Primind Duhul, devenim fii ai Împărăției

Acest praznic face amintire, în Vechiul Testament, de primirea Legii de către Moise pe Muntele Sinai, după ieșirea poporului ales din robia Egiptului. Dar când poporul ales a intrat în Țara Sfântă, el și-a păstrat sărbătorile, adăugându-le și alte semnificații. Cincizecimea ajunge să fie pusă în legătură cu încheierea secerișului, ea primind și o conotație agrară. Așadar, pe vremea lui Hristos, evreii sărbătoreau acum încheierea Legământului dintre Moise și Dumnezeu. Toți membrii ­poporului Israel trebuiau să reînnoiască acest legământ. 

Domnul Hristos se afla în Ierusalim în ultima zi a praznicului și, ridicându-Se, a zis: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui” (In 7, 37-38).

Cei care fuseseră trimiși să Îl aresteze s-au întors la preoții lor și la farisei cu mâinile goale, spunându-le că nici un om nu a vorbit vreodată ca Omul Acesta. Fariseii care se considerau păstrători ai Legii au fost indignați: pentru ei, Hristos încălca legea în mod repetat. Pentru aceasta, cei care începeau să creadă în Hristos erau considerați de farisei blestemați fiindcă nu cunoșteau, socoteau ei, Legea.

Dar, de fapt, lucrurile stăteau tocmai invers, Hristos venise ca să împlinească Legea.

Și această împlinire a Legii o sărbătorim astăzi la Pogorârea Duhului Sfânt: nu legea scrisă pe niște table ale legii, ci Legea lui Dumnezeu înscrisă de Duhul Sfânt în inimile noastre de carne.

Precum legea dată lui Moise i-a pregătit pe israeliți să devină un popor curat și sfânt și să intre în Țara Făgăduinței, la fel și Legea Duhului dată în persoana lui Hristos ne curățește de stricăciunea lumii acesteia, ne ajută să pătrundem în Împărăția lui Dumnezeu.

Precum Moise a urcat pe Sinai, printre fulgere și tunete, atunci când Domnul S-a pogorât la el pe munte, iar când a coborât de acolo fața sa strălucea atât de puternic, încât a trebuit să o acopere cu o mahramă, la fel și Hristos, Care Se suie la cer prin Pătimirile și Învierea Sa, acum le trimite Apostolilor un alt Mângâietor care coboară asupra lor sub forma unor limbi de foc, astfel încât, îmbrăcați cu putere de sus, să devină martori ai Domnului în toate colțurile lumii, chemând toți oamenii de pe pământ la credință în El, la mântuire.

Acesta e darul Duhului Sfânt despre care stă scris în Numerii, unde Dumnezeu ia o parte din duhul care se află asupra lui Moise și Îl dă celor 70 de bătrâni care încep să profețească, iar profeția lui Ioil vorbește despre cum Dumnezeu va trimite Duhul Său peste toate trupurile, profeție pe care Petru o amintește în cuvântul său din ziua Pogorârii Duhului Sfânt.

Prin darul Duhului Sfânt, și noi devenim martori la ceea ce Hristos a împlinit. Duminica ­viitoare vom prăznui Toți sfinții, adică pe toți aceia care în duh au devenit chipuri ale lui Hristos.

Darul Duhului despre care amintește pasajul din Faptele Apostolilor, cum se poate vedea și în icoana acestui praznic, s-a manifestat sub forma limbilor de foc care s-au odihnit deasupra fiecărui apostol, ei fiind cei chemați să propovăduiască Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeul nostru e foc ce mistuie.

A propovădui nu înseamnă pur și simplu a comunica o informație despre ceva care s-a petrecut cândva.

Nu, suntem chemați să devenim noi înșine martori. Iar mărturie că suntem în Duhul lui Dumnezeu sau nu o dau viețile noastre. Suntem chemați să ne lăsăm mistuiți de focul Duhului Sfânt și să devenim parte a vieții lui Dumnezeu, așa cum o trăim în Biserică, trupul lui Hristos. După cum se vede în icoană, Hristos Însuși nu este prezent în chip vizibil. Dar Apostolii și odată cu ei fiecare dintre noi, cei de azi, devenim părtași ai biruinței lui Hristos și ai Împărăției Sale prin Duhul pe care-L primim în inimile noastre, care strigă către Dumnezeu Tatăl: Avva, Părinte.

Când începem să pricepem unde se află cu adevărat casa noastră și că noi nu suntem fiii lumii acesteia, și că aici, pe pământ, suntem doar pelerini, adevărata noastră fericire și însăși viața noastră fiind cu Dumnezeu în Împărăția Lui, vom deveni mai veghetori și neinstalați atât de confortabil în cele pământești, căutând să ne dezlegăm de legătura noastră cu păcatul; de patimile noastre; de dorințele noastre, de nenumăratele căi prin care eul fiecăruia se leagă de lumea aceasta, de înlănțuirile vicioase care duc la pierzanie.

Dacă nu trăim această ne­mulțumire față de lumea de aici și nu ne vom dezlipi de aceste ­lucruri, nu ne vom înălța împreună cu Hristos de la pământ la cer, unde a mers ca să ne pregătească loc. Singurul mijloc pentru a ne înălța este să Îi urmăm lui ­Hristos, luându-ne crucea, ceea ce reușim să facem prin puterea Duhului Sfânt.

Urmând acești pași, începem să experimentăm ceea ce ne spun cuvintele profetului Iezechiel despre cum Dumnezeu va înlocui inimile noastre de piatră cu inimi de carne, pline de milă, de iubire.

Aceasta vrea Domnul de la noi, un duh umilit și o inimă înfrântă și smerită, plină de pocăință. Aceasta reprezintă de fapt împlinirea legii.