Primim de la cititori: Colinda - icoana Împărăţiei lui Dumnezeu

Colindele duc asemenea îngerilor şi păstorilor vestea divină din casă în casă, de la suflet la suflet. În numele Mântuitorului, al Evangheliei Lui, colindele se adresează tuturor, învăţaţi sau mai puţin învăţaţi, oameni de rând sau cu dregătorii înalte:

„Ia sculaţi voi- boieri mari,/ Florile dalbe/ Ia sculaţi, români plugari.../ Că vă vin co-lindători/ Noaptea pe la cântători/ Şi v-aduc pe Dumnezeu/ Să vă mântuie de rău./ Dumnezeu adevărat/ Soare-n raze luminat.“

Bucurie după bucurie, sărbătoare după sărbătoare e vestea colindelor şi mesajul Crăciunului. Oamenii se bucură şi au conştiinţa prezenţei lui Dumnezeu, simt că El vine în lume, că se coboară la făptura Lui şi o înoieşte cu harul Lui, împărtăşindu-i bucuria noului început.

Ne amintim de unul dintre cele mai cunoscute colinde, „O, ce veste minunată“. Acest colind, imnul sufletului poporului românesc - este sinteza întâlnirii în cântec, răspunsul Evangheliei Naşterii cu simţirea tainică a sufletului curat românesc. „Fiul Cel din vecie, ce L-a trimis Tatăl mie“. L-a trimis să „se nască în lume pentru oameni, să ia chip şi faţă omenească“, cum spunea părintele Galeriu, pentru ca pe om să-l îndumnezeiască şi să vadă Faţa Tatălui Ceresc.

Iată un alt frumos colind ce ne spune: „Vreau cu îngerii-împreună/ Să cânte azi vestea cea bună/ Că din ceruri s-a dat jos/ Domnul meu Iisus Hristos/ Cu Maria, Sfânta Mamă/ Vreau să stau şi să-mi dau seama/ Cum Copilul Cel Ceresc/ A luat chip omenesc.“

Relaţia cer şi pământ este desăvârşită de întruparea lui Hristos, care nu rămâne numai o axiomă a creaţiei din nou, ci e îmbrăcată în cântec de slavă şi iubire faţă de Creator şi zidită în sufletele celor ce-L iubesc şi-L slăvesc pe Dumnezeu Cel Întrupat. Însă Taina Întrupării se săvârşeşte într-un chip unic: din Fecioara Maria. De aceea, lirismul colindelor este o lecţie de puritate sfântă închinată şi Maicii Domnului, care e şi Maică lui Hristos, dar şi celor pentru care vine Hristos.

Antinomic, Maica Domnului e şi Maica Bisericii, iar icoana din sufletul colindelor e icoana Întrupării lui Hristos-Cuvântul.

„... Steaua străluceşte/ Şi lumii vesteşte/ Că astăzi curata,/ Prea nevinovata/ Fecioara Maria/ Naşte pe Mesia.“ Fiul lui Dumnezeu se naşte din Fecioară. Numai o fecioară preacurată poate oferi trup, vas ales Fiului lui Dumnezeu. Numai un vas nou şi ales poate aduce înnoirea omenirii şi recreaţia ei, înomenirea Fiului lui Dumnezeu e mântuirea Omului.

Faptul Întrupării şi al Naşterii dumnezeieşti a lui Hristos e nou, atât în ceea ce priveşte Cerul care se pogoară, cât şi ofranda pământului care se înalţă în persoana Fecioarei Maria. Aşa mărturisesc colindele, dreapta şi sfânta credinţă ortodoxă, preacinstind-o pe Maica Domnului.

Vedem, aşadar, Icoana Pruncului Divin şi a Maicii Preacurate, iar de jur-împrejur „Turma Domnului“- Biserica. Iată ce cântă colinda - icoana Împărăţiei lui Dumnezeu întrevăzută de Ziua Naşterii Domnului, prima zi a luminii zilei a 8-a, Iisus Hristos, Mesia Cel Prea Dorit ce se dăruieşte Bisericii ca ofrandă şi ca dar al Părintelui Ceresc făcut lumii pentru a reprimi răspuns dragostea creaturii pentru Creator. Colinda ne aduce în prim plan Pruncul pe care-L împodobeşte cu o atenţie sacră ca să-l putem contempla, iar în colindă se vorbeşte despre o „Piatră nestemată ce plăteşte lumea toată“. Însuşi Mântuitorul revelându-Se pe Sine drept „Piatra cea din capul unghiului“, temelia Bisericii şi a lumii.

Întrucât Crăciunul e taina re-creării Cosmosului pe Piatra Hristos, mărturisit atât de curat în Ortodoxie, pe temeiul acestei sărbători de dor s-a zidit spiritual neamul nostru românesc, iar imnul spiritual al românilor e colina de Crăciun.

E sărbătoare de dor pentru că în colindă simţim dorul de a ne reîntoarce acasă, la Poarta Raiului, la Casa Tatălui şi Bucuria Duhului Sfânt prin Hristos-Domnul. Iisus e Odorul Suprem şi Dorul Sfânt al omului duhovnicesc.

Pe Hristos - frumuseţea neasemuitei iubiri, icoana vie şi adevărată a Creaţiei, modelul absolut al Înţelepciunii, al luminii adevărului şi al iubirii - ne putem zidi, reface, restaura toţi şi fiecare, primindu-L cu o inimă curată şi nouă, precum mărturiseşte colindul:

„Spre tine, Doamne Sfinte,

Îndrept inima şi mintea

Şi te rog, în pieptul meu

Să-ţi alegi culcuşul Tău.“