Prin virtute la valoare

În condiţiile în care, din cauza secularizării, peste tot în lume se observă o adâncire a prăpastiei dintre tânăra generaţie şi religie, cred că a sosit timpul să ne întrebăm din ce în ce mai serios ce se întâmplă însă atunci când copiii sunt mai puţin credincioşi decât propriii lor părinţi. Ofensiva din ce în ce mai susţinută a adepţilor secularizării împotriva religiei în general este la fel de îngrijorătoare ca şi problema fundamentalismului religios, întrucât această ofensivă nu face altceva decât ca, pe fondul ritmului accelerat de globalizare şi modernizare a lumii, să provoace crize spirituale şi, indirect, să reanime sub diferite forme curentele anarhiste în diverse părţi ale globului pământesc. Cred că aceasta a fost raţiunea pentru care fostul prim-ministru britanic Tony Blair, făcând referire specială la situaţia din Orientul Mijlociu într-o intervenţie la Monterrey (Mexic, februarie 2011), susţinea faptul că religia este o cheie importantă pentru a cunoaşte o ţară: "A înţelege credinţa, aderenţii săi, tendinţele, structurile sale, poate fi relevant cât cunoaşterea produsului intern brut al unei naţiuni, a afacerilor sale, a resurselor sale".

Faptul că o religie sau alta cultivă respectul faţă de o ierarhie socială nu înseamnă că este incapabilă să ofere soluţii în faţa formelor de dictatură. Dimpotrivă, sensul incidentelor care au loc în Orientul Mijlociu, la fel ca şi cele petrecute în anul 1989 în partea estică a Europei, îl reprezintă - cel puţin din perspectivă teologică creştină - intervenţia lui Dumnezeu, care, printr-un act providenţial, face să înceteze funcţionarea unui sistem politic şi social corupt, antiuman şi ateu. Aceasta este lecţia de democraţie pe care religia creştină o oferă tuturor popoarelor aflate sub dictatură. Istoria a demonstrat, ca şi în alte dăţi, că regimurile totalitare devin mai puternice când sunt înfruntate prin forţă, dar ineficiente în faţa protestele morale pacifiste. Din punct de vedere religios, aceste proteste morale, deci axate pe o filosofie a virtuţii, reprezintă de fapt forme concrete de colaborare a dreptăţii lui Dumnezeu cu speranţa oamenilor.

Pe fondul secularizării excesive, în loc să fie îndreptată spre o democraţie providenţială, tânăra generaţie - sub falsa impresie a modernizării - este condamnată la un ateism anarhic, la fel de grav ca şi formele de dictatură cărora, în mod proniator, Dumnezeu le-a stat împotrivă. În loc ca tinerii să fie ajutaţi să înveţe arta stăpânirii de sine prin care omul - controlându-şi pornirile sălbatice ale patimilor determinate de ispite - poate ajunge de la virtute la valoare, sunt încurajaţi să-şi revendice "dreptul" la păcat. Or, numai prin simpla situare a secularizării în opoziţie cu religia, aceasta se defineşte nu numai ca o ideologie atee care se teme de "dominaţia" lui Dumnezeu, ci chiar antiumană şi, în consecinţă, nedemocratică.

Din punct de vedere creştin, religia opunându-se oricăror manifestări de tip anarhic, este una a ierarhizărilor care îl înalţă pe om nu doar teologic, ci şi axiologic, de la cele pământeşti la cele dumnezeieşti. În definitiv, până şi verbul a domina derivă de la latinescul domus (de unde cuvântul domn, dar şi domeniu), în care întrevedem acţiunea de a domestici pornirile anarhice din om prin cultivarea respectului faţă de o ierarhie a valorilor la capătul căreia se află Însuşi Dumnezeu. În acest sens, Sfântul Dionisie Areopagitul consideră că scopul ierarhiei îl constituie asemănarea (cf. Mat. 5, 48) şi unirea cu Dumnezeu. De altfel, o afirmaţie similară întâlnim şi la Sfântul Ioan Gură de Aur, care consideră că prin conceptul de om creat după chipul lui Dumnezeu se înţelege autoritatea de stăpânitor cu care acesta a fost învestit încă din primul moment al existenţei sale, ceea ce induce tot ideea ierarhizării ca principiu mântuitor. Astfel, în sensul arătat de Sfânta Tradiţie a Bisericii, însăşi căderea în păcat şi izgonirea din Rai a primului om devin o paradigmă a anarhismului care tinde sub toate formele să predomine de atunci şi până în zilele noastre în lume şi pe care, potrivit Sfântului Vasile cel Mare, Mântuitorul nostru Hristos o combate. Astfel, împăcând cele de pe pământ şi cele din Cer (Col. 1, 20), principiul hristologic al mântuirii se opune oricăror forme de secularizare şi, în definitiv, de anarhie.