Primim de la cititori: Prejudecata prejudecăţilor

„Liber-cugetători“ se numeau filosofii deişti din secolele XVII-XVIII care recunoşteau că Universul a fost creat de Dumnezeu, dar negau intervenţia Lui în funcţionarea naturii şi în viaţa societăţii, precum şi întruparea lui Iisus Hristos. Deşi Sfântul Apostol Ioan a spus că „oricine tăgăduieşte pe Fiul nu are nici pe Tatăl“ (Ep. I- 2, 22), deiştii nu se considerau atei.

Astăzi, „liber-cugetători“ îşi spun ateii. Nu numai pentru că sună mai frumos, ateu însemnând „a nu avea nici un Dumnezeu“, ci şi pentru că au impresia şi pretenţia că necredinţa lor este dovada unei gândiri ştiinţifice, a unei inteligenţe superioare. Am cunoscut chiar şi atei cu puţini ani de şcoală la bază, ce se considerau deasupra intelectualilor credincioşi, arătându-se nedumeriţi, „cum de nişte oameni care au învăţat atâta carte cred în astfel de basme?“. Unii nu ştiu nimic despre religie, despre Dumnezeu, nici măcar ce spune „ateismul (pretins) ştiintific“ - marxismul, dar sunt convinşi că ştiinţa a dovedit de mult că nu există Dumnezeu.

Şi totuşi, poate un om de ştiinţă, cinstit şi lucid, să afirme că prin cunoaşterea alcătuirii atomice a materiei, a legilor după care atomii se leagă în fel şi chip între ei pentru a lua fiinţă fascinanta bogăţie de forme ale naturii ca, putând cunoaşte şi chiar măsura forţele ce interacţionează pentru a păstra atât coeziunea internă a atomilor, cât şi pe aceea a formelor alcătuite din ei, întreb: poate, aşadar, un om de ştiinţă, cinstit şi lucid, să afirme că ştiind toate acestea ştie implicit şi cine, când, cum şi de ce le-a făcut pe toate câte sunt? Tocmai pentru că ştim câtă ştiinţă este înglobată în natură, cât de înţelept este organizată, cu câtă precizie funcţionează (fiind încă departe de a şti totul), că spre deosebire de orice altă vieţuitoare de pe pământ, numai omul, fiindcă este o fiinţă raţională, poate fi conştient de toate acestea, omul de ştiinţă onest recunoaşte că toate câte sunt constituie Creaţia lui Dumnezeu.

Părerea materialiştilor (ateilor) că Universul a apărut întâmplător (la hazard), din nimic, fără cauză, fără scop, că viul a apărut din neviu, că inteligenţa (reprezentată de om) a apărut (după evoluţionişti) ultima pe „scara evoluţiei“ după ce toate celelalte fuseseră atât de inteligent făcute, că haosul a generat lege şi ordine este total lipsită de logică. În cel mai fericit caz, conţine o logică întoarsă pe dos. Cu atât mai mult cu cât mă gândesc că omul, pe baza descoperirii şi înţelegerii unei părticele din ştiinţa încorporată în natură a reuşit să realizeze aceste „copii imperfecte după natură“, cum numea Petre Ţutea, aparatele şi maşinăriile pe care le cunoaştem. Căci oricât de sofisticate sunt, oricât se vor perfecţiona în viitor, totdeauna vor fi inferioare faţă şi de cel mai mic şi mai simplu organism viu.

De ce „inteligenta“ natură, care a fost capabilă să se „autocreeze“, care l-a făcut şi pe om, după cum susţin materialiştii, nu este totuşi în stare să facă un tranzistor? Sau măcar o ligură de lemn ori un vas de lut? Nu tocmai pentru că până şi pentru realizarea unor asemenea fleacuri este necesară existenţa unei fiinţe inteligente? Şi vreţi, „cărturari şi farisei făţarnici“, „călăuze oarbe, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila“ să cred că Universul nu a avut nevoie de un CREATOR? (expresiile, din Ev. Matei 23-13, 24). Ce aţi spune despre cineva care, cunoscând toate piesele ce alcătuiesc un automobil (luat ca sistem), rolul fiecăreia, cum conlucrează pentru ca maşinaria să funcţioneze şi care, cunoscând totodată şi toată ştiinţa înglobată în el (fizică, chimie, matematică), ar susţine că pe baza acestor cunoştinte poate deduce cine, când şi cum a inventat automobilul? Pe deasupra ar pretinde că poate deduce şi numele proprietarului, al proiectantului, precum şi tehnologia folosită la realizarea unui automobil pe care l-aţi da spre cercetare? L-aţi crede? Atunci cum pot fi crezuţi acei oameni de ştiinţă, de rea-credinţă, care exact aşa procedează în cazul Universului. Deşi nici unul nu poate demonstra că a descoperit în atomi, în gene ori în planete o cât de mică certitudine despre modul în care a apărut Universul. Nu pot face decât ipoteze - speculaţii.

„Concepţia materialistă despre natură şi societate“ a ateilor nu derivă implicit din ştiinţă. Ştiinţa este adaptată calapodului lor de gândire, iar rezultatul prezentat ca izvor al teoriilor lor. Cine le critică sau le respinge este declarat duşman al ştiinţei.

În realitate, între ştiinţa şi credinţa în Dumnezeu nu poate există nici o dispută. Este o falsă problemă creată artificial. Toate cunoştinţele ştiinţifice ale umanităţii nu sunt produse ale minţile oamenilor, ci au fost dobândite în urma cercetării modului în care este alcătuită şi funcţionează natura, o fărâmită din ştiinţa Creatorului. Ştiinţa vine de la Dumnezeu şi se întoarce la Dumnezeu“ (Sf. Dionisie Areopagitul).

Astăzi există oameni de ştiinţă pentru care ştiinţa încorporată în natura în care trăim nu constituie o dovadă că aceasta este Creaţia unei Fiinţe inteligente, a lui Dumnezeu. A considera credinţa în Dumnezeu o prejudecată este cea mai mare prejudecată! Ateismul este totdeauna o prejudecată. A-i obliga pe oameni să cunoască şi să-şi însuşească ipotezele concepţiei materialiste (inclusiv evoluţionismul) şi a-i împiedica să cunoască concepţia creştină este un atentat la libertatea de conştiinţă.