Prin renunţare, la Înviere

Perioada Triodului, cele zece săptămâni care ne poartă paşii spre praznicul Învierii, este deschisă de patru duminici care ne pregătesc intrarea în Postul Paştelui, timpul pocăinţei prin excelenţă. O pregătire ce ne atrage atenţia asupra tarelor fundamentale pe care le dovedim în viaţa noastră spirituală.

În prima dintre aceste patru duminici, Duminica Vameşului şi a Fariseului, am primit sfatul de a fi lucrători ca fariseul, lepădând, însă, mândria lui şi, pe de altă parte, de a fi smeriţi, modeşti, exigenţi cu aşa-zisele noastre reuşite sau eforturi spirituale, oprindu-ne, mai degrabă, asupra haosului creat de păcatele noastre. Un haos din care nu putem ieşi fără ajutor de Sus, acolo unde bietul vameş nu mai îndrăznea să privească.

A urmat Duminica Fiului Risipitor, când sufletele noastre au fost răscolite de imaginile oferite de Sfântul Evanghelist Luca. Iarăşi se vorbeşte de o cădere şi o reabilitare în faţa Părintelui Ceresc. Din nou avem în prim-plan un personaj care greşeşte grav, dar, la final, sfârşeşte prin a ne părea simpatic, drag inimii noastre oglindite în icoana tânărului nerecunoscător, imatur şi slab.

Săptămâna trecută, plasarea antitetică a drepţilor şi a păcătoşilor s-a făcut în tabloul separării oilor de capre la Înfricoşătoarea Judecată de la sfârşitul lumii. Paradoxul trăit de ambele tabere, drepţii ce se considerau nevrednici şi, dincolo, egoiştii ce se credeau buni, ne induce sentimentul responsabilităţii pentru finalul nostru personal, pentru că faptele noastre vor fi determinante pentru lăcaşul ocupat în veşnicie. Chilia din Împărăţie sau buncărul refractar la iubire, lumină şi Dumnezeu vor fi spaţii ce ne vor fi rânduite după măsura milostivirii noastre.

Ei bine, duminica de faţă concluzionează succint şi direct învăţăturile delicat şi metaforic expuse de Hristos-Domnul prin intermediul pildelor şi descrierilor Sale. Referatul de la Matei (VI, 14-21), fragment extras din Predica de pe Munte, ne cheamă simplu la aplicarea lor. Iertaţi semenilor voştri, aşa cum tatăl iubitor l-a iertat pe fiul său risipitor. Străduiţi-vă să postiţi, să vă întăriţi trupul şi sufletul prin asceză, dar nu uitaţi: postul este o luptă bună, o şansă de care trebuie să te bucuri şi să te manifeşti ca atare, nicidecum să fii amărât, trist sau chinuit. Ai primit bogăţie materială? Ce şansă imensă de a face mult bine! Ce oportunitate de a "investi" într-un palat ceresc! Împarte, dă, ai grijă, ocroteşte! "Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură" (vv. 19-20).

Dacă am sintetiza cele trei îndrumări într-una singură, am spune că postul pe care îl începem acum, ca orice alt post de altfel, semnifică o chemare la renunţare: renunţarea la greutatea urii şi a indiferenţei, dispensarea de hrana prisositoare, abandonarea tuturor lucrurilor primite spre împărtăşire, iar nu spre însingurare egoistă. Doar aşa putem ajunge ca în noaptea Învierii Domnului să trăim, după nevoinţele noastre, bucuria jerfelnică a Celui ce a murit şi a ridicat firea omenească din robia păcatului, a Celui Care a renunţat la slava Sa pentru noi şi pentru a noastră mântuire.