Primim de la cititori: Aşa e bine?

Una dintre expresiile des întâlnite în vocabularul unui creştin ortodox, din păcate, o formează cuvintele „aşa e bine“. Nu de puţine ori, persoane din aproape toate categoriile sociale folosesc această expresie drept explicaţia sine qua non pentru întărirea unor gesturi, fapte sau activităţi din viaţa creştină. De pildă, la întrebări ca „De ce trebuie să venim la Biserică, de ce trebuie să ne spovedim, împărtăşim, să participăm la slujbele Deniilor, să chemăm preotul acasă pentru sfeştanie… (şi întrebările pot continua…), răspunsul celor mai mulţi este unul singur: „Aşa e bine“. Gândind în acest mod, credinţa creştină îşi pierde din valoarea ei dumnezeiască şi se transformă într-un simplu gest cutumiar lipsit de sens şi importanţă. Aceste persoane fie nu au aflat încă sau nu au căutat un răspuns relevant, fie nu sunt interesate de efectele gesturilor lor sau li s-a oferit o explicaţie ambiguă, lipsită de formă şi sens. De aceea, considerăm necesar să precizăm care sunt efectele anumitor gesturi pe care le împlinim în viaţa noastră creştină. Dumnezeu nu a creat nimic fără nici o cauză anume. Cu toate că în cartea Facerii găsim cuvintele prin care se afirmă la sfârşitul fiecărei zile „a văzut Dumnezeu că este bine“, nu putem înţelege prin acestea un argument în favoarea utilizării expresiei în discuţie. Nici nu cred, de altfel, că cei care folosesc această expresie se bazează pe argumente de acest fel. Oricum, în versetele amintite este vorba de cu totul altceva, ştiindu-se faptul că încununarea creaţiei lui Dumnezeu o constituie facerea omului. Iată deci, o primă explicaţie plauzibilă a folosirii expresiei. Totul trebuia să fie bine pentru ca, prin aducerea omului la viaţă, traiul acestuia să se desfăşoare în condiţii optime. Întorcându-ne la tema propriu-zisă, folosirea expresiei „aşa e bine“ în viaţa creştină reprezintă un pericol de mistificare a credinţei, un mod greşit de înţelegere a ei, pe care, fără să o conştientizeze, cei care utilizează expresia în cauză, o împlinesc. Creştinul ortodox trebuie să fie conştient că orice lucru pe care îl practică în materie de credinţă are o fundamentare solidă, o explicaţie ce trebuie să îi vină în cuget când îndeplineşte un anume ritual. Bunăoară, în cazul întrebărilor de mai sus, răspunsurile potrivite acestora au menirea de a lumina sufletul creştinului, de a-l face să se apropie de Dumnezeu, de a-I descoperi voia, de a intra în comuniune cu El, prin Sfintele Taine, de a se împărtăşi de harul divin prin ierurgiile la care participă, altfel spus, pentru a se apropia de Dumnezeu şi de a-L trăi pe Acesta şi cu Acesta în viaţa lor. Desigur, până a ajunge la un astfel de răspuns, credincioşii pot întreba persoanele competente în materie de teologie (duhovnici, profesori de religie) pentru a primi lămuriri în legătură cu semnificaţia practicării unui anume gest. Credinciosul trebuie să fie preocupat de întrebarea firească: „De ce facem un anumit lucru legat de credinţă?“. Nu este suficient să trasăm doar anumite reguli pe care urmează să le respectăm şcolăreşte întocmai. Orice gest al creştinului are o anume bază teologică în învăţătura adusă şi descoperită nouă oamenilor de Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Fără cunoaşterea semnificaţiei unui anumit gest, valoarea actului săvârşit se pierde. „Bate şi se va deschide, caută şi vei afla“ sunt cuvintele Domnului care ne spun clar să nu cădem într-un automatism religios, într-un formalism fără sens, ci, din contră, prin aceste cuvinte Dumnezeu Se lasă provocat pentru a fi descoperit şi înţeles atât cât pot oamenii să o facă. Folosirea expresiei „aşa e bine“ paralizează viul credinţei, reducându-l la un formalism sever. Care ar fi cauzele întrebuinţării acestor cuvinte? De cele mai multe ori, dezinteresul credincioşilor sau lipsa catehizării sistematice. În orice caz, însă, pentru a nu fi puşi în situaţia de a folosi o astfel de expresie, neconformă cu trăirea creştinească, în care sufletul aşteaptă însetat să primească adevărul învăţăturilor de credinţă, este necesar să căutăm şi să aflăm răspunsurile relevante. (Alexandru MEŞTEROAIE)