Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Primim de la cititori: Iubire înseamnă să-ţi pui sufletul pentru fratele tău
Dumnezeu-Tatăl din iubire hotărăşte să răscumpere din robia păcatului pe toţi urmaşii lui Adam prin jertfa crucii Unicul Său Fiu, Iisus Hristos, Domnul nostru: „Căci Dumnezeu aşa de mult a iubit lumea, încât pe singurul Său Fiu l-a dat ca tot ce crede în El să nu moară, ci să aibă viaţă veşnică“ (Ioan 3, 16). Iubirea este cea mai mare dintre porunci şi cea mai înaltă dintre virtuţi. Hristos Domnul din iubire a venit printre noi, chip de rob luând, smerindu-se pe Sine, ascultător făcându-se Tatălui până la moarte şi încă moarte de cruce. (Filipeni 2, 7-11). Deşi era Dumnezeu, tot din iubire S-a născut într-o iesle sărăcăcioasă, a propovăduit Evanghelia vieţii veşnice din iubire şi tot din iubire Hristos Domnul a murit pe lemnul Crucii când noi eram păcătoşi. (Rom. 5, 8).
Astfel, Mântuitorul Hristos a fost şi este pentru noi iubirea Tatălui, pe care Acesta l-a trimis în lume, ca prin El viaţă să avem (I Ioan 4, 9.). Hristos Domnul nu a venit în lume să se impună ca Stăpân, ci ca să slujească tuturor cu adâncă iubire. El era alături de toţi cei suferinzi, iar în sufletul Său era mila dumnezeiască pe care din iubire o împărtăşea tuturor şi chiar datorită suferinţelor semenilor I se umezeau ochii de lacrimi, atunci când îl înviază din morţi pe iubitul Său prieten, Lazăr. Înainte de sfintele şi mântuitoarele Sale Patimi, Mântuitorul Iisus Hristos le lasă această poruncă a iubirii Sfinţilor Apostoli, iar ei au lăsat-o nouă, poruncă de care Hristos Domnul ne va întreba la sfârşitul veacurilor, când va veni în lume nu ca rob, precum a venit oarecând, ci ca Drept Judecător şi Împărat al Slavei (Ioan 15, 17). Din iubire pentru întreaga făptură, Mântuitorul Iisus Hristos a adus alinare şi vindecare celor osteniţi şi împovăraţi. Din iubire, El Dumnezeu fiind Îşi dă viaţa pentru toţi, ca şi noi să-I urmăm exemplul şi pilda vieţii Sale. Astăzi, această iubire între semeni se degradează pe zi ce trece. Nu mai există iubire între fraţi, înţelegere, pentru că cele trecătoare ale acestei vieţi, care este umbră şi vis, pun stăpânire pe trupuri ducându-ne spre pierzania sufletului. Sfântul Apostol şi Evanghelistul Iubirii - Ioan ne îndeamnă să nu iubim lumea, nici cele ce sunt în lume, iar dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el. (I Ioan 2, 15). Iubirea între fraţi reprezintă unitate a familiei, pentru că „cine zice că este în lumină şi pe fratele său îl urăşte acela este în întuneric, iar cine-şi iubeşte pe fratele său rămâne în lumină (I Ioan 2, 9-10). Noi suntem vrednici să urmăm porunca Domnului şi să nu adunăm comori pe pământ, pentru că rugina le mănâncă, ci avem datoria să ne adunăm comoară în cer, pentru că pe pământ viaţa e trecătoare, dar după moarte urmează viaţa cea veşnică şi adevărată în Iisus Hristos, Domnul nostru. Sfântul Apostol Ioan continuă să spună în epistola I sobornicească cu referire la iubire că „noi ştim că am trecut de la moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi; cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte“ (Ioan 3, 14). Iubirea deplină a lui Hristos pentru noi a constat în faptul că El şi-a pus sufletul pentru noi, de aceea şi noi avem datoria să ne punem sufletul pentru fraţi, deoarece „trebuie să nu iubim cu vorba numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul“ (I Ioan 3, 18). Iubirea faţă de semeni şi de fraţi trebuie asemănată cu iubirea faţă de Hristos. În operele Sfinţilor Părinţi avem relatată o pildă de iubire faţă de semeni. Se spune că era un împărat foarte credincios, care avea averi şi pământuri multe. Iubea foarte mult pe cei nevoiaşi şi-i poftea zilnic pe cei bolnavi şi lipsiţi la masa sa. Într-o noapte, în vis, îi apare Mântuitorul şi îi zice: „Mâine vin la masa ta!“. În zori, acest împărat porunceşte slugilor să taie viţeii cei graşi, să aducă fructele cele proaspete din livezi, să înceapă vinul cel nou, să umple masa cea mare din curte, pentru că Iisus Hristos - împăratul ceresc avea să vină la masa lui. Toate fiind pregătite, aşteaptă. Dar scaunul Domnului rămâne liber. La amiază, la poarta palatului vin bolnavii şi cei lipsiţi, pentru a mânca, dar stăpânul nu-i primeşte, pentru că aşteaptă un oaspete ceresc. Spre seară, supărat că Domnul nu mai vine la masa lui, acest om cheamă toată lumea de pe uliţe la masa cea îmbelşugată. Totuşi, în capul mesei scaunul Mântuitorului rămâne gol. La plecarea oamenilor bolnavi şi lipsiţi, stăpânul acesta cu suflet mare îşi ia haina de purpură stacojie şi o pune pe spatele unei bătrâne zgribulite. Supărat, îşi face rugăciunile şi se culcă. În somn apare Mântuitorul. Omul îi spune: „Doamne, ai spus că vei veni la masa mea, dar nu ai venit!“. Domnul îi spune, cu surprindere, că a fost la masa lui. Omul susţine că nu este adevărat, pentru că scaunul său a rămas gol. Iar Domnul îl îndeamnă să se uite la El ce haină are. Era haina de purpură stacojie pe care stăpânul din iubire o dăduse acelei bătrâne. Aşadar, arătându-ne iubirea prin fapte de milostenie, Însuşi Hristos este cel pe care Îl ajutăm. În ziua de astăzi, neînţelegerile dintre semeni şi fraţi apar de la lucruri trecătoare: averile! Fraţilor în credinţă, nu folosesc la nimic cele lumeşti, pentru că nimic nu ducem de aici cu noi, decât câteva scânduri în doi metri de pământ. De aceea, degeaba ai averi şi bogăţii efemere dacă pierzi sufletul, pentru că „degeaba iubeşti pe Dumnezeu şi urăşti pe fratele tău, pedeapsa va fi aceeaşi, adică focul veşnic unde este plânsul şi scrâşnirea dinţilor, iar viermele pururea neadormit!“ (I Ioan 4, 19-20). Noi, oamenii, trebuie să urmăm modelul Mântuitorului Hristos, să avem o inimă iubitoare învăluită în iertare, în pace şi bună înţelegere. În locul urii şi al vrajbei trebuie să Se sălăşluiască Hristos Domnul, care este iubire şi, din iubire, pe Cruce fiind şi pironit, cu cuie reci ne-a cuprins la pieptul Său, rugându-se şi zicând: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!“ (Luca 23, 34). Putem spune că am dobândit dragostea adevărată atunci când noi, cei botezaţi în numele Sfintei Treimi, iubim pe toţi oamenii la fel, atât pe cei buni, cât şi pe cei răi, indiferent de împrejurări. Numai prin iubire putem ajunge acolo unde sfinţii văd pururea faţa lui Dumnezeu.