Prezentare de carte: „Pridvoare ale Cerului“

De la Catedrala patriarhală din Bucureşti şi până la Mănăstirea Zamfira de pe valea Teleajenului, pe o distanţă de 314 pagini de tipar de înaltă calitate, se desfăşoară înaintea cititorului dornic de frumuseţi duhovniceşti imaginea a 34 de vetre mănăstireşti ce însumează secole de istorie, de trăire creştinească, de rugă şi trudă sfântă.

O carte-eveniment ce ne lipsea, carte izvorâtă din gândul şi sufletul Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, care o şi împodobeşte cu un scurt, dar cuprinzător cuvânt-înainte.

În cuvântul său, Părintele Patriarh Daniel sintetizează monahismul ca fiind: „un izvor de evlavie şi cultură a sufletului, fără extreme şi fără fanatisme, paşnic şi pastoral, călăuzitor tuturor celor ce vor să fie luminaţi de Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos!”, iar mănăstirile adevărate: „cetăţi ale rugăciunii de noapte şi făclii de înviere pentru suflet” (p. 3).

După prezentarea firească a celei dintâi mănăstiri a Ţării, „maica tuturor bisericilor Valahiei”, cum afirma Nicolae Iorga, Catedrala patriarhală „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, ctitoria Voievodului Constantin Şerban Basarab (1654-1658), a Paraclisului cel Vechi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” şi „Sfânta Cuvioasă Parascheva” - ctitoria domnitorului Nicolae Mavrocordat şi a familiei sale, dar şi a Paraclisului cel Nou, ocrotit de sfinţii Grigorie Luminătorul Armeniei, Daniil Sihastrul şi Ilie Tesviteanul, ctitoria (din anul 2008) a Părintelui Patriarh Daniel, mănăstirile şi schiturile sunt prezentate pe rând.

Mai întâi, Stavropighiile: „Sfânta Maria” - Techirghiol, Schitul Dragoslavele şi Schitul „Sfânta Ana” - „Cota 1400”, apoi Sfânta Mănăstire Antim - Paraclis patriarhal.

Urmează apoi, în ordine, Mănăstirile: Caraiman, Căldăruşani, Cernica, Cheia, Chiţorani, Christiana, Cornu, Crasna, Darvari (schit), „Duminica Sfinţilor Români” (Paraclis patriarhal), Găneasa (schit), Ghighiu, Ianculeşti, Jercălăi („Sfânta Maria” - Schit), Mălăieşti, Parepa, Pasărea, Pissiota, Plumbuita, Radu-Vodă, Samurcăşeşti, Sinaia, Sitaru, Snagov, Stavropoleos, Suzana, Turnu, Ţigăneşti şi Zamfira.

Albumul este opera unui colectiv de redacţie coordonat de părintele arhimandrit Timotei Aioanei, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie şi monahia Atanasia Văetişi. Ilustraţia aparţine domnului Laurenţiu Tătulescu, prelucrată de sora Simona Bucan, iar grafică este opera doamnei Ioana Bita Giulea.

Tiparul a fost executat la Tipografia Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, la Bucureşti, în cursul lunii septembrie a acestui an.

Alcătuit după o rânduială temeinică, albumul „Pridvoare ale Cerului” - are menirea de a transpune în imagini istoria fiecărui sfânt aşezământ prezentat dintru începuturi şi până astăzi, zbuciumul existenţei sale în timp, valorile sale murale, iconografice sau bibliofile, dar şi jertfa şi credincioşia vieţuitorilor săi.

Deopotrivă cronică, album de artă şi ghid turistic, cartea părinţilor arhimandriţi Timotei şi Teofil te introduce în atmosfera caldă şi mângâietoare a vieţii de mănăstire ortodoxă românească.

Lumina ilustraţiilor, simplitatea şi eleganţa expresiei textului îşi pun amprenta pe o carte care emană eleganţă, distincţie şi rafinament grafic.

Într-o perioadă destul de dificilă din punct de vedere economic, albumul „Pridvoare ale Cerului” reprezintă o împlinire. Pe lângă aceasta, însă, frumuseţea şi bogăţia informaţională a alcătuirii îl aşază printre lucrările de referinţă ale momentului, şi asta, într-o perioadă de timp în care încă se publică destul de mult şi de diversificat.

Lucrarea aceasta mai are încă un merit, dincolo de cel cultural! Ea are meritul de a umple un gol existent de prea multă vreme în literatura de specialitate.

În general creator de valori, poporul român nu a avut întotdeauna aptitudinea de a şi mediatiza şi valorifica valorile sale, unele dintre ele adevărate creaţii de geniu.

„Pridvoare ale Cerului” - albumul plămădit de Patriarhul Ţării - împlineşte, de fapt, tocmai această lipsă… El scoate la lumină şi pune în lumină o parte din marile valori născute de vieţuitorii mănăstirilor noastre, din dragoste pentru Dumnezeu şi pentru Biserica Sa, şi întreţinute de-a lungul vremilor cu multe suferinţe, „creştineşte îndurate”, cu râuri de lacrimi şi multă nădejde!