Prezentare de carte: Mărturie vie a Sfântului Munte

Explozia de literatură duhovnicească manifestată după anul 1990 în România a oferit cititorilor o serie întreagă de cărţi religioase şi teologice. Cu ajutorul lor, majoritatea creştinilor au luat contact cu tradiţia Bisericii Ortodoxe, apropiindu-se mai mult de diferitele lăcaşuri călăuzitoare şi de sfinţii pe care acestea le-au dat.

Semnalăm astfel volumul „Mărturie Vie a Sfântului Munte, glasuri contemporane din Muntele Athos“ la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Prezenta carte este o autentică mărturie despre viaţa monahilor din Sfântul Munte, cuprinzând o colecţie de istorisiri, omilii, conferinţe, autobiografii şi apoftegme.

Textele din acest compendiu au fost culese, traduse şi îngrijite într-o primă ediţie de către ieromonahul Alexander Golitzin, vieţuitor în obştea sfintei Mănăstiri Simonopetra.

Editorul acestei cărţi este un erudit monah athonit, profesor de Teologie Patristică la Universitatea Marquette, Wisconsin, SUA. La noi în ţară a mai apărut de acelaşi autor în traducerea diac. prof. dr. Ioan I. Ică jr., Mistagogia: Experienţa lui Dumnezeu în Ortodoxie.

Conţinutul cărţii, cuprins în 345 de pagini, este precedat de un cuvânt de mulţumire al editorului, în care îşi exprimă recunoştinţa către toţi cei care l-au sprijinit la apariţia acestui volum.

În prefaţă, părintele Alexander mărturiseşte că toate materialele cuprinse în volum au în comun faptul că „au fost scrise despre şi de către călugări atoniţi, ... fiind lucrarea uneia dintre cele douăzeci de mănăstiri împărăteşti de la Muntele Athos, Simonopetra“.

Tot ieromonahului Alexander Golitzin îi aparţine şi introducerea cărţii, în care expune un scurt excurs despre istoria Muntelui Athos, rânduiala şi traiul zilnic ale călugărilor athoniţi, arătând că „sensul monahismului este Evanghelia însăşi“.

Ediţia românească, tradusă din limba engleză de Ioana Dumitrache Lupescu, este structurată în cinci părţi mari: „În drum spre Sfântul Munte“; „Grădina Maicii Domnului şi poartă a Împărăţiei“; „Cuvintele Părinţilor“; „Părintele duhovnicesc“; „Sfântul Gherman de Alaska, Athosul în America şi darul făcut de America Athosului“, şi se termină cu o bibliografie adnotată referitoare la Muntele Athos.

Prima parte, „În drum spre Sfântul Munte“, este dedicată părintelui arhimandrit Placide Desille, în care cititorul este familiarizat cu Muntele Athos şi monahismul ortodox.

Partea a II-a, „Grădina Maicii Domnului şi poartă a Împărăţiei“, cuprinde trei teme. Maica Fecioară, apărătoare, pildă şi călăuzitoare a creştinilor către împărăţia cerurilor; viaţa Sfântului Simeon, Izvorâtorul de mir, extras din Sinaxarul Ortodox şi, în încheiere, Tomul aghioritic.

Partea a III-a, „Cuvintele Părinţilor“, cuprinde un studiu introductiv al părintelui Macarie, în care acesta stăruie asupra actualităţii cuvintelor şi istorisirilor Părinţilor, evidenţiind înrudirea permanentă a textelor din secolul al IV-lea bizantin sau din vechea Rusie cu cele contemporane.

Partea a IV-a are în alcătuire conferinţe şi interviuri ale părintelui arhim. Emilianos, stareţul Mănăstirii Simonopetra, despre rolul părintelui duhovnicesc în viaţa bisericii. Corpusul lucrării se încheie cu partea a V-a, care cuprinde o istorisire despre aducerea sfintelor moaşte ale Sfântului Gherman de Alaska în Grecia, precum şi primele două cuvântări în cinstea acestuia.

Firul roşu al cărţii dezvoltă ideea gândirii soborniceşti a părinţilor, evidenţiindu-se faptul că dacă realităţi cum ar fi: împărăţia cerurilor, îngerii, sfinţii şi minunile reprezintă o lume îndepărtată de societatea contemporană, secularizată, pentru părinţii atoniţi, această dimensiune a existenţei constituie preocuparea lor zilnică, fiind mai reală chiar decât însăşi viaţa materială.

Ieromonahul Alexander Golitzin oferă cititorilor din România o mărturie vie a vieţii monahale din Athos, subliniind rolul duhovnicesc al monahilor pentru întreaga creaţie: „Călugării de la Athos ne aduc aminte de natura şi chemarea noastră de creştini. Ei ne reamintesc faptul că Biserica, noua creaţie, a fost chemată din lume pentru a fi mântuirea lumii. Călugării au fost întotdeauna şi vor continua să fie conştiinţa sobornicească a Bisericii, mărturia vocaţiei ei universale… Este nevoie de sminteala retragerii ascetice pentru a se putea surpa idolii culturii contemporane, aşa cum s-a întâmplat şi cu cei ai lumii noastre. Avem nevoie de mărturia proorocului, de Evanghelia pe care omul purtător de duh ne-o vesteşte prin însăşi persoana sa. Avem nevoie de sfinţi asemenea Părinţilor pe care cititorul îi va întâlni în textele ce urmează. Ne sunt necesari acum, aşa cum erau necesari şi la începutul secolului al IV-lea“.