Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Prezentare de carte: „Pregăteşte-ţi o bună apărare când vei învia!“

Prezentare de carte: „Pregăteşte-ţi o bună apărare când vei învia!“

Un articol de: Dragoș Dâscă - 10 Apr, 2009

Episcopul este „omul inspirat şi dumnezeiesc, învăţat în toată cunoştinţa sfântă“, ne învaţă Sfântul Dionise Areopagitul. Un astfel de arhiereu a fost şi Asterie al Amasiei, un alt rod binecuvântat al Capadociei. Nu s-a bucurat de faima marilor Părinţi Capadocieni: Sfinţii Vasile al Cezareei Capadociei (330-379), Grigorie al Nazianzului (329-389) şi Grigorie al Nyssei (330-395), şi, prin urmare, se cunosc puţine date despre viaţa şi activitatea lui Asterie. Se ştie că era de formaţie sofistă şi că a fost episcop înainte de 390 la Amasia, oraş din Pont, unde i-a urmat lui Eulalios la episcopat. S-a săvârşit din această viaţă având o vârstă înaintată, la o dată neştiută, în prima jumătate a secolului al V-lea.

Prilejul acestui scurt periplu de istorie patristică îl constituie publicarea la Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă a volumului Omilii şi Predici, cuprinzând diverse scrieri (puţinele care au mai supravieţuit până la noi) ale lui Asterie, episcopul Amasiei, această carte fiind rezultatul efortului de traducere din limba greacă realizat de vrednicul de pomenire pr. prof. Dumitru Fecioru.

Se ştie că Asterie a făcut o intensă misiune pentru îndreptarea moravurilor contemporanilor săi. Precum arată această carte, el a fost un scriitor preocupat îndeosebi de etica creştină, multe dintre paginile sale amintind de ascuţimea şi de aplombul moralizator al Sfântului Ioan Gură de Aur. Autorul mărturiseşte: „Toate aceste cuvinte ţintesc spre un singur scop, anume că se cuvine să trăim ca nişte creaturi de o zi, aşteptând semnalul ieşirii din viaţă“. Ideea că această viaţă se constituie în pledoaria pe care creştinul o va face în faţa Marelui Judecător reprezintă un alt reper în jurul căruia pivotează strădaniile sale oratorice. Atât omiliile, cât şi predicile sunt îmbibate de vocabularul juridic al vremii, dar, datorită măiestriei retorice, acest lucru nu afectează stilul, ci, dimpotrivă, creează un impuls mobilizator. Faptele creştinului sunt haina cu care se va îmbrăca pentru a se înfăţişa la judecată; fiecare poartă o haină conform cu felul său de vieţuire, fie este strălucitor şi cinstit, fie că este rău, asemenea unei haine sărăcăcioase: „În felul în care se spune că Abel strigă către Dumnezeu, în acelaşi chip se va spune că fapta cea bună dă mărturie despre cel ce a săvârşit-o...“. Tema rugăciunii este, de asemenea, tratată de episcopul Amasiei în omiliile sale. Rugăciunea este bogăţia cea mai mare şi mai frumoasă care face să înflorească viaţa şi asigură mântuirea, iar „cel care se roagă seamănă cu un răstignit şi după atitudinea trupului şi după starea lui sufletească“. Postul este „icoană a vieţii viitoare“, iar creştinul nu trebuie să fie nepăsător sau să se descurajeze din cauza unei părute greutăţi fiziologice, fiindcă „în post sufletul are chipul lui Dumnezeu“.

Celor care, din cauza lipsei de cultură, acuză creştinismul că ar fi o religie antifeminină sau care înjoseşte femeia, recomandăm citirea cu răbdare a Predicii la textul din Evanghelia după Matei: Dacă este îngăduit omului să-şi lase femeia lui pentru orice pricină. Cităm şi un pasaj elocvent: „«Bărbaţilor», îngrijirile femeilor voastre să vă umple de ruşine! Oricât de mult aţi putea să vă supăraţi, puneţi în paralel durerile unei singure naşteri cu supărările pricinuite de femeie şi veţi găsi că motivul supărărilor voastre este învins“. Asterie consideră că un alt exemplu pentru importanţa cinstirii femeii îl reprezintă soţia lui Iov, care nu-l împinge pe acesta la hulă din răutate, ci din iubire; doar ea i-a stat mereu aproape, curăţindu-i rănile şi fiindu-i părtaşă la suferinţă: „Pentru aceea, din pricina dragostei prea mari şi peste măsură pentru bărbat, a căzut şi în păcatul hulei lui Dumnezeu: pentru ca bărbatul său să nu se mai chinuie mult timp şi să nu-l mai vadă în nenorocirile fără de sfârşit“.

Importanţa deosebită a acestei cărţi este amplificată şi de atestarea folosirii semnului Sfintei Cruci de către creştinii acelor veacuri de început ale creştinismului. O întâlnim în Ecfrasă la mucenicia preaslăvitei Muceniţe Eufimia (lectură obligatorie pentru cei pasionaţi de pictura bizantină): „În timp ce se roagă, se vede deasupra ei semnul căruia se închină creştinii şi pe care şi-l fac...“. Nu în ultimul rând, tot în paginile prezentului volum (la Cuvânt de laudă la Sfinţii Mucenici) găsim menţionată cinstirea sfintelor moaşte de către creştinii veacului al IV-lea şi trebuie să subliniem că, în timpul controverselor iconoclaste, scrierile lui Asterie au fost folosite drept argument pentru vechimea şi legitimitatea cinstirii şi închinării la sfintele icoane.

Omiliile şi predicile fericitului episcop Asterie al Amasiei ne arată că moravurile societăţii au rămas aceleaşi, că ostilitatea împotriva vieţuirii creştineşti e mai frecventă în rândul creştinilor decât în cel al păgânilor, dar responsabilitatea ne aparţine. Orice creştin trebuie să ia aminte la felul său de viaţă; fiecare creştin trebuie să-şi însuşească îndemnul: „Pregăteşte-ţi o bună apărare când vei învia!“.