Problema romilor şi a românilor

Una dintre "izbânzile" incontestabile ale politicii româneşti recente este recunoaşterea de către Europa a unei probleme grave pe care vestul continentului o ignora mai mult sau mai puţin ipocrit, iar estul continentului se descurca cu ea cum putea, problema unei populaţii pe care nu o iubeşte în realitate nimeni: ţiganii.

Tot ce au avut de făcut autorităţile române a fost să nu facă nimic şi s-au achitat cu brio de această dureroasă sarcină, în aşa fel încât omologii lor francezi, italieni şi spanioli au trebuit să facă ceva. Iar ceea ce au făcut a fost europenizarea problemei în aşa fel, încât toată Europa a realizat că nu se mai poate ignora această problemă şi că ceva ar trebui făcut la nivel european. Speranţa autorităţilor noastre că vor rezolva problema schimbând denumirea din ţigan în rom s-a spulberat în absenţa unor măsuri coerente prin care schimbarea nominală să fie însoţită şi de integrarea lor socială şi economică. Iar absenţa acestor măsuri cuplată cu deschiderea graniţelor a făcut ca populaţia romă să reînceapă propria migraţie naturală spre vest, migraţie întreruptă doar de războaiele mondiale şi de cortina de fier a războiului rece.

Întrebarea, la care autorităţile române au răspuns deja negativ, este dacă ar trebui să facem ceva să oprim această migraţie. Mulţi români îi dispreţuiesc pe ţigani şi se bucură mai mult sau mai puţin deschis când aceştia pleacă, şi odată cu ei dispar şi micile probleme asociate cu prezenţa lor. Pentru aceştia, e timpul ca Occidentul care ne dădea lecţii de integrare şi de bună purtare să experimenteze pe propria-i piele "binefacerile" toleranţei şi incluziunii sociale. Culmea este că aceiaşi oameni care se bucură că au plecat ţiganii sunt cei care spun bine le face Sarkozy sau Berlusconi că le dărâmă taberele şi îi gonesc înapoi, deşi rezultatul acestei politici nu este altul decât faptul că romii se întorc exact acolo de unde au plecat.

Pe de altă parte, în loc să fim bucuroşi că romii pleacă, ar trebui să vedem în plecarea lor semnul faptului că societatea noastră este inacceptabilă. Chiar şi pentru ei care se mulţumesc cu puţin în general. Faptul că sărăcia extremă şi lipsa de perspective îi goneşte din România ar trebui să ne dea de gândit. Poate că e vina lor că nu s-au integrat, dar poate că e şi vina noastră că nu ne-am îngrijit, nu de ei, ci de propria noastră ţară, în aşa fel încât să mai avem resurse şi pentru cei care trăiesc la periferia societăţii. Exodul lor motivat economic în primul rând, dar nu exclusiv economic, ne arată măsura în care noi ca societate am eşuat în a oferi o şansă unor oameni care sunt în stare să fructifice cele mai mici şanse pentru a supravieţui. Departe de a fi o izbândă, plecarea lor în masă este semnul unui eşec masiv economic, social, uman al societăţii româneşti, care a neglijat până şi cele mai elementare necesităţi ale membrilor ei. Ei nu sunt singurii care pleacă, îi însoţesc elitele noastre ştiinţifice, culturale, medicale, tehnologice, care devin la rândul lor nomade din aceleaşi motive ca şi romii, pentru că aici nu mai e de trăit.