Privirea anticipatoare

Există un moment în evoluţia unui om când, dintr-o singură privire, îi poţi prevedea viitorul. E perioada aceea scurtă din timpul pubertăţii când, mai înainte ca semnele adolescenţei să se fi instalat, îi poţi ghici tânărului tiparul în care se va încadra. Unora le poţi intui conformaţia trupului, altora amprenta fizionomiei şi altora devierile temperamentale. De pildă, poţi anticipa scheletul călos al unei femei planturoase, crescând cu timpul precum un trunchi masiv de forme lăbărţate, cum poţi prevedea gracilitatea longilină, uscată şi plată, a unei femei înalte şi slabe. La băieţi poţi ghici moliciunea leneşă a malacului ticăit, sau timiditatea retrasă, mocnind pe dinlăuntru, a tânărului ameninţat de crize colerice. Fetelor le poţi bănui frumuseţea pe cale de ecloziune a amforei delicate sau revărsarea obeză şi inestetică, provocată de viitoare tulburări endocrine. Băieţilor le poţi prezice ţinuta defectuoasă a umerilor sau nesiguranţa impulsivă a mişcărilor capului, sau chiar tipul de activitate la care sunt predispuşi în funcţie de distribuţia musculaturii.

În toate cazurile e vorba de o citire de dinainte, pe baza unor tipare de dezvoltare, a schemei generice ascunse în individ. Şi, mai mult decât suntem înclinaţi să credem, există o legătură strânsă între forma trupului unui ins şi activitatea în care va excela. Aşa cum orice om are vârsta arterelor sale, tot aşa el are talentul conformaţiei trupului. Tipul acesta de premoniţie, deşi presupune netăgăduite delicii secrete, căci e o plăcere să poţi prevedea cum anume va evolua un om, ascunde numeroase amărăciuni. Eşti ca un ghicitor în auspicii care vede deja neîmplinirile, eşecurile sau gesturile nefaste la care îi poate împinge temperamentul pe oameni. Căci e mult mai uşor de anticipezi abaterile de la tipar decât cazurile de înflorire normală. Îi priveşti, le prevezi eşecul şi-i compătimeşti. Căderea e înscrisă în ei, iar trupul nu face decât să emită semnale premonitorii despre un fenomen care se va petrece peste câţiva ani.

În mod simetric, există un moment în cursul maturităţii când, sub impulsul unei intuiţii asemănătoare, poţi citi semnele declinului unui om. E clipa aceea când, sub aparenţa unei ţinute energice şi sigure de sine, se văd deja semnele involuţiei. Trupul poartă deja prefigurarea căderii biologice, a atrofiei musculare, a regresului psihic, a încetinelii reflexelor şi a oboselii cronice. E vremea degenerării fiziologice, înceată la început, galopantă mai apoi. Omul pare normal, dar ceva în înfăţişarea lui, în aura psihică sau în licărul privirii îţi spune că faza decrepitudinii s-a declanşat. Amănuntul e cu atât mai dureros cu cât cel a cărui degradare o anticipezi îţi este apropiat, rudă sau prieten. E ca în cazurile acelea când vezi dintr-odată ceea ce mai târziu se va petrece pe îndelete. Şi te doare, indiferent că e vorba de un puber pe cale de a deveni adolescent sau de un matur trecut în categoria vârstnicilor. Iar clipa supremei încercări o trăieşti când, privindu-te în oglindă, adulmeci semnele prevestitoare ale decăderii fizice. Atunci realizezi câtă luciditate poţi duce.