Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Preoții, oamenii lui Dumnezeu pentru oameni

Preoții, oamenii lui Dumnezeu pentru oameni

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Nicolae Dascălu - 05 Ian, 2021

În ultimele zile din decembrie și în primele zile din ianuarie, luminile sunt aproape stinse la multe instituții din sistemul public, ritmul activității se reduce; ca să intre în regim de sărbătoare, corporatiștii încep meritatele vacanțe. Rămân în flux continuu doar centrele medicale, insti­tuțiile de apărare a siguranței cetă­țenilor, media și furnizorii de utili­tăți. Iar împreună cu acestea, stă de veghe Biserica.

Clopotele catedralelor, bisericilor și mănăstirilor au răsunat prelung în toate aceste zile de sărbătoare, chemând creștinii la sinaxa liturgică de Crăciun și de Anul Nou. Așa cum o vor face și pentru Bobotează, și pentru Soborul Sfântului Ioan Botezătorul.

În această perioadă a începutului de an, pe ulițele satelor de munte sau de câmpie, pe străzi din cartiere îndestulate sau în zone sărăcăcioase de periferie urbană, se văd discrete siluete în haine clericale, purtând pe piept jugul cel bun al lui Hristos. Ei vin acum cu busuioc și găletușa de agheasmă să aducă în casele enoriașilor binecuvântare și speran­ță. Așa cum au făcut-o, poate mai mult ca niciodată, în cursul anului cu pandemie, echipați regulamentar, gata să fie de ajutor. Și în țară, și în comunitățile românești de departe, preoții noștri au arătat că sunt oameni ai credinței, cu dragoste de oameni: prin rugăciune și prin sfaturi înțelepte, prin bucata de pâine împărțită cu aproapele, prin colectele frățești făcute la îndemnul ierarhilor pentru susținerea unor proiecte sociale, dar și prin empatia profund umană de a împărtăși durerea, încercările și bucuriile celor din parohie. Poate că nu toți au atins perfec­țiunea prin cuvintele și acțiunile lor, dar au fost acolo, aproape, și când a fost mai greu au încredințat Domnului Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor, taina vindecării nepu­tințelor și împlinirea a ceea ce lipsea.

Am trăit în anul Domnului 2020 paradoxul suprapunerii de atitudini privind preoțimea, de la evlavia și buna-cuviință a poporului dreptcredincios, care participă la activitățile bisericești, până la reacții de bolșe­vism agresiv, pigmentate cu bruta­lități verbale în spațiul public. Dar preoții noștri știu să învețe din toate, pentru că sunt oameni anco­rați în realitățile societății de tranziție. Respectă tradiția, dar nu sunt refractari la nimic din ceea ce este benefic pentru oameni. Au inteligența de a cumpăni modul în care este apreciată munca lor; totodată, au simțul umorului și pricep, prin urmare, dacă sunt ținta ironiilor amicale sau a celor înveninate de interese meschine. Ei știu deci că nu poate fi așa de mare tulburarea, recitind cuvântul Apostolului Neamurilor către Corinteni: „Huliți fiind, ne rugăm. Am ajuns gunoiul acestei lumi, ca măturătura tuturor, până astăzi” (1 Corinteni 4, 13).

Noi știm că răsplata muncii preotului nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu. Slujirea preoțească ar fi mai de plâns decât toate profesiile și meseriile din lume dacă nu am privi acolo Sus, către Soarele drep­tății. Mulți dintre preoții de astăzi au specializarea necesară pentru a putea să practice cu succes alte profesii. Ar putea fi medici, psihologi, profesori, muzicieni, ingineri, traineri de dezvoltare personală, oameni de afaceri, demnitari publici, însă ei își împlinesc cu modestie vocația de vestitori ai Evangheliei între oamenii acestor generații.

Deși nu totdeauna reflectată în sondaje, prețuirea societății există și se raportează la beneficiile pe care ei le aduc, direct sau indirect, pentru comunitatea în care au fost rânduiți de Biserică să lucreze, cu timp și fără timp. Preotul este gospodarul bisericii, cel mai vechi și mai de cinste așezământ din sate și orașe. Biserica din centrul satului unește trecutul cu viitorul, într-o cultură a învierii și continuității. Preotul veghează la păstrarea identității spirituale și culturale, cultivă moralitatea tradițională și respectă demnitatea fiecărei persoane. În cursul săptămânii are grijă de sfântul locaș și se îngrijește de sufletele enoriașilor săi. În weekend nu pleacă nicăieri, e tot acolo, săvârșind Sfânta Liturghie și alte slujbe, la cererea creștinilor. De aceea, când i se adresează, oamenii îi spun simplu: Părinte. El tămăduiește sufletele rănite, dă hrană celui flămând și însetat, îi cercetează pe cei bolnavi, dă cuvânt de îndreptare celor ce greșesc, îi conduce pe drumul către veșnicie pe cei care pleacă din această lume și îi primește cu bucurie pe pruncii care intră în ea.

Adesea, timpul dăruit păstoriților săi întrece cu mult timpul acordat propriei familii. E și aceasta o confirmare că preoții noștri sunt la datorie, oameni ai lui Dumnezeu pentru oameni.