Primul thriller românesc

▲ „Cercul Kagan“ este primul thriller românesc care să-şi merite pe deplin numele şi care poate sta fără complexe în preajma marilor maeştri ai genului ▲

În ciuda faptului că sunt autor de „literatură serioasă“, nu dispreţuiesc ceea ce se numeşte „literatură de consum“ sau „literatură populară“, cu condiţia, desigur, să fie bine scrisă, profesionist făcută. De altfel, înainte de 1989, citeam cel puţin 4-5 cărţi poliţiste sau de spionaj pe săptămână. Nici nu puteam adormi, dacă nu lecturam câteva zeci de asemenea pagini mai înainte. Că doar nu te poţi băga în pat cu Kant ori Dostoievski, ci cu „poveşti“, iar literatura aceasta „de acţiune“ nu face altceva decât să ofere adulţilor „poveştile“ adecvate vârstei lor. De bună seamă, nu citeam autorii „miliţişti“ români, cu excepţia remarcabilă a Rodicăi Ojog-Braşoveanu, ci „policier“-uri americane, în traducerile franţuzeşti din Serie Noire, relativ accesibile şi la Iaşi, San Antonio, inventatorul unei noi limbi franceze, iar pentru John Le Carre făcusem o adevărată pasiune. De altfel, acesta este, în primul rând, un foarte bun scriitor şi, abia în al doilea rând, un autor de romane de spionaj.

Am suferit mereu că autorii români nici nu puteau visa să atingă dacă nu nivelul său, măcar profesionismul excelenţilor Chandler, Hammet ori Chenney. Nici măcar post-revoluţionar nu s-a întâmplat mare lucru în această zonă literară. De aceea, probabil, am fost bucuros când anul trecut, poate pe vremea asta, Adrian Onciu m-a abordat să-i citesc manuscrisul unui thriller. Cum eram lămurit cu ce pot autorii aborigeni, eram bucuros, dar şi destul de suspicios. Din fericire, motivele de suspiciune au dispărut după primele pagini de lectură. Am continuat să citesc nevenindu-mi să cred, mai notându-mi câte o idee, mai corectând câte o literă culeasă greşit. La sfârşitul lecturii, am rămas mut. M-am gândit la o farsă - poate că autorul a luat romanul vreunui autor străin, l-a tradus şi mi l-a dat mie, auzind c-aş fi specialist în acest domeniu, ca să-mi încerce vigilenţa. Dar cum ştiu destul de bine domeniul şi, oricât mă străduiam, nu regăseam nici povestea în altă parte, nici stilul altcuiva. Prin urmare, opera îi aparţinea. Cu această concluzie în cap, l-am luat de la capăt, dar pregătit pentru o „lectură rea“, necruţătoare. „Răutatea“ s-a spulberat pe parcursul re-lecturii şi a trebuit să cedez în faţa evidenţei - eram în faţa primului thriller românesc care să-şi merite pe deplin numele şi care poate sta fără complexe în preajma marilor maeştri ai genului. Desigur, nu se cuvine să povestesc o asemenea carte, dar pot măcar spune că, în „Cercul Kagan“, este vorba despre o tramă poliţistă foarte densă, care se desfăşoară pe fondul înaltei politici internaţionale, că aceasta cuprinde conspiraţii, asasinate, servicii secrete, o intrigă situată în întreaga lume, jurnalişti care îşi bagă nasul unde n-ar trebui. Şi, peste toate, un roman extraordinar de bine scris, cu pana sigură a unui scriitor adevărat, într-un ritm care te ameţeşte, îţi taie practic respiraţia. E atât de ataşant, încât e foarte greu să faci pauze în lectură.

Sigur, autorul are o bogată experienţă de jurnalist de investigaţie, editează o publicaţie electronică, iar acum câţiva ani, a mai publicat o carte, însă una tehnică, dedicată deontologiei meseriei de jurnalist - e, totuşi, oarecare distanţă între un domeniu de preocupări şi celălalt. Iată, e adevărat, niciodată nu poţi şti de unde urmează să sară iepurele!

Nu mică mi-a fost bucuria să primesc de la autor, pe la mijlocul lunii decembrie, un exemplar tipărit al cărţii. Şi nu tipărit oriunde, ci în celebra colecţie „Biblioteca Rao“ a editurii cu acelaşi nume, în condiţii grafice excepţionale. A fost un frumos dar de Crăciun şi am recitit cartea, de data aceasta tipărită, la Cracovia, chiar în zilele de dinaintea Crăciunului. Îl felicit pe Adrian Onciu pentru acest roman şi sper că va fi urmată de altele la fel de reuşite. Dacă tot s-a străduit să inaugureze un domeniu rămas ca şi virgin până acum în literele noastre, chiar n-ar avea voie să se oprească aici. Deocamdată, sunt bucuros că duminica ce vine, pe la orele două de după-amiază, în prezenţa autorului şi a reprezentanţilor editurii, voi avea prilejul să prezint ieşenilor această carte la „Librăria Diverta“ de la „Iulius Mall“. Sunt la fel de bucuros ca şi când ar fi vorba despre un extraordinar volum de poezii.