Primim de la cititori: Criza economică versus criza fiinţei umane

Iată-ne ajunşi în prag de sfârşit de an 2008, într-un secol al speranţei şi într-un mileniu al unei mult dorite schimbări care încă întârzie să apară...

Omul, această creatură care poartă pecetea înrudirii divine, nutreşte şi potenţează continuu o împlinire. O împlinire în uman a divinului şi a umanului în divin. Simte nevoia de prezenţa divinului, o prezenţă ideatică şi inefabilă pentru mulţi. O prezenţă care, evident, există, însă care a suferit numeroase avarieri, avarieri provocate tocmai de atitudinea indiferentă şi antropocentrică a însăşi fiinţei umane.

De ce am început aşa acest articol, un articol care nu urmăreşte să tragă concluzii, ci, din puţin, să ofere răspunsuri?

Pentru că, încă după 2.008 ani de când nădejdea şi mântuirea omenirii au luat formă concretă în persoana Pruncului din Bethleem, Cel care a făcut cerul şi pământul numai cu cuvântul, omul secolului al XXI-lea, tăgăduie... Tăgăduie această prezenţă a lui Dumnezeu şi îi reneagă orice lucrare. Homo novus se conduce dupa „Noua Ordine“ care crează noi viziuni şi idealuri în sufletul acestui om al mileniului trei... Tăgăduie şi nu are încredere! Şi cum face, mai concret, acest lucru? Iată cum!

Criza. Un eveniment de talie mondială care ocupă fără rezervă centrul discuţiilor şi frământărilor actuale. Implicaţii monetare de ordinul numerelor la care nici măcar nu poţi gândi că există. Criza este înţeleasă prin asociere cu alţi termeni explicativi: dezechilibru, agitaţie, teamă, frică ş.a. Cuvântul criză vine din grecescul krisis (criză, dar şi gândire sau judecată); un fapt în sine care se foloseşte şi vizează întregul ansamblu de slăbiciuni umane, stimulate şi activate de însăşi declanşarea lui.

Privită prin prisma unui ochi realist, criza exista cu adevărat şi are implicaţii destul de profunde în bunul trai al societăţii noastre. Din cauza acestei crize economice, multe firme sunt în pragul falimentului, iar mulţi oameni au rămas fără un loc de muncă care asigura, poate, masa zilnică a unei familii.

Însă, tragismul situaţiei îl reprezintă alt aspect...

În loc ca omul să-şi schimbe câtuşi de puţin, măcar în aceste momente de criză monetar-socială, atitudinea aflată în limita ostilului faţă de divinitate şi să încerce o remediere a relaţiei divino-umane, prin „înalta umilire“, el, această entitate lipsită de identitate, nu recunoaşte... Criza este un fapt al întâmplării şi nicidecum o implicare, ca de multe ori, a lui Dumnezeu, prin atenţionare, spre trezirea umanităţii din greul somn al indiferenţei... Nu! Dumnezeu e „acolo“, noi -„aici“...

Am uitat de prezenţa Preaînaltului şi Atotputernicului care poate să răstoarne cu uşurinţă orice sistem bancar sau de altă formă, numai ca omul să-şi dea seama că El există şi, mai mult decât atât, că este şi iubit de El.

Aşadar, adevărata criză a societăţii contemporane o reprezintă nu cea economică, ci criza de identitate a fiinţei umane într-o plină expansiune a globalizării şi a uniformizării. Aceasta este, pe bună dreptate, criza! Banii vin şi pleacă. Problemele provocate de ei, sau mai degrabă de lipsa lor, îşi găsesc rezolvare cu mai multă uşurinţă decât ne putem noi gândi. Sau, pentru unii, nu se vor rezolva nicodată...

Însă, criza spirituală a societăţii noastre, în general, şi a fiinţei umane, în particular, cu greu îşi poate găsi lecuirea...

Cuvântul evanghelic „căutaţi împărăţia lui Dumnezeu...“ nu-şi mai găseşte ecou în nici un ungher al sufletului uman. Iar asta, pentru că lupta noastră nu este împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva puterilor, împotriva stăpânilor întunericului acestui veac“ (Efeseni 6, 12), şi omul a renunţat la luptă.

Fiinţa umană se identifică astăzi nu prin ceea ce este ea ontologic, ci prin ceea ce are, precum odinioară Feuerbach spunea că omul este ceea ce mănâncă. Însă, Schmemann a găsit atunci răspuns la această eroare a lui Feuerbach. Da! Omul este ceea ce mănâncă: „când te vei uni cu Hristos, mâncând Trupul Său şi vei bea Sângele Său, vei fi, desigur, ceea ce ai mâncat“. Aşa putem spune şi azi că omul este cu adevărat identificat cu ceea ce are, atunci când Îl are pe Dumnezeu, când doreşte îmbogăţirea în Dumnezeu. Atunci, centralitatea ocupaţiilor lui nu mai este ţinută de lucrurile şi acţiunile antropocentriste, ci de lucrurile şi acţiunile care au legătură cu Dumnezeu.

Foarte frumos se exprimă Sfântul Ioan Gură de Aur, care zice: „Îngrijeşte-te de ale lui Dumnezeu şi Dumnezeu se va îngriji de ale tale“. Valabilitatea continuă a vorbelor acestui mare far al Ortodoxiei, care este Sf. Ioan Hrisostom, rămâne şi răsună neîncetat peste multe veacuri.

Omul contemporan are nevoie de identificare, de identitate, de autenticitate. Iar toate acestea nu le putem dobândi decât numai în şi cu Dumnezeu. Iar aceasta, pentru că omul nu este numai trup, ci este şi suflet, substanţă imaterială care reflectă înrudirea sa divină. Sufletul este cel care poartă însemnele autenticităţii şi identităţii.

Oricât ar încerca omul să-şi rezolve problemele tot prin forţele proprii, de fiecare dată va ajunge la acelaşi rezultat caracterizat ca eşec. Iar omul tot încearcă şi se străduieşte, însă de fiecare dată fără rezultat. Nu poate admi-te, în primul rând, că are nevoie de ajutor. După atâtea nereuşite ar trebui să ajungă la măsura adevăratei înţelepciuni, înţelepciunea smereniei. „Nimic nu dispune totuşi sufletul atât de mult spre iubirea de înţelepciune ca necazul“ (Sf. Ioan Hrisostom).

Aşa cum vedem, Dumnezeu ne propune „exerciţii“ de învăţare şi de înţelepciune, iar unul din aceste exerciţii este chiar această criză economică, care îşi va găsi cu siguranţă rezolvarea tot în mila Bunului şi Stăpânului.

Iar noi să fim găsiţi tot în genunchi, aşteptând şi nădăjduind o schimbare în mai bine a însăşi fiinţei noastre.