creştin adevărat, un preot mărturisitor, preocupat de situaţia precară a semenilor săi. Şi acest lucru este foarte bine subliniat în film. În acea perioadă grea, întreg clerul polonez nu s-a lăsat atras într-o dezbatere politică, singurul adevăr apărat fiind cel creştin şi singurul cuvânt propovăduit fiind cel al lui Iisus Hristos.

Jerzy Popieluszko s-a născut la 14 septembrie 1947, într-un sat numit Okopy, care nici măcar nu avea biserică. Cum el, încă de copil, a fost deosebit de credincios, mergea în fiecare duminică şi în fiecare zi de sărbătoare cinci kilometri pe jos, indiferent de vremea de afară, până la biserica din satul învecinat. Marea lui dorinţă era să ajungă călugăr. În 1964, după examenul de bacalaureat la care a obţinut nota maximă, Popieluszko s-a dus la seminarul teologic din Varşovia. A fost luat la armată cu întreaga sa clasă de seminarişti şi trimis într-un regiment unde teologii erau permanent şicanaţi pentru credinţa în Dumnezeu. Cum Popieluszko şi-a afirmat de fiecare dată dorinţa de a deveni preot, a fost în mai multe rânduri încarcerat, fapt care i-a zdruncinat serios sănătatea. După reîntoarcerea la seminar, a stat mai multe luni în spital, unde a fost operat de tiroidă şi a urmat un lung tratament, fiind grav bolnav de inimă. Devenit preot, a fost trimis la o parohie de lângă Varşovia, dar scurt timp după aceea, ca o recunoaştere a excepţionalei sale activităţi pastorale, a fost numit paroh la Biserica „Pruncul Iisus“ din capitala Poloniei. Când în august 1980 muncitorii de la uzinele „Warszawa“ au intrat în grevă, a fost chemat pentru a celebra Sfânta Liturghie în incinta uzinei ocupate de muncitori. Acest eveniment l-a marcat deosebit, el hotărându-se să se angajeze pentru grevişti şi pentru familiile acestora. Pe lângă activitatea filantropică, părintele Popieluszko a început în cadrul parohiei sale o serie de predici care au produs o impresie deosebită, dar care i-au atras şi duşmănia autorităţilor comuniste. A început să primească ameninţări că va fi omorât. A fost acuzat că celebrează „liturghii negre“, unde pe lângă „ritualuri satanice“ sunt exprimate şi idei duşmănoase statului comunist polonez. Se poate vedea cât de absurde au fost aceste acuzaţii citind fragmente din ultima sa predică, ţinută în oraşul Bydgoszcz: „Suntem copii ai lui Dumnezeu şi de aceia nu putem fi sclavi. Filiaţia noastră divină poartă în ea moştenirea libertăţii. Libertatea este dată omului ca o dimensiune a măreţiei sale. Adevărata libertate este cea dintâi calitate a umanităţii…. Datoria creştinului este de a apăra adevărul, oricât l-ar costa. …Pentru că adevărul se plăteşte… Să ne rugăm ca viaţa noastră să fie pătrunsă de adevăr… Să ne rugăm să fim eliberaţi de teamă, de aservire, dar totodată de setea de revanşă şi de violenţă!“. În aceeaşi seară, pe drumul către Varşovia, părintele Popieluszko este arestat împreună cu un prieten al său care conducea maşina. Acesta reuşeşte să fugă şi să transmită peste tot cele întâmplate. Supuse unei enorme presiuni internaţionale, autorităţile poloneze vor anunţa pe 25 octombrie că au găsit corpul neînsufleţit al preotului într-un lac de acumulare. Ofiţerii care l-au arestat şi apoi asasinat pe părintele Popieluszko au fost condamnaţi la ani grei de închisoare. La cererea familiei părintelui, procuratura nu a cerut pedeapsa cu moartea. După 1990, au fost condamnaţi, într-un alt proces, şi generalii care ordonaseră asasinatul.

Filmul dedicat preotului Popieluszko se numeşte „Libertatea este în noi“. Cardinalul Jozef Glemp, care apare în film, îşi aminteşte, cu multă emoţie, de clipele când preotul Popieluszko repeta aceste cuvinte. Când situaţia devenise foarte periculoasă, i-a propus tânărului preot o călătorie de studii la Roma, pe care acesta a refuzat-o imediat. Mulţi se întreabă, în film, dacă viaţa preotului ar fi putut fi salvată, fiindcă nimic nu este trecut cu vederea. Popieluszko era adesea lăsat singur în activitatea sa curajoasă, izolat, multora le era frică să mai vină la biserică şi în apropierea lui fuseseră infiltraţi informatori ai securităţii. Dar, chiar datorită acestei sincerităţi, filmul s-a bucurat în Polonia de un succes deosebit, fiind apreciat de întreaga societate poloneză, inclusiv de cei care se declară atei, ca foarte important.

Îmi amintesc de atmosfera care domnea la Universitatea din Freiburg în toamna anului 1984. Grupuri de studenţi, conduşi mereu de câte un „leader“ comiteau acte de indisciplină, de intimidare a profesorilor care nu se declarau de „stânga“ şi de tulburare a ordinii publice. Se presupunea că aceşti „conducători“ erau trimişi de autorităţile est-germane. După asasinarea părintelui Popieluszko, „agitatorii“ şi-au pierdut orice credibilitate, studenţii refuzând să-i mai urmeze.

În 1997, Biserica Catolică a iniţiat procesul de canonizare a preotului martir.